ARGINTUL

Argintul

          Ca şi aurul, argintul face parte din familia metalelor “nobile”, datorită faptului că nu se oxidează în aer şi rezistă cu succes la acţiunea majorităţii reactivilor chimici. Istoria veche a argintului este strâns legată şi ea de bijuterii.

          În evul mediu se vindea la preţuri mari o sare a argintului, denumită “piatra lunii”, care venind în contact cu pielea o făcea să se înnegrească. Aceasta nu era altceva decât azotatul de argint, preparat prin dizolvarea metalului în acid azotic, şi denumit popular în limba noastră “piatra iadului”. Efectul dezinfectant al acestui compus era cunoscut de multă vreme şi tot el a fost acela care a făcut ca în decursul veacului trecut sărurile argintului să capete o întrebuinţare cu totul neaşteptată…
          În evoluţia ei fotografică a parcurs o cale destul de lungă. Încă din secolul al XVI-lea, fizicianul italian D. Porta a construit o cameră obscură, compusă dintr-o cutie care avea într-unul din pereţi o mică deschidere circulară, peretele opus acesteia fiind făcut dintr-o placă de sticlă mată. Atunci când în fața deschiderii era aşezat un obiect luminat, pe placa de sticlă se obţinea imaginea răsturnată a acestuia. Pentru a-i mari claritatea, Porta a aşezat în spatele deschiderii o lupă. Cu toată simplitatea ei, camera obscură construită de fizicianul italian a rămas până astăzi la baza construcţiei tuturor aparatelor fotografice.
          În mod firesc, descoperirea camerei obscure a atras după sine dorinţa permanentizării imaginilor obţinute pe sticlă. În ajutorul celor care studiază problema a venit proprietatea unor substanţe chimice de a-şi schimba culoarea sub efectul razelor solare. Printre aceste substanţe, pe primul loc se găseau sărurile de argint. La începutul veacului trecut, au fost preparate în Anglia primele hârtii fotosensibile, îmbibate cu săruri de argint.
          În 1811, francezul J. Niepce a întreprins cercetări asupra procedeelor de fixare a imaginilor, menite să împiedice întunecarea lor cu trecerea timpului. Niepce a murit înainte de a-şi fi dus la bun sfârşit lucrările, care au fost continuate de pictorul Louis Jacques Daguerre. În ziua de 7 ianuarie 1839, marele fizician francez Arago aducea la cunoştinţa Academiei Franceze că a fost creată “dagherotipia”, adică tehnica obţinerii de imagini stabile pe hârtie sensibilizată cu săruri de argint.
          În felul acesta, datorită compuşilor săi sensibili la acţiunea luminii, în special clorura, bromura şi iodura, argintul a devenit un material de bază al tehnicii fotografice, iar mai târziu al celei cinematografice.
          O dată cu dezvoltarea intensă a electrotehnicii s-au deschis domenii noi de folosire a acestui metal, datorită faptului că, dintre toate metalele, argintul poseda cea mai mare conductibilitate electrică. Dacă se ia conductibilitatea electrică a argintului egală cu 100, atunci a cuprului se exprimă prin 92, iar a aurului prin 70. Argintul este în prezent folosit în construcţia unui şir de aparate electrice, pentru confecţionarea de cabluri, contacte etc. Faptul ca argintul metalic posedă un punct de topire destul de ridicat, de 961° C, şi un punct de fierbere de 1 955° C, permite utilizarea metalului la temperaturi destul de ridicate, ceea ce prezintă importanţă în numeroase domenii tehnice.
          Folosirea argintului stă la baza fabricaţiei de oglinzi, în care stratul foarte subţire de argint metalic ce serveşte pentru reflectarea imaginii se obţine prin reducerea unor soluţii amoniacale de argint cu substanţe organice. Oglinzile de argint au numeroase utilizări şi în tehnică, servind pentru acoperirea pereţilor dubli ai vaselor Dewar, folosite pentru menţinerea diferitelor substanţe la temperaturi constante. Pe acelaşi principiu se bazează construcţia termoselor.
          Industria chimică foloseşte argintul ca material de construcţie pentru reactoare, serpentine, agitatoare etc. utilizate în domeniul producerii de fermenţi, ai chimiei alimentare şi în diferite sinteze organice.
          O proprietate unică a argintului faţă de alte metale este cea de bacteriostatic, adică de distrugător pentru o categorie întreagă de microorganisme şi bacterii.
          Au fost elaborate şi o seamă de aliaje ale argintului, nu numai cu metale nobile, ci şi cu numeroase metale uzuale.
          Multiple utilizări ale acestui metal au contribuit la creşterea interesului pentru producţia de argint, în zilele noastre utilizările tehnice ale argintului predominând net din punct de vedere cantitativ asupra celor ornamentale şi de giuvaergerie.

Descarcă referat 7zip

Please follow and like us: