ACCIDENTE NUCLEARE

Accidente nucleare

Deși reprezintă o amenințare constantă pentru rasa umană, centralele nucleare sunt foarte răspândite, iar pe întreg globul există 437 de astfel de construcții, care au un rol bine definit, anume de a furniza 5,7% din energia electrică din lume. Pentru că centralele nucleare sunt proeminente, accidentele nucleare nu pot fi evitate. Incidentele minore pot fi rectificate cu ceva mai multă ușurință, dar atunci când incidentele ample au loc, impactul poate fi catastrofic. Pentru că accidentele nucleare sunt evenimente majore care și-au pus amprenta asupra istoriei, în acest articol facem o incursiune în trecut și vă prezentăm cele mai dezastruoase accidente nucleare din istorie și impactul lor devastator.

Accidentul nuclear de la Cernobîl

          Accidentul nuclear de la Cernobîl a fost un accident major în Centrala Atomoelectrică Cernobîl, pe data de 26 aprilie 1986 la 01:23 noaptea, care s-a compus dintr-o explozie a centralei, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare. Centrala electrică se afla la 51°23′23″N, 30°5′58″E, în apropiere de orașul părăsit Pripiat, Ucraina. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Circa 60% din precipitațiile radioactive cad în Belarus, conform datelor post-sovietice oficiale.

          Accidentul a pus în discuție grija pentru siguranța industriei sovietice de energie nucleară, încetinind extinderea ei pentru mulți ani și impunând guvernului sovietic să devină mai puțin secretos. Acum statele independente – Rusia, Ucraina și Belarus – au fost supuse decontaminării continue și substanțiale. E dificil de estimat un număr precis al victimelor produse de evenimentele de la Cernobîl, deoarece secretizarea din timpul sovietic a îngreunat numărarea victimelor. Listele erau incomplete și ulterior autoritățile sovietice au interzis doctorilor citarea „radiație” din certificatele de deces. O eventuală tentativă de decelare a contribuției radiației emise din cauza accidentului la mortalitatea prin cancer în populația fostei Uniuni Sovietice e complicată de faptul că nu se cunoaște cu precizie nici măcar incidența naturală a multor tipuri de cancer, arhivistica medicală în U.R.S.S. fiind, în mod vădit, extrem de primitivă, atât înainte cât și după accident. Pernicioasei și proverbialei secretomanii a regimului sovietic i se adaugă deci, pentru a complica și mai mult o eventuală tentativă de estimare cu o precizie satisfăcătoare a numărului de victime afectate, în timp, de cancer, ca urmare a radioactivității emise cu ocazia accidentului, o serie de alți factori precum imposibilitatea determinării precise a dozei încasată de diversele segmente demografice afectate (deplasarea norului radioactiv n-a fost monitorizată și anunțată populației deasupra căreia acesta se afla la fiecare moment, drept pentru care oamenii nu s-au putut proteja, rămânând în case, pentru a diminua contaminarea și doza încasată), realitatea geopolitică fluidă (migrație internă și emigrație a populației potențial afectată) produsă de dezintegrarea statului sovietic, complicația adusă de o creștere a incidenței cancerului în populația fostei Uniuni Sovietice din alte motive decât radioactivitatea produsă de accident, ca urmare a degradării condițiilor sociale și de viață ale populației după dezintegrarea federației: după dezintegrarea statului sovietic, pe fondul sărăcirii populației și ca urmare a liberalizării comerțului și publicității la articole gen alcool și tutun, incidența maladiilor sociale gen alcoolismul și a comportamentelor de risc precum fumatul a crescut, fapt care a condus în mod natural și la creșterea incidenței bolilor provocate de acestea, printre care se află și cancerele (oral, gastric și hepatic, când e vorba de alcoolism, pulmonar și altele, când e vorba despre fumat). La populația care a intervenit inițial pentru limitarea consecințelor dezastrului (așa-numiții „lichidatori”), stresul provocat de teama de îmbolnăvire de cancer a indus uneori comportamente de risc care au condus la deces înainte ca un cancer, provocat sau nu de iradierea în timpul intervenției, să apară (cazul tânărului de 26 de ani Andrei Tarmosian, mort de ciroză, după 24 de ani de la accidentul de la Cernobîl, la vârsta de 50 de ani, ca urmare a consumului excesiv de alcool, este citat de anumiți autori).

          Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a atribuit 56 de decese directe (47 de lucrători și 9 copii cu cancer tiroidian) și a estimat că mai mult de 9.000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse pot muri din cauza unei forme de cancer. Raportul a citat 4.000 de cazuri de cancer tiroidian între copiii diagnosticați în 2002.

          Deși în Zona de Excludere a Cernobîlului anumite zone restrânse vor rămâne închise, majoritatea teritoriilor afectate sunt acum deschise pentru stabilizare și activitate economică.

          Sâmbătă, 26 aprilie 1986, la 01:23:58 am, reactorul nr. 4 a suferit o explozie catastrofală a cazanelor sub presiune de abur din componența acestuia, care a declanșat un incendiu, o serie de explozii adiționale și fluidizare nucleară.         Accidentul de la Cernobîl a degajat între cinci și zece ori mai mult material radioactiv decât cel de la Fukushima (Japonia), de mai multe ori cantitatea de radiații emise de bombele de la Hiroșima și Nagasaki, dar mai puțin de 1 % decât au aruncat în atmosferă testele nucleare de suprafață ale armelor nucleare, până la interzicerea acestora efectuării în atmosferă.

Victime imediate și pe termen lung

           În afară de cele câteva zeci de victime imediate ale exploziei și expunerii masive a personalului centralei și anumitor „lichidatori”, din cele câteva mii de copii care s-au îmbolnăvit de cancer tiroidian (un cancer tratabil), până în anul 2013, cel puțin 16 au murit.  Incidența cancerului tiroidian a rămas însă mai ridicată chiar și în 2013 în anumite regiuni din Rusia, Ucraina și Belarus, asta la mai bine de două decenii de la accident. Numărul suplimentar (față de numărul normal la populația generală ne-expusă) de leucemii și limfoame apărute la cei care au intervenit pentru limitarea dezastrului („lichidatorii”) a fost mic, fapt care încurajează specialiștii să spere că în deceniile care vor urma, numărul suplimentar de tumori solide (cancerele mai cunoscute) va fi și el mic la aceștia (lichidatori), și asta cu atât mai mult la populația fostei Uniuni Sovietice care se presupune că a fost expusă ca urmare a contaminării solului și aerului pe traiectoria de deplasare a norului radioactiv.  Până acum, studiile Organizației Mondiale a Sănătății nu au putut decela o creștere a incidenței tumorilor solide în populație, probabil pentru că expunerea fiind relativ mică, creșterea, câtă este, se „îneacă” sub micile variații naturale ale incidenței de fond. În cel mai rău caz se consideră că va avea loc o creștere de 1 % a prevalenței cancerelor în populație,  un risc suplimentar aparent minor deci, în comparație cu prevalența naturală a cancerului în populație (care ea este de aproximativ 45% (aproape unul din doi bărbați primește un diagnostic de cancer în decursul vieții) pentru bărbați și aproximativ 38% pentru femei). Cifra procentuală aparent mică a creșterii prevalenței cancerelor, de numai 1 %, ascunde totuși o fațetă mult mai puțin încurajantă a realității consecințelor accidentului, în măsura în care aceasta se traduce, în cifre absolute, în mai multe zeci de mii de indivizi care vor face probabil cancer și de asemenea vor muri, ca urmare a accidentului de la Cernobîl.

Please follow and like us: