ANTARCTICA

Antarctica

Întindere, climă, caracteristici generale, vegetaţie, faună, solurile şi resursele minerale

Caracteristici generale

         Al cincilea continent ca mărime, dintre cele șase ale Terrei, Antarctica este cel mai sudic, mai rece, mai îndepărtat şi mai recent descoperit continent, fiind pentru prima oară detectat la începutul secolului al XIX-lea. Acoperită aproape în totalitate de gheaţă şi fără a avea o populaţie umană stabilă, ea înconjoară Polul Sud. La rândul său Antarctica este înconjurată de Oceanul Antarctic, întindere de apă creată din zonele de sud ale oceanelor Pacific, Atlantic şi Indian, dar fiind considerat un ocean separat de celelalte datorită temperaturii mai scăzute a apei şi a salinităţii mai mici.

         Antarctica deţine în jur de 90% din gheaţa existentă pe Pământ. Banchiza ce înconjoară continentul are aproximativ 29 milioane km cubi de gheaţă.

Întindere

         Antarctica, numită astfel pentru a o deosebi de partea opusă a globului – zona arctică – se întinde după paralela de 60 de grade latitudine sudică. Cel mai apropiat „vecin” al ei se găsește la 1.000 de km şi este America de Sud, urmată de Australia şi Africa, la 2.500 şi 4.000 de km depărtare. Cea mai mare parte a teritoriului sau se întinde în emisfera estică, în partea vestică se găsește Peninsula Antarctică, întindere ce apropie continentul de America de Sud. Cel mai înalt vârf de pe continent atinge 5.140 m (în masivul Vinson din partea vestică), iar înălțimea sa medie este puţin mai mare de 2.000 de metri, ceea ce îl face continentul cu cea mai mare înălţime medie. Antarctica are o suprafață totală de 13.178.000 km pătrați, fiind astfel mai mare decât Europa şi Australia.

Clima

         Poziția pe latitudine şi înălțimile ei mari fac din Antarctica cel mai rece continent. Cu toate acestea se deosebesc două anotimpuri. În anotimpul rece temperatura în zonele intercontinentale poate scădea sub –800 C, în timp ce în anotimpul cald temperatura se poate ridica, în aceleași zone, până peste –300 C. În zonele de coastă se poate ajunge, în sezonul cald, la temperatura de îngheț (00 C), dar şi aici valorile negative sunt ridicate în perioada rece. Antarctica deține şi recordul temperaturii negative. În anul 1960, la stațiunea rusească de cercetare „Vostok” s-au înregistrat –89,20 C.

         Interiorul Antarcticii este un deșert polar în care bat vânturi moderate ce rareori ating 30 km/h, însă ele se întețesc şi devin mai persistente în apropierea coastelor. Vânturi extrem de reci, compuse din aerul aflat în partea inferioară a versanților abrupți din interiorul regiunilor muntoase, bat spre pantele de gheată mai mici.

         Zona este foarte săracă în precipitații, un dintre cele mai uscate zone de pe glob, aproximativ 50 mm de precipitații căzând aici anual. Acestea cresc cu cât ne apropiem de țărm, atingând în zonele apropiate de coastă 200 mm/an. Precipitațiile sunt formate în mare măsură din căderi de zăpadă aduse de cicloni. De obicei ele cad sub formă de zăpadă sau gheată, dar uneori se înregistrează şi ploi, în zonele litorale.

         Există mai multe tipuri de climat în Antarctica, toate sunt reci, dar diferă în severitate. La fel ca şi precipitațiile climatul se îmblânzește cu cât latitudinea scade. Peninsula Antarctică este zona în care se întâlnește clima cea mai blândă, aici temperatura putându-se situa în timpul sezonului mai cald în jurul valorii de 00 C.

Vegetația

         Acoperită aproape în totalitate de un strat gros de gheaţă, Antarctica are foarte puţin teren disponibil pentru formarea solurilor sau apariţia vegetaţiei. Solul existent s-a format în perioadă mai recentă a existenței continentului şi are un conţinut organic scăzut, la fel ca şi capacitatea de stocare a apei.

         Antarctica fiind izolată de alte continente, este foarte greu pentru alte tipuri de vegetaţie să se răspândească pe teritoriul ei. Temperatura constant scăzută, vânturile puternice şi lipsa umidităţii descurajează alte plante. Excepţie fac plantele ce se pot adapta la aceste condiții, fiind capabile să se dezvolte activ numai câteva zile pe an. Aceşti factori limitează existenţa plantelor în Antarctica numai la cele din Regnul Protista (organisme simple, de obicei unicelulare): alge, licheni şi muşchi. În Antarctica există numai două specii cunoscute de plante ce înfloresc, ele se găsesc în Peninsula Antarctică şi insulele din jurul său.

         Continentul nu are un echivalent al tundrei arctice, unde se găsesc o mai mare varietate de plante: cea mai bogată vegetaţie a Antarcticii poate fi comparată mai mult cu cea din nord, vegetaţia săracă a deşerturilor polare arctice. Cu toate acestea petice de vegetaţie cresc pe toate stâncile neacoperite de gheaţă, până la 290 km distanţă de Polul Sud. Alge de zăpadă cresc pe zăpadă şi pe suprafaţa gheţii aproape de coastă, în special de-a lungul Peninsulei Antarctice, unde păsările de mare şi briza oceanului aduc posibilităţi de nutriţie.

         Apele antarctice suportă şi alte tipuri de vegetaţie. Buruieni de apă din zonele de coastă cresc pe şi în jurul insulelor, aproape de continent, dar nu pot apărea aici datorită gheţii marine ce rade ţărmurile. În apele reci ale oceanului ce înconjoară Antarctica se găsesc diferite tipuri de alge ce plutesc pe o perioadă scurtă, atât cât să se înmulţească pe perioada anotimpului cald, mai ales în zonele unde izvoarele aduc la suprafaţă ape cu o cantitate nutritivă ridicată. Aceste alge plutitoare sunt o sursă bogată de hrană pentru animalele marine.

Fauna

         Climatul aspru şi sărăcia vegetaţiei regiunilor de pământ ale Antarcticii acceptă numai animale microscopice, insecte primitive şi alte specii de acest fel ce pot supravieţui în solurile umede. Se mai găsesc şi alte nevertebrate, săritoare şi mici. Cel mai mare animal terestru din Antarctica poate creşte până la 12 mm. În contrast cu uscatul oceanul conţine o mare varietate de animale, toate depinzând, într-un fel sau altul, de algele ce cresc la suprafaţa apei. Organismele zooplancton, cum ar fi viermii-săgeată, peștii-jeleu, peștii-larvă, alte larve, stelele de mare se hrănesc cu organisme fitoplancton – alge plutitoare. La rândul lor, organismele zooplancton sunt o sursă de hrană pentru peşti şi calmari, ambele tipuri abundând în apele antarctice. Acest „lanţ” continuă, peştii şi calmarii fiind o sursă de hrană pentru foci, balene şi păsări de mare cei mai mari şi mai buni prădători ai zonei. În acest „Ocean Sudic” se hrănesc şapte specii de balene şi opt de delfini; câteva dintre aceste specii intră adânc pe banchiză în timpul sezonului cald. Şapte specii de foci respiră în regiunea antarctică, unele pe ţărmurile sudice ale insulelor, altele exclusiv în regiunea banchizei. Aproximativ 40 de specii de păsări de apă – incluzând 7 de pinguini, 4 de albatroşi, cormorani, pescăruşi ș.a.m.d. – sunt răspândite în Antarctica, mai ales pe insule şi coaste. Multă vreme vânate pentru ulei, marile animale marine joacă un rol important în atragerea oamenilor spre Antarctica. În prezent legile internaţionale, în vigoare din anii 1960, le protejează.

Descarcă referat 7zip

Please follow and like us: