MĂNĂSTIREA PUTNA

Mănăstirea Putna

Aşezată la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun a Sucevei, este prima şi cea mai importantă ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, şi străjuieşte, de peste cinci veacuri, ţinutul legendar al Bucovinei.

Scurt istoric

Cronicarul Ion Neculce istoriseşte astfel despre felul în care a fost ales locul pe care avea să fie zidită Mănăstirea Putna: „Ștefan-Vodă cel Bun, când s-au apucat să facă Mănăstirea Putna, au tras cu arcul dintr-un vârfu de munte ce este lângă mănăstire. Şi unde au agiunsu săgeata, acolo au făcut prestolul în oltariul”.

Începute la 10 iulie 1466, după cucerirea cetăţii Chilia (1465), lucrările de construcţie a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, vor fi terminate în anul 1469, slujba de sfinţire având loc la 3 septembrie acelaşi an. S-au construit apoi Casa Domnească (1473), chiliile, zidul de apărare cu turnurile aferente şi Turnul Tezaurului, lucrările finalizându-se în anul 1481.

De-a lungul veacurilor Mănăstirea Putna a trecut prin numeroase încercări ca incendii, năvăliri şi ocupaţii străine, cutremure, dar care n-au putut întrerupe desfăşurarea vieţii monahale şi lauda neîncetată adusă lui Dumnezeu.

După intrarea, din anul 1775, sub ocupaţie habsburgică, mănăstirea va mai suferi o serie de transformări exterioare prin extinderea zonei de nord a incintei, noi construcţii de chilii (1852-1856), modificări ale formei acoperişului bisericii (1859), lucrări mai ample asupra acesteia având loc în 1902 sub conducerea arhitectului vienez K. A. Romstorfer.

Cronologia evenimentelor mai importante

La data de 4 iulie 1466, Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt alege locul pe care va fi zidită Biserica Mănăstirii Putna, trăgând cu arcul de pe Dealul Crucii. Şase zile mai târziu, la 10 iulie 1466, conform Letopiseţelor putnene, se începe zidirea Bisericii Mănăstirii Putna, care va fi terminată în anul 1469.

În data de 3 septembrie 1470 are loc sfinţirea Mănăstirii Putna, ceremonie întârziată de campania contra tătarilor, terminată cu victoria de la Lipnic, pe Nistru. La data de 1 mai 1481 se finalizează lucrările de zidire a clădirilor din incintă şi a zidurilor de apărare.

La 15 martie 1484, un incendiu a distrus chiliile şi a afectat parţial şi  biserica. În urma incendiului, Voievodul Ştefan a poruncit restaurarea bisericii şi pictarea ei, atât în interior, cât şi în exterior.

Sfântul Ştefan cel Mare, care, la 1 mai 1488, a dăruit Mănăstirii Putna  craniul Sfântului Ierarh Ghenadie, adoarme în Domnul la data de 2 iulie 1504. „Ştefan Voievod, care a domnit în Tara Moldovei 47 de ani şi trei luni a trecut la veşnicele locaşuri în anul 7012 (1504), luna iulie, în ziua a doua, marţi, la ceasul al patrulea din zi – ora 10.” El va fi înmormântat în biserica Mănăstirii Putna.

La 20 aprilie 1517 moare şi Bogdan al III-lea, fiul Sfântului Voievod  Ştefan, fiind şi el îngropat tot în Mănăstirea Putna. După acesta, la 14 ianuarie 1527, moare şi este înmormântat tot în biserica Ștefăniță Vodă.

În anul 1653 este distrusă biserica Mănăstirii Putna, inclusiv pictura interioară şi exterioară. Din porunca domnitorului Vasile Lupu se va începe refacerea bisericii în anul 1653. Lucrările vor fi continuate de voievozii Gheorghe Ştefan şi Eustratie Dabija şi terminate în anul 1662.

Între anii 1756-1760, prin grija mitropolitului Iacov Putneanul, la Mănăstirea Putna se execută importante lucrări de restaurare. Între anii 1901-1902, arhitectul austriac K. A. Romstorfer restaurează biserica Mănăstirii Putna.

În anul 1904 are loc comemorarea a 400 de ani de la adormirea Sfântului  Voievod Ştefan cel Mare. Costin Petrescu pictează portretul acestuia având ca model portretul domnitorului din Tetraevanghelul de la Humor. La data de 15 mai 1918 Consiliul Naţional Roman din Bucovina proclama reintegrarea Bucovinei în componenţa României, iar în 1966, la recomandarea UNESCO, împlinirea a 500 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna se celebrează pe plan mondial. În data de 6 iunie 1976 se inaugurează sediul actual al Muzeului Mănăstirii Putna.

Între anii 1980-1982 se întreprind noi campanii de cercetări arheologice pe  latura de sud a incintei Mănăstirii Putna, menite să dezvăluie complet vestigiile Casei Domneşti din epoca lui Ştefan cel Mare. În anul 1982 încep lucrările de refacere a Casei Domneşti de la Putna, la data de 15 august 1988 aceasta sfinţindu-se. În sesiunea din 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al B.O.R. hotărăşte canonizarea lui Ştefan cel Mare sub numele „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt”, cu data de pomenire 2 iulie. În data de 2 iulie 2004 s-au împlinit 500 de ani de la trecerea la cele veşnice a Slăvitului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Arhitectura ansamblului monahal

Intrarea în incinta Mănăstirii Putna se face pe sub arcul boltit al unui turn  compus din parter şi etaj, pe a cărui faţadă estică se află stema Moldovei datată cu anul 1471. Turnul a fost zidit în anul 1757, în vremea domnitorului Constantin Racoviţă, despre aceasta dând mărturie şi stema de pe faţada de vest, în care apar reunite stemele Moldovei şi ale Ţării Româneşti. Deoarece poetul Mihai Eminescu împreună cu Ioan Slavici şi cu alţi participanţi la Marea Serbare de la Putna din august 1871 au înnoptat în acele zile în sala de la etaj, aceasta construcţie se numeşte „Turnul Eminescu”. Tot pe latura de est este situat şi turnul clopotniţei construit în anul 1882.

Paraclisul mănăstirii, aşezat în partea vestică a incintei, cu hramul Sfinţii  Apostoli Petru şi Pavel, este construit de mitropolitul Iacov Putneanul în anul 1759, pe locul vechiului turn clopotniţă deteriorat la marele cutremur din 1739. Paraclisul a fost restaurat între anii 1976-1983, când i s-au adăugat noi spaţii și a fost pictat în tehnica „a fresco” în perioada 1980-1984 de artiștii-frați Mihail şi Gavril Moroşan, stareţ fiind Arhimandritul Iachint Unciuleac. Pe latura sudică a incintei se află Casa Domnească ridicată între anii 1982-1988 pe temeliile celei vechi distrusă de habsburgi. Lucrările de reconstrucţie au fost începute şi supravegheate, în mare parte, de către Prea Fericitul Părinte Teoctist pe timpul arhipăstoririi sale ca mitropolit al Moldovei.

Singura clădire rămasă din vremea Sfântului Voievod Ştefan este Turnul Tezaurului a cărui construcţie a fost terminată în anul 1481. În el au fost adăpostite, în vremi de tulburare, odoarele acestui sfânt locaş.

Biserica centrală

Biserica originală a suferit mari modificări în perioada 1653-1662. S-au păstrat liniile arhitectonice iniţiale specifice stilului moldovenesc, fiind alcătuită din cinci încăperi: pridvor, pronaos, gropniţa, naos şi altar. Se regăsesc astfel reunite elemente de arhitectură bizantine, gotice şi renascentiste. Biserica, reconstruită de domnitorii Vasile Lupu, Gheorghe Ştefan şi Eustatie Dabija (1653-1662) se înscrie în datele generale ce constituie trăsăturile epocii: plan trilobat, brâu în torsadă împărţitor al zidurilor, ocniţe din arcaturi şi arcade oarbe, pilaştri, ferestre dreptunghiulare gotice; turla are coloane răsucite, pridvorul închis apare aici pentru prima dată în Moldova.

Accesul în biserică se face prin cele două uşi laterale ale pridvorului, încadrate cu portaluri de piatră. Uşa masivă prin care se trece din pridvor în pronaos are la partea superioară o pisanie care aminteşte de lucrările de reconstrucţie ce au avut loc în timpul domniilor lui Gheorghe Ştefan şi Eustratie Dabija. Camera mormintelor primeşte lumină de la câte o fereastră la sud şi nord. Aici se află mormântul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt acoperit cu un baldachin din marmură albă, cu o inscripţie încrustată pe lespede care ne spune că viteazul domnitor este ctitorul şi ziditorul sfântului locaş, alături de soţia sa Maria, fiica lui Radu Voievod. Pe mormântul marelui Ştefan se afla urna de argint depusă cu prilejul serbării din 1871. Din camera mormintelor (gropniţa), trecerea către naos se face printre două coloane masive ce au înlocuit, în secolul al XVII-lea, peretele despărţitor specific liniei arhitectonice stefaniene.

Pronaosul este luminat de două ferestre la sud şi alte două la nord. Pridvorul este luminat prin mai multe ferestre, aşezate pe zidurile din sud, nord şi vest. Intrarea în pridvor se face prin sud şi nord, pe uşi masive din lemn, ferecate cu fier. Intrările din pridvor în pronaos şi din pronaos în camera mormintelor sunt de asemenea prin uşi masive din lemn ferecate cu fier. În pridvor, pe latura sudică, se află mormântul Mitropolitului Moldovei Iacob Putneanul, înnoitorul mănăstirii ( 15 mai 1778), iar pe partea nordică, mormântul Mitropolitului Sucevei Teoctist (18 noiembrie 1478).

Altarul este luminat de 3 ferestre (est, nord şi sud) şi este separat de naos  printr-un iconostas din lemn, cu o ornamentaţie sculpturală foarte frumoasă. Naosul, luminat de câte două ferestre la sud şi nord, are deasupra turla deschisă, de formă octogonală la primul etaj şi hexagonală la etajul superior, la exterior cu coloane torsionate şi ancadramente la ferestre. Între naos şi camera mormintelor sunt doi stâlpi masivi din piatră, care susţin arcada ce susţine la rândul ei bolta. Toate ferestrele din altar, naos, gropniţă şi pronaos sunt pictate în interior, terminate în arc şi prevăzute la exterior cu grilaje metalice. Pardoseala este din marmură, numai în pridvor este din lespezi de piatră. La exterior biserica Mănăstirii Putna este încinsă cu un brâu răsucit în torsadă simbolizând Preasfânta Treime, motiv ce se regăseşte şi în ornamentaţia interioară. Acoperişul este cu tablă de aramă, așezată în rânduri dese, pentru a imita şindrila, în exterior este un brâu masiv torsionat, cu firide largi, mult mai înalte în partea inferioară şi mai scurte în partea superioară. Ferestrele au ancadramente din piatră. Pe faţade sunt amplasaţi mai mulţi stâlpi conforturi.

Please follow and like us: