MĂNĂSTIREA COCOȘ

Mănăstirea Cocoș

     Mănăstirea Cocoș se afla la 6 kilometri distanţă de comuna Niculiţel şi la aproximativ 35 de kilometri vest de oraşul Tulcea. Mănăstirea este condusă de o obşte de călugări, având drept hramuri Pogorârea Sfântului Duh (biserica mare) şi Sfântul Ierarh Nicolae (paraclisul).

          Mănăstirea este aşezată într-un loc retras, la poalele unui deal învăluit în mireasma pădurilor de tei. Odată, demult, de pe acest deal s-a auzit într-o noapte cântecul unui Cocoș sălbatic însoţit de o bătaie de toacă. Călugării spun că acest cântec se mai aude şi astăzi, uneori. Prima atestare documentară a unui aşezământ religios în acest loc este din anul 1679, când aflăm despre existenţa unui schit de sihaștri, prădat de invaziile vremii. Mănăstirea Cocoș există din 1833, ctitori fiind călugării Visarion, Gherontie şi Isaia din mănăstirea Neamţ, care au trecut pe la Muntele Athos, înainte de a se opri aici. Ei au venit până la Isaccea, unde s-au şi aşezat. Aceştia au cumpărat o bucată de pământ şi au construit o mică biserică din nuiele lipite cu pământ, fără turle şi fără clopote, respectând legile musulmane de atunci.

          Aceasta biserică, cu reparaţii făcute în timp, a dăinuit până în 1910 când a fost demolată. Pe locul fostului Altar a fost aşezată o troiţă pentru aducere-aminte. Pentru că era nevoie de un locaş mai mare şi mai trainic, părintele Visarion, devenit arhimandrit şi stareţ al mănăstirii, construieşte în 1853 o nouă biserică din piatră şi cărămidă, cu cheltuiala unui mocan ardelean înstărit care, călugărindu-se, a donat mănăstirii întregul său avut.

          Prima biserică a avut hramul „Sfânta Treime”. După războiul de independenţă s-au construit şi cele 3 turle ale bisericii. Din 1862 până în 1884 urmează ca stareţ Daniel, în timpul stăreţiei se ridică clopotniţa masivă şi monumentală înaltă de 30 m, existentă şi astăzi. În jurul clopotelor sunt 6 firide. Tot Daniel a construit clădirea chiliilor dinspre vest din faţa bisericii, în stil oriental, un pridvor şi cerdac pe ambele părţi, acoperite cu olane. În 1959 această clădire a fost declarată monument istoric. Celelalte chilii construite de stareţii Visarion şi Daniel au fost demolate în 1910, odată cu cele două biserici, după ce se încercase fără succes, consolidarea bisericii în 1853.

          În 1909 devine stareţ arhimandritul Roman Sorescu, călugărit la Ciolanu şi în 1910 termină construcţia din partea de răsărit unde azi este stăreţia, paraclisul, bucătăria şi trapeza.

          La 23 aprilie 1910 episcopul Nifon Niculescu pune temelia celor 24 chilii noi ce se leagă de clopotniţă după planul întocmit de arhitectul Toma Dobrescu şi care la capătul dinspre răsărit se termină cu o frumoasă clădire cu două etaje în care, în prezent, este muzeul.

          La 1 septembrie 1911 se pune temelia noii biserici, ale cărei ziduri nu sunt afectate de cutremurul din 28 mai 1912. Lucrată de pietrari italieni după planurile arhitectului bucureştean Toma Dobrescu, este terminată în 1913.

          Odată cu începerea războiului în 1916, o mare parte din cei 86 călugări care existau în 1914 au pornit în bejenie împreună cu stareţul, luând cu ei majoritatea obiectelor de valoare pe care la întoarcere nu le-au mai adus în totalitate. Stareţul Roman Sorescu încetează din viaţă în 1919 la numai 45 de ani.

Între 1926 şi 1929 s-a construit corpul de clădiri din dreapta clopotniţei, cu etaj şi pridvor. Aici a funcţionat o vreme o şcoală de cântăreţi bisericeşti, iar în prezent este casa de odihnă a episcopiei.

          Cutremurul din 1940 a avariat puternic biserica. Incendiul din 27 iulie 1946 a ars clopotniţa, topind şi clopotele. Lucrările de restaurare au început în 1954 şi s-au terminat în 1956, în timpul păstoririi episcopului Chesarie Păunescu, fiind stareţ protosinghelul Damaschin Duros. Au fost restaurate şi chiliile din vest. Sunt instalate în clopotniţă două noi clopote de 500 kg şi 375 kg.

          În anul 1971, pe teritoriul comunei Niculiţel, în apropierea mănăstirii, săpăturile arheologice au adus la lumină o criptă care adăpostea moaştele a patru sfinţi mucenici, primele descoperite pe teritoriul ţării noastre. Aceştia sunt creştini martiri din secolele III-IV. Inscripţiile în limba greacă din interiorul criptei atestă astăzi moaştele a patru martiri pentru Hristos: Zoticos, Attalos, Kamasis şi Philippos. La doi ani de la descoperirea lor, Sinodul Bisericii Ortodoxe a decis că moaştele celor patru să fie depuse în patru racle, la Mănăstirea Cocoș din apropiere.

          La 17 ianuarie 1973 sunt aduse în mănăstire şi aşezate la loc de cinste în biserică, într-o frumoasă raclă, moaştele sfinţilor martiri Zotic, Atal, Camasie şi Filip, ca o mărturie incontestabilă a credinţei strămoşeşti. Prăznuirea acestor martiri se face în fiecare an la data de 4 iunie.

          Biserica este o construcţie masivă din piatră în formă de cruce. Absidele din naos sunt adânci şi foarte largi. Naosul se delimitează de pronaos prin doi stâlpi voluminoşi, câte unul pe fiecare parte, lipiţi de zid. Are un pridvor închis în care se intra printr-o uşă masivă în două canaturi, înaltă, cu geam în partea superioară. Are al doilea pridvor deschis, susţinut de 6 coloane masive.

          Naosul de 19 m lăţime în zona absidelor luminat de câte două mari ferestre, pe fiecare parte, pronaosul lat de 9 m este luminat de câte o fereastră lată şi înaltă pe fiecare parte. Pronaosul şi naosul au împreună 24 m în lungime.

          Biserica are 3 turle octogonale, străpunse de câte 8 ferestre înguste şi înalte. Turlă de pe naos este foarte masivă şi înaltă. Celelalte două mai mici sunt aşezate pe fiecare parte a pridvorului. În exterior, peretele din dreapta naosului are o firidă înaltă, pictată. La fel o firidă înaltă şi pictată este pe zidul din răsăritul altarului.

          Pictura bisericii a început în toamna anului 1914, executată de pictorul italian F. da Biasse în stil neobizantin şi s-a terminat în 1916. A fost restaurată între 1957 şi 1960.

          Mănăstirea are un muzeu cu icoane vechi şi obiecte de artă religioasă adunate din parohiile judeţului Tulcea. Muzeul adăposteşte şi o colecţie de carte veche, religioasă, în special românească.

Descarcă referat 7zip

Please follow and like us: