Marile descoperiri geografice

Marile descoperiri geograficeVas cu pânze

Contextul istoric general.

            Călătoriile de explorare a teritoriilor îndepărtate nu au reprezentat o noutate absolută pentru Europa secolelor al XV-lea şi al XVI-lea. Astfel de explorări au fost realizate în Antichitate de fenicieni sau de greci, apoi, în primele secole ale Evului Mediu, de arabi ori de vikingi. Acestea răspundeau curiozităţii legitime a epocii cu privire la lumea înconjurătoare, dar îndeplineau totodată şi un rol economic şi social important: căutarea de noi resurse, pentru acoperirea nevoilor umane. Vikingii, de pildă, au ajuns în Islanda şi Groenlanda iar în jurul anului 1000, au explorat zona Terra Nova din America de Nord, dar fără consecinţe notabile pe termen lung. Din secolul al XV-lea, Europa a desfăşurat un proces complex de deschidere către alte orizonturi teritoriale, în urma căruia vaste spaţii geografice, altă dată complet necunoscute, aveau să fie descoperite şi subordonate dominaţiei marilor puteri europene. Mai întâi portughezii şi spaniolii, apoi francezii, englezii şi olandezii,  au contribuit, prin descoperirile geografice efectuate, la formarea imperiilor coloniale şi, în cele din urmă, la mondializarea economiei.

            În plan politic, marile expediţii de explorare din secolele al XV-lea – al XVI-lea au reprezentat, într-o anumită măsură, o prelungire a cruciadelor din secolele anterioare, un răspuns în faţa agravării pericolului musulman ilustrat de otomani în Europa. În plan economic, se poate vorbi de o adevărată “foamete monetară” ce caracteriza Europa secolului al XV-lea, aflată în plină expansiune demografică şi urbană. Comerţul european avea nevoie de monedă, iar aceasta nu putea fi furnizată în cantităţi suficiente doar prin exploatarea resurselor continentului. Metalele preţioase, ca şi mirodeniile ori produsele de lux (piperul, şofranul,scorţişoara, cuişoarele, moscul, ambra, smirna etc.), aduse din fabuloasele tărâmuri ale Orientului Îndepărtat aveau să fie căutate de exploratorii aflaţi în slujba puterilor europene. Marile descoperiri geografice au fost favorizate de progrese tehnice şi ştiinţifice ale epocii: portulanele, caravela, busola, astrolabul.

Expediţii realizate de Portugalia.

            Suprapopularea Portugaliei, limitarea expansiunii terestre din cauza vecinătăţii spaniole, nevoia de metale preţioase şi de mână de lucru ieftină, au fost principalele cauze ale expediţiilor maritime lusitane din secolul al XV-lea. Portughezii s-au instalat în insulele Madera, Azore, pe coasta vestică a Africii, sub conducerea principelui Henric Navigatorul. În 1488, Bartolomeo Diaz a atins extremitatea sudică a Africii, Capul Bunei Speranţe, iar în 1497-1498, Vasco da Gama a realizat pentru prima dată înconjurul Africii, a trecut apoi în Oceanul Indian şi a acostat în India, la Goa şi Calicut, revenind în Portugalia cu corăbiile încărcate cu mărfuri orientale. Astfel, noul drum către India, prin ocolirea Africii, era deschis. În 1500, navigatorul Alvaro Cabral descoperea ţărmul de est al Americii de Sud, ce avea să devină Brazilia, stăpânire portugheză.

 Expediţii organizate de Spania.

În 1492, regii Spaniei, Ferdinand de Aragon şi Isabela de Castilia, au acceptat propunerea lui Cristofor Columb de a organiza o expediţie maritimă pentru găsirea drumului către Indii navigând spre vest, peste Oceanul Atlantic. Cu trei caravele – Santa Maria, Niña şi Pinta, Columb a părăsit portul Palos la 3 august 1492, iar în octombrie 1492 a ajuns în Insulele Bahamas din Arhipelagul Antilelor. Cea dintâi insulă descoperită de Columb a fost numită San Salvador. În timpul acestei prime călătorii, el a explorat actualele insule Cuba şi Haiti. Până în 1503, Columb a mai efectuat alte trei călătorii, în timpul cărora a explorat insulele Americii Centrale şi coasta nordică a Americii de Sud. Explorările lui Columb au fost completate de cele efectuate de Amerigo Vespucci, la rândul său un navigator aflat în slujba Spaniei. Între anii 1519-1522, portughezul Fernando Magellan, sprijinit de împăratul romano-german Carol Quintul (rege al Spaniei), a iniţiat prima călătorie în jurul lumii. Ocolind continentul american prin sud, el a străbătut strâmtoarea care astăzi îi poartă numele şi a trecut în Oceanul Pacific. Magellan a ajuns în apropierea Asiei, în Insulele Filipine, unde şi-a pierdut viaţa în timpul unui conflict cu băstinaşii (1521). Expediţia sa a fost continuată de Sebastian el Cano, care a revenit în Spania în 1522, încheind prima circumnavigaţie a Terrei.

Expediţii organizate de Anglia, Franţa şi Olanda.

Anglia şi Franţa au organizat, la rândul lor, expediţii maritime. În 1497, genovezul Giovanni Cabotto (John Cabot) a explorat, în numele regelui Angliei, regiunea Terra Nova, din America de Nord, urmat în secolul al XVI-lea şi al XVII-lea de navigatorii Davis, Hudson şi Baffin. În 1584, era întemeiată prima colonie nord-americană a Angliei, Virginia. În 1534, francezul Jaques Cartier a ajuns pe coasta estică a Canadei, teritoriu ocupat sub numele de Noua Franţă. Din secolul al XVII-lea, olandezii s-au implicat în explorarea Oceanului Pacific. Printre marii navigatori ai secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea s-au numărat Abel Tasman (care a descoperit, în 1642, insula ce îi poarta azi numele), Jacob Roeggeven (exploratorul Insulei Paştelui), Samuel Wallis (care a descoperit Tahiti), Louis de Bougainville, James Cook. În cursul a trei călătorii, desfăşurate în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Cook a explorat Alaska, insulele Polineziei, Hawaii, Noua Zeelandă, Australia.

Please follow and like us: