MĂRȚIȘORUL

Mărțișorul

( 1 Martie )

Mărțișorul care este un mic obiect de podoabă legat de un șnur, împletit  dintr-un fir alb, și unul roșu, apare în tradiția românilor și a unor populații învecinate. Femeile și fetele primesc mărțișoare și le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. Acesta simbolizează lupta contrastelor – noaptea cu ziua, viaţa cu moartea, boala cu sănătatea, iarna cu vara. El se purta la începutul primăverii, în preajma Mucenicilor, Paştelui şi Floriilor. Se spune că cei care poartă mărţişor vor fi sănătoşi, norocoşi şi feriţi de deochi. Împreună cu mărțișorul se oferă adesea și flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul. An de an de 1 Martie ne recăpătăm speranţa, optimismul, credinţa în mai bine şi sporul în toate. Martie este momentul în care oamenii încep să caute primul ghiocel, ca semn al venirii primăverii cu adevărat. Acum frigul începe să se împletească cu razele soarelui, întunericul cu lumina şi după o iarnă grea cu omăt mare, învinge viaţa, primăvara, soarele. Acest triumf al reînvierii şi regenerării este invocat prin Mărţişorul pe care-l dăruim celor dragi, ca mic semn ce ne dorim să le aducă fericire şi noroc.

Probabil toţi ştiu că de 1 Martie dăruim mărțișoare sau primim mici simboluri ale primăverii, mărţişoarele, dar probabil puţini dintre noi cunosc povestea mărţişorului ori s-au întrebat ce simbolizează şi de unde a pornit obiceiul ,,purtatului mărţişorului”

Poetul George Coşbuc, într-un studiu dedicat mărţişorului afirma: ” scopul purtării lui este să-ţi apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor să-ţi dea ce-i stă în putere, mai întâi frumuseţe ca a lui, apoi veselie şi sănătate, cinste, iubire şi curăţie de suflet… Ţăranii pun copiilor mărţişoare ca să fie curaţi ca argintul şi să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele şi cine nu le poartă are să se ofilească.”

Despre istoricul mărţişorului, Tudor Arghezi afirma în volumul „Cu bastonul prin Bucureşti”:

„…La început, atunci când va fi fost acest început, mărţişorul nu era mărţişor şi poate că nici nu se chema, dar fetele şi nevestele, care ţineau la nevinovăţia obrazului încă înainte de acest început, au băgat de seamă că vântul de primăvară le pătează pielea şi nu era nici un leac. Cărturăresele de pe vremuri, după care au venit cărturarii, făcând „farmece” şi făcând şi de dragoste, au învăţat fetele cu pistrui să-şi încingă grumazul cu un fir de mătase răsucit. Firul a fost atât de bun încât toate cucoanele din mahala şi centru ieşeau în martie cu firul la gât. …Vântul uşurel de martie, care împestriţa pleoapele, nasul şi bărbia, se numea mărţişor şi, ca să fie luat răul în pripă, şnurul de mătase era pus la zinţii de mart. Dacă mai spunem că firul era şi roşu, înţelegem că el ferea şi de vânt, dar şi de deochi.”

Semnificaţia mărţişorului a rămas aceeaşi de-a lungul timpului: este un  simbol al primăverii, al revenirii la viaţă. El ne aduce optimism şi credinţă. Forma acestuia s-a schimbat în timp. La început mărţişorul era simbolizat printr-o monedă. Mai târziu apărea sub forma unor mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu înşirate pe o aţă. Acum mărgelele frumos colorate, ceramică şi florile le-au luat locul. Istoric Originile sărbătorii mărțișorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că ea a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației. Această dualitate este remarcată în culorile mărțișorului, albul însemnând pace, iar roșu – război.

Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al  XVIII-lea. Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul datând de acum cca. 8 000 ani. Amuletele formate din pietricele vopsite în alb și roșu erau purtate la gât. Documentar, mărțișorul a fost atestat pentru prima oară într-o lucrare de-a lui Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian presupune că în Moldova și Bucovina mărțișorul era compus dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu ață albă-roșie, și era purtat de copii în jurul gâtului. Fetele adolescente purtau și ele mărțișor la gât în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr și să-l păstreze până la sosirea primilor cocori și înflorirea arborilor. La acel moment, fetele își scoteau mărțișorul și-l atârnau de creanga unui copac sau altul, iar moneda o dădeau pe caș. Aceste „ritualuri” asigurau un an productiv.

CUM A APĂRUT MĂRŢIŞORUL ?

Ei bine…iată povestea mărţişorului… Odată soarele coborî într-un sat, la  horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o temniţă. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu. Dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărât să plece să salveze soarele. Mulţi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu şi să elibereze soarele. Drumul lui a durat 3 anotimpuri: vara, toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul elibera Soarele. Acesta se ridica pe cer înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când acesta se topea, răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. Până şi ultima picătură de sânge se scurse în zăpada imaculată.

Please follow and like us: