Legile Mendel

Legile Mendel

ereditate

LEGILE MENDELIENE

Gregor Mendel este fondatorul geneticii ca știință. El a studiat transmiterea caracterelor ereditare în descendență și a fundamentat legile eredității.

Marea importanță a legilor mendeliene constă în:

  1. – demonstrarea faptului că, transmiterea ereditară a caracterelor se realizează prin intermediul unor factori ereditari, prezenți în toate celulele organismului. Prin combinarea probabilistică a acestor factori ereditari, de origine maternă și paternă, rezultă segregarea caracterelor în descendență.
  2. – studiile lui Mendel au dovedit că factorii ereditari recesivi pot să nu se manifeste la descendentă, rămânând în stare ascunsă. Aceasta înseamna că transmiterea factorilor ereditari nu este afectată de prezența caracterului respectiv, ei moștenindu-se la urmași numai pe baza combinării probabilistice a factorilor ereditari.

Mendel a lucrat în special pe mazăre, planta ce se reproduce prin autopolenizare. Soiurile folosite prezentau caractere distincte și constante, produceau descendenți similari și se puteau hibrida prin polenizare artificială și încrucișată. Hibridarea este procesul de încrucișare între indivizi deosebiți genetic. Descendenții se numesc hibrizi. Când indivizii se deosebesc printr-o pereche de caractere ereditare este vorba de monohibridare, iar când se deosebesc prin două perechi de caractere ereditare, de dihibridare. Ulterior s-a dovedit că legile mendeliene sunt valabile și la animale.

Un exemplu îl constituie încrucișările între tipul sălbatic de cobai de culoare gri, cu cel cu blană albă, de tip albinos. Prin hibridarea între o femelă albă cu un mascul gri, puii au fost toți de culoare gri . Gena pentru culoarea gri este dominantă, iar pentru culoarea albă este recesivă. Puii hibrizi moștenesc ambele gene, dar nu o manifestă decât pe cea dominantă (F1). În F2 s-a produs segregarea: trei sferturi dintre pui au fost de culoare gri și un sfert de culoare albă.

Cercetările ulterioare au demonstrat că legile mendeliene au valabilitate și la om. Mendel fiind și matematician, a căutat să aplice calculul probabilităților în interpretarea rezultatelor obținute la hibridarea plantelor.

În cazul încrucișării între organisme care diferă printr-o pereche de caractere (AA și aa) se obțin în prima generație, exclusiv heterozigoți (Aa) la care se manifestă caracterul dominant, aceste organisme heterozigote produc două tipuri de gameți (A și a) în proporție egală. La încrucișarea între organisme heterozigote ( Aa + Aa ), prin combinarea probabilistică a gameților, se obțin următoarele tipuri de organisme: tipurile de organisme AA (25%) și Aa (50%) sunt identice fenotip, așa că în F2, segregarea după fenotip este de 75% cu caractere dominante și 25% cu cele recesive.

În cazul încrucișării între plante de mazăre, care se deosebesc prin două perechi de caractere, Mendel a observat că în F2 aproximativ ¾ din boabe erau netede și ¼ erau zbârcite. Referitor la culoare, a observat, de asemenea, că aproximativ ¾ erau galbene și ¼ erau verzi. Pe baza calculului probabilităților, șansa apariției concomitente a două fenomene independente este egală cu produsul probabilităților lor separate. Astfel, Mendel a prevăzut că:

  • 9/16 (3/4#3/4) din boabe vor fi netede și verzi,
  • 3/16 (3/4#1/4) vor fi netede și verzi,
  • 3/16 (1/4#3/4) vor fi zbârcite și galbene,
  • 1/16 (1/4#1/4) vor fi zbârcite și verzi.

El a găsit în realitate următorul număr de boabe: 315 netede și galbene, 108 netede și verzi, 101 zbârcite și galbene, 32 zbârcite și verzi. Raport 9:3:3:1.

Please follow and like us: