FLORIILE (Tradiții și obiceiuri)
„Floriile” este cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Isus în Ierusalim, unde a fost aclamat de locuitorii oraşului şi întâmpinat cu frunze de palmier, şi fiind totodată sărbătoarea celor care poartă nume de flori. În duminica a şasea din postul Paştelui, cunoscută în popor şi ca Duminica Floriilor, toţi creştinii sărbătoresc intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim.
Floriile deschid săptămâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, aşa-numita Săptămână Mare, de după cele 40 de zile de post. De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.
Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Isus îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.
Sâmbăta din ajunul Floriilor este cunoscută şi ca Moşii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate. Creştinii sărbătoresc ziua de Florii ca pe una de bucurie, dar singura de acest fel din Postul Mare, deoarece zilele care urmează, din Săptămâna Mare, sunt unele ale tristeţii.
După modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului care l-a întâmpinat pe Mântuitor cu frunze de palmier, după săvârşirea Sfintei Liturghii, se sfinţesc ramurile de salcie aduse de credincioşi. Se citesc rugăciuni de sfinţire a salciei, ţinând în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii, fiind cunoscut faptul că salcia are o putere mare de regenerare. Creştinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfinţită icoanele, uşile şi ferestrele gospodăriilor lor şi păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, existând credinţa că ele tămăduiesc diferite boli.
Oamenii obişnuiesc şi să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le aşeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar şi renaşterea vegetaţiei, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Isus la intrarea în Ierusalim, în această zi.
În seara din ajunul Floriilor se organizează un pelerinaj sau o procesiune, în amintirea ieşirii oamenilor în întâmpinarea Domnului, pe drumul său spre Ierusalim.
Obiceiuri și tradiții
De Florii, atenţia comunităţii tradiţionale era îndreptată, pe lângă sărbătoarea religioasă, către renaşterea vegetaţiei. De fapt, denumirea populară a sărbătorii vine de la zeiţa romană a florilor, Flora, peste care creştinii au suprapus sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim. Astfel, pe lângă sărbătoarea creştină a intrării Mântuitorului în Ierusalim, au apărut şi nenumărate obiceiuri şi tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână. De exemplu, de Florii se obişnuieşte să se facă „de ursită”, astfel că fetele aflau, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din casă, pentru aerisire.
Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat şi Transilvania obişnuiesc să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste şi sănătate.
De asemenea, la miezul nopţii, se fierbe busuioc în apă, iar dimineaţa fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos şi strălucitor. Ce rămâne se toarnă la rădăcina unui păr, în speranţa că băieţii se vor uita după ele ca după un copac înflorit. În popor se mai spune că cine îndrăzneşte să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată şi sfinţită riscă să albească.
La toate popoarele creştine pot fi întâlnite diferite obiceiuri, unele chiar similare celor de la noi, majoritatea având în prim-plan palmierul sau salcia. Aceste tradiţii nu au nimic în comun cu spiritul creştinesc al praznicului Intrării Mântuitorului în Ierusalim. La popoarele slave este obiceiul ca cei apropiaţi să îşi dăruiască ramuri de salcie în această zi.
În sâmbăta Floriilor, femeile din unele zone ale ţării aduc ofrandă de pomenire a morţilor, împărţind plăcinte de post. În sâmbăta Floriilor se mai făcea un ceremonial numit Lazăriţa, după modelul colindelor, la care participau doar fetele. Una dintre fete, numită „Lazăriţa”, se îmbrăca în mireasă şi colinda, împreună cu celelalte, în faţa ferestrelor caselor.
În trecut, ramura de salcie sfinţită era folosită şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie pentru a fi feriţi de diferite boli, iar bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară şalele. De asemenea, exista obiceiul ca părinţii îi lovească pe copii cu nuieluşa de salcie când veneau de la biserică, pentru a creşte sănătoşi şi înţelepţi.
Tot în Duminica Floriilor, sunt sărbătoriţi toţi cei care poartă nume de flori: Florina, Florentina, Floarea, Florin, Florentin, Florian, Anemona, Brânduşa, Hortensia, Viorica, Violeta, Viorel, Gherghina, Crina, Crin, Dalia, Iasmina, Iasmin, Margareta, Narcisa, Narcis, Lăcrămioara, Iris, Genţiana, Laura, Laur, Laurean, Mugurel, Romaniţa, Roză, Rozalia, Mălina, Mălin, Camelia, Camila.
Alte tradiţii, obiceiuri şi superstiţii
Tradiţia spune că cel care se împărtăşeşte de Florii are mari şanse să-şi îndeplinească o dorinţă pe care şi-o pune în gând când se apropie de preot.
În Banat şi în Transilvania, fetele nemăritate pun o cămaşă curată şi-o oglinda sub un păr altoit. După ce răsare soarele, acestea sunt folosite în descântece de dragoste şi de sănătate. Fetele care doresc să se căsătorească trebuie să fiarbă apă cu busuioc la miezul nopţii cu care să-şi spele părul şi pe care să o toarne pe urmă la rădăcina unui par înflorit înainte de răsăritul soarelui. Este important ca aceste lucruri să se petreacă înainte de răsăritul soarelui, pentru că se spune că cei care se spală pe cap în ziua de Florii vor albi ca pomii înfloriţi. Pentru a evita acest lucru, se poate folosi apă sfinţită chiar şi în ziua de Florii. Ziua de Florii e perfectă pentru aerisitul hainelor, iar fetele sunt sfătuite să-ţi scoată zestrea afară la soare dacă doresc să-şi atragă sufletul pereche. În unele zone, mărţişorul se poartă până în ziua de Florii, când este aşezat pe crengile unui pom înflorit sau pe ale unui măceş. În ziua de Florii se culeg flori care vor fi folosite pentru încondeierea ouălor de Paşte. Se spune că nu este bine să plantezi pomi înainte de Florii. Aceştia vor rodi doar dacă sunt sădiţi după săptămâna ce urmează. Totuşi, se plantează flori pentru că e sâmbăta Floriilor şi se crede că le va merge bine. De Florii înfloresc urzicile, de aceea sărbătoarea poartă şi numele de “Nunta urzicilor”. Există credinţa că vremea de Paşte va fi la fel ca cea de Florii. Femeile merg la pădure în ziua de Florii şi culeg o plantă numită țâța vacii pe care o dau vacilor pentru mai mult lapte. Se spune că nu e păcat să lucrezi în Sâmbăta lui Lazăr, dar e bine să eviţi lucrul voinicesc, căci se crede că e rău de căzătura datorită legendei lui Lazăr care a căzut din copac. De asemenea, ar fi bine să nu torci ca să nu facă morţii bale, căci se crede că toţi morţii aşteaptă la poarta Raiului în această zi.
De Florii este dezlegare la pește. În Dobrogea se găteşte scrumbie la grătar, iar la Galaţi se organizează în fiecare an Sărbătoarea Scrumbiei. Se spune că e bine să faci urări de “La mulţi ani” doar în ziua de duminică pentru că urările făcute prea devreme vor fi de rău augur.
