FLAUTUL FERMECAT

Flautul fermecat

 ( de Wolfgang Amadeus Mozart )

Singspiel (operă germană de tip popular în care muzica alternează cu episoadele vorbite) în două acte şi cinci tablouri inspirat după un basm popular german la cererea şi după libretul scris de prietenul şi actorul J. Emmanuel Schikaneder, proprietar al unui teatru în prag de faliment; a avut premiera la Theatre auf der Weiden din Viena la data de 30 septembrie 1791. Acţiunea se petrece în Egipt lângă templul lui Isis şi a lui Osiris.

          La baza operei stă un basm minunat, comic, diametral opus tragismului din opera Don Giovanni, Mozart îmbogăţind singspielul cu elemente luate din opera bufă. În libret sunt subliniate teme eroice-morale importante cum ar fi: lupta dintre bine şi rău ( Tamino, Pamina Sarastro reprezentând binele, în conflict ideatic cu Monostatos şi Regina Nopţii, ca reprezentanţi ai răului ); puterea sacrificiului de sine care învinge toate dificultăţile; simbioza dintre om şi natura înconjurătoare; puterea prieteniei şi solidarităţii între oameni; fragilitatea firii umane gata să abandoneze orice ideal înalt în faţa luptei şi sacrificiului, dar dispusă de a se lăsa ajutată atingându-şi în cele din urmă scopul ( Papageno ); etc.

Personaje

  • Tamino – tenor;
  • Pamina – soprană;
  • Papageno – bariton;
  • Papagena – soprană;
  • Sarastro – bas;
  • cele trei Doamne – soprană,
  • mezzo-soprană, alto;
  • Regina nopţii – mezzo-soprană;
  • Monostatos – tenor;

Caracterizarea personajului Papageno

Interpretare vocală 

          Rolul Papageno din opera Flautul fermecat, poate fi caracterizat din punct de vedere vocal ca unul al contrastelor timbrului în raport cu momentul dramaturgic al piesei, un rol care necesită o bună mobilitate şi flexibilitate a vocii şi o foarte bună coordonare între toţi factorii fiziologici – mentali – sufleteşti de care actorul liric dispune. Dacă în actul I, momentul nr. 5, în liedul Der Vogel fänger bin ich ja, rolul necesită o voce cu un timbru deschis, sigur, voios, cu un tempo dinamic, grăbit, în acelaşi timbru vocal situându-se şi duetul cu Pamina din momentul nr. 21 Schnelle Füße, rascher Mut din actul I şi duetul de final cu Papagena Papageno – Papagena de la finalul actului II, în altă direcţie, timbrul vocal se îngroaşă, devine nesigur, tragic – plângăcios în cursul actului II în aria Ein Mädchen oder Weibchen, pentru că în aria de la finalul actului II Papagena! Papagena! Papagena! să devină disperat, furios, nerăbdător. O altă caracteristică vocală al personajului Papageno, de data asta calmă, încrezătoare, romantică, în care se îmbină vocea de piept prelungă dar şi rezervată, cu semi-vocea în staccato şi cu rezolvare iar în voce de piept, o întâlnim în duetul Papageno – Pamina de la momentul nr. 16 al actului I Bei Männern, welche Liebe fühlen

Interpretare relaţională – personală

          În planul relaţionării personajului Papageno cu celelalte personaje din operă, avem şi aici mai multe stări opuse de tratare a personajului. Dacă în actul I, în liedul Der Vogel fänger bin ich ja, Papageno este plin de interes mercantilist în a-şi vinde marfa cât mai rentabil, şi relaţionează cu cei din jur cu sentimentul că îi poate duce pe toţi de nas, în duetele cu Pamina din actul I Bei Männern, welche Liebe fühlen şi Schnelle Füße, rascher Mut manifestă o uşoară atitudine de solidaritate în atingerea scopului comun, de prietenie şi simpatie vis-a-vis de personalitatea Paminei şi a lui Tamino şi din dorinţa de a-şi termina odată chinul căutării perechii înaripate, în aria din actul II Ein Mädchen oder Weibchen devine ursuz şi fuge de compania celor din jur ca să-şi „ oblojească rănile singurătăţii „ pentru că în aria Papagena! Papagena! Papagena! de la finalul actului II să ajungă în starea de a bate pe toată lumea şi-n acelaşi timp să cerşească ajutorul tuturor, chinuit de disperarea sinuciderii, pe care nu are curajul s-o împlinească, trece subit în momentul următor al duetului Papageno-Papagena, la bucuria, surprinderea şi exaltarea omului care şi-a văzut împlinite în mod neaşteptat toate visele şi care ajunge să accepte şi chiar să iubească pe toată lumea din jur.

Studiu psihologic comparativ de rol

Papageno – Leporello

          Dacă până acum în actualul studiu am dezbătut portretul vocal, psihologic şi dramaturgic-relaţional al rolului Papageno din opera Flautul fermecat, voi încerca în continuare să analizez asemănările şi deosebirile ale acestuia cu un alt personaj, Leporello, slujitorul lui Don Giovanni din opera cu acelaşi nume de Mozart. Leporello ( bas buff ), aparţine ca şi Papageno aceleiaşi categorii sociale de hiperdependenţi sociali „înrobiţi” în jugul vreunei stăpâniri de care nu se pot elibera. Dacă Leporello este exploatat de Don Giovanni până la umilirea şi anihilarea totală a voinţei nici Papageno nu are curaj să se debaraseze de viaţa şi firea coruptă de chefuri şi partide aventuroase pe care o duce, fiind în stare să abandoneze la un moment dat itinerariul de sacrificiu pornit împreună cu prinţul Tamino pentru câştigarea şi întâlnirea fiinţei potrivite.

          Dar spre deosebire de Leporello care este tras de Don Giovanni la ruina totală a vieţii, sufletul naiv de păsărar al lui Papageno îl determină să asculte de Tamino, varianta moral-pozitivă mozartiană, antagonică lui Don Giovanni, în slujba căruia intră, fapt pentru care ajunge în cele din urmă să-şi vadă aleasa; această ascultare întorcând sorţii de partea sa. Prin aceste personaje Mozart a descris în mod sublim profilul psihologic al societăţii feudale în decădere înlocuită treptat de ideile unei societăţi noi, în ascensiune; care idei au luminat multă vreme arta şi cultura europeană.

Studiu psihologic-interpretativo-comparativ de rol

Papageno – Tamino

          Colegi de scenariu, Papageno şi Tamino sunt două personaje complexe, atât prin asemănări şi deosebiri ca personalităţi umane, distincte dar şi cu scopuri comune în acelaşi timp, cât şi din punct de vedere al tratării partiturii vocale şi a relaţiilor cu celelalte personaje. Din punct de vedere uman, Papageno se împotmoleşte în hăţişurile vieţii prin gândire şi palavrageală imediată, dezordonată şi câteodată mincinoasă, care-i slăbeşte voinţa în momente cruciale ale vieţii, în comparaţie cu Tamino care îşi confirmă prin vorbă şi faptă statutul de prinţ şi care nu numai că reuşeşte să cunoască adevărul despre adevărata identitate a lui Sarastro şi a Reginei Nopţii şi reuşeşte în mod eroic să treacă prin încercările iubirii pentru Pamina, dar are un ascendent puternic şi asupra lui Papageno în momentele de criză prin care ei trebuie să treacă. Ca notă comună a celor doi eroi, am putea sublinia curăţia sufletească şi dorinţa de a-şi schimba viaţa, cu manifestări diferite dar cu unică finalitate ca parte virtuoasă, dar şi clipele de slăbiciune în urmarea încercărilor, dar peste care trec victorioşi.

          În ceea ce priveşte tratarea partiturii vocale şi relaţia cu celelalte personaje, rolul Papageno sugerează un timbru vocal buff, aparent superficial, distrat, cu folosirea exagerată a sunetului „ în mască „ , alternată cu timbrul dramatic, de piept, de la sfârşitul operei; cu o relaţie fluşturatică cu celelalte personaje, naivă şi-n acelaşi timp interesată, în timp ce rolul Tamino sugerează timbrul lirico-dramatic, cu folosirea frecventă a sunetelor „ de cap „ şi prin impunerea modelului personal de sinceritate, prietenie şi iubire adevărată în faţa tuturor, model care va reuşi să determine derularea întregii opere în bine şi să conducă la un final fericit.

Please follow and like us: