ADAM ȘI EVA (de Tudor Arghezi)

ADAM ȘI EVA

de Tudor Arghezi (comentariu)

 Adam și Eva de Tudor Arghezi_comentariu

          Poezia “Adam și Eva” este o prezentare a creației cu o tentă alegorică. Tudor Arghezi, un “titan” al poeziei moderne, reușește să dezvolte literatura pentru copii, să folosească o variație de mijloace artistice pentru a o face cât mai complexă și mai cuprinzătoare. Importanța lui Tudor Arghezi în literatura română este inestimabilă, întreaga sa operă cuprinde o varietate de teme și dezvoltă numeroare motive. Tema “esteticii urâtului” este prezentă în arta poetică a lui Tudor Arghezi, fiind una din cele mai importante și mai surprinzătoare abordări literare ale sale. Tudor Arghezi mai contribuie și la dezvoltarea literaturii pentru copii. Poeziile sale reprezintă o invitație la “a medita” și “a cunoaște”. Temele sale cu tentă religioasă sunt printre cele mai disputate.

 

          O astfel de temă se regăsește și în poezia “ Adam și Eva”. Spre deosebire de sentimentele și ideile contradictorii din Psalmi, în poezia “Adam si Eva” se renunță la profunzimea detaliilor, și la toată răzvrătirea împotriva divinității cugetată în alte poezii de ale autorului. Motivul creării omului, motiv prezentat în poezie, este lipsit de profunzimea tainei. Poetul își imaginează scopul acestei lucrări a divinității ca eliberarea de o apăsătoare monotonie a singurătății: „urându-i-se singur in stihii, / a vrut și Dumnezeu să aibă-n cer copii”.

 

          Ofensat, autorul menționează că omul putea fi creat din „borangic, argint sau promoroacă”, însă el a fost creat din „… praf și nițeluș scuipat”, acesta fiind și motivul pentru care Adam a ieșit „trândav și nărăvaș”. Autorul sugerează această imperfecțiune a omului din lipsa unei extravaganțe a bazei din care divinitatea a făcut ființa omenească. Adevarul biblic revelat este neluat în seamă de autor, el prezentându-și propria viziune asupra facerii, neținând cont de adâncimea faptei și de sacralitatea înfăptuirii. „Aluatul greșit” reprezintă o exprimare aproape apofatică, poetul se folosește de aceasta, aflându-se în imposibilitatea unei explicări a imperfecțiunii. Experiența monahală a lui Tudor Arghezi a fost o importantă resursă și punct de plecare în abordarea temelor religioase. Poezia „Adam și Eva” ascunde o ipostază a neînțelesului, prin „jocul crearii”. Divinitatea este închipuită ca o ființă omenească, ființa care se plictisește și care din materia creată anterior, creează omul. Adam, primul om, nu poate fi însă descris cu minuțiuozitate de către autor deoarece, „nici o poză nu ne-nvață / Cum ar fi fost omul dintâi la față.” Aici autorul dă libertate imaginației, a gândurilor. Este o invitație la a descoperi imaginea primordială. Din coasta lui Adam este făcută Eva.

          Poetul nu insistă în a descrie această „zămislire” a Evei. Primii oameni sunt închipuiți de Arghezi ca niște copii surpinși într-un moment de joacă: „s-au luat de mâini și-au cutreierat / grădina toată-n lung și-n lat”. În această secvență se surpinde într-un mod excepțional nevinovăția, curățenia, frumusețea primilor oameni. Erau precum copiii, liberi, ce „șovaiau” prin grădină. Întreaga poezie este văzută ca o armonie a creației, un tablou ce înfățisează pe Adam și Eva în gradina Raiului. Acest act al creației este surprins de poet ca o joacă, în care omul creat de Dumnezeu își atribuie această taină a facerii și nestingheriț profită de minunățiile Raiului.

[button link=”http://referate.wyz.ro/wp-content/uploads/2015/08/Adam-și-Eva-de-Tudor-Arghezi_comentariu.7z” color=”black” newwindow=”yes”] Download 7zip[/button]

Please follow and like us: