EVOLUȚIA OMULUI

Evoluția omului

Evoluția omului – subiectul de discuție cel mai „fierbinte” din istorie

Omenirea mai întâi s-a ridicat în picioare, apoi s-a deşteptat (Stephen Jay Gould)

De ce suntem atât de speciali? Pentru cei mai mulţi, omul a fost “încununarea Creaţiei”, iar Charles Darwin a provocat un şoc teribil atunci când a inclus specia umană între animale, ca descendentă a strămoşilor primatelor.

Înainte de Homo sapiens

Istoria primatelor îşi are originea acum 65 de milioane de ani, în grupurile de animale care au supravieţuit cataclismului ce a dus la dispariţia dinozaurilor. Cea mai veche specie de primate numită Plesiadapsis provine din America de Nord, dar s-au răspândit în Eurasia şi Africa în perioada Paleocenului şi Eocenului, datorită climei.

Clima a fost marcată de formarea primilor gheţari în Antarctica, acum 30 de milioane de ani. Notharctus este unul din animalele care a trăit în această perioadă. S-au descoperit fosile ale sale în Germania, în anul 1980, care a trăit acum 16,5 milioane de ani, cu 1,5 milioane de ani mai mult decât speciile similare din Africa de Est. Acest lucru pune la încercare ideea că strămoşii omului îşi au originea în Africa.

David Begun este de părere ca aceste primate au trăit mai întâi în Eurasia iar mai apoi au migrat până în Africa.

Kamoyapithecus datează de acum 24 milioane de ani, şi se crede că este înrudit cu Aegitopithecus, Proplithecus şi Parapithecus, care au trăit acum 35 de milioane de ani. Saadanius este un alt gen de primate care datează din perioada Oligocenului, fiind în strânsă legătură cu cel mai recent strămoş comun al maimuţelor. Saadanius este reprezentat de o singură specie, Saadanius hijazensis, fosilele descoperite datând de acum 29 de milioane de ani.

În Miocenul timpuriu, acum 22 de milioane de ani, speciile s-au diversificat şi mai mult. S-au descoperit fosile de Victoriapithecus, Proconsul, Rangwapithecus, Dendropithecus, Limnopithecus, Nachlapithecus, Equatorius, Nyanzapithecus, Afropithecus, Heliopithecus, Kenyapithecus, toate în Africa de Est. Clima şi condiţiile în bazinul Mediteranean au ajutat foarte mult la diversificarea speciilor. S-au descoperit fosile ale multor specii în Franţa, Spania şi Austria, iar hominizii Oreopithecus au fost descoperiţi în Italia, datând de acum 9 milioane de ani.

Nakalipithecus este o specie înrudită cu ultimul strămoş comun al gorilelor, cimpanzeilor şi oamenilor şi a fost descoperită în Grecia. Dovezile genetice arată că gorilele s-au despărţit de linia noastră acum 8 milioane de ani, iar cimpanzeii acum 4 milioane de ani. ADN-ul uman este într-o proporţie de 98,4% identic cu cel al cimpanzeilor.

Sahelantropus tchadensis (7 milioane de ani vechime) se află pe aceeaşi linie de evoluţie cu oamenii, urmate de Ardipithecus (5,5 – 4,4 m.a), cu speciile Ar. kadabba şi Ar. ramidus şi Australopithecus (4,1 – 1,8 m.a) cu speciile Au. anamensis, Au. afarensis, Au. africanus, Au. bahrrelghazali, Au. garrhi şi Au. sediba. Au urmat Kenyanthopus (3 – 2,7 m.a), Paranthopus (3 – 1,2 m.a) cu speciile P. aethiopicus, P. boisei şi P. robustus. În cele din urmă, Homo (2 m.a – prezent), cu speciile Homo habilis, Homo rudolfensis, Homo ergaster, Homo georgicus, Homo antecessor, Homo cepranensis, Homo erectus, Homo heidelbergensis, Homo rhodesiensis, Homo neanderthalensis, Homo sapiens idaltu, Homo sapiens arhaicus şi Homo floresiensis.

Homo sapiens sapiens este singura specie care a supravieţuit din genul său.

Antropogeneza

Originea omului datează de acum 2 milioane de ani, undeva în estul Africii. Primele fosile descoperite, recunoscute ca fiind primii oameni au fost denumiţi “Homo habilis”. Însă, de curând, s-a constatat ca specimenele descrise sub acest nume erau prea variate pentru a aparţine unei singure specii. În funcţie de particularităţile corpului şi a creierului au fost împărţite în mai multe specii. De exemplu, cele cu creierul mai mare au fost numite Homo rudolfensis. Această specie se deosebea de Australopithecus: braţele erau mai scurte şi picioarele erau mai lungi, molarii erau mai mici şi incisivii erau mai mari.