PĂSĂRI MIGRATOARE DIN ROMÂNIA 1

PĂSĂRI MIGRATOARE DIN ROMÂNIA

          Odată cu sosirea toamnei, cele mai multe păsări din ţara noastră se îndreaptă spre alte ţinuturi mai calde, pentru a scăpa de urgiile iernii. Plecarea şi sosirea păsărilor migratoare reprezintă evenimente importante, care marchează trecerea de la anotimpul călduros la cel friguros şi invers. Iată câteva dintre călătoarele înaripate care îşi fac cuiburile şi îşi cresc puii la noi în ţară, pentru că toamna să străbată mari distanţe în căutarea unui climat favorabil vieţii.

Barza albă (Ciconia ciconia)

          Numele de gen şi de specie ciconia – barză este de origine latină şi a fost dat de zoologul Mathurin Jacques Brisson (1723-1806), care a înlocuit numele iniţial de ardea.

          Barza albă este o specie caracteristică păşunilor umede şi zonelor mlăştinoase. Lungimea corpului este de 95-110 cm şi are o greutate de 2300-4400 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 180-218 cm. Adulţii au înfăţişare similară şi se deosebesc de barza neagră prin capul şi gâtul albe. Se hrăneşte cu broaşte, şoareci, insecte, cârtiţe, pui de pasăre şi iepure, melci, şerpi şi şopârle.

          Este o specie larg răspândită pe tot teritoriul european, cu populaţii mai mari în zona centrală şi estică. Barza albă este alături de rândunică specia care interacţionează cel mai mult cu populaţia umană, fiind prezentă în majoritatea localităţilor din ţara noastră cu excepţia zonelor montane. Fiind o specie obişnuită cu prezenţa umană, foloseşte ca suport pentru cuib stâlpii reţelelor de medie tensiune şi acoperişurile caselor. A intrat în conştiinţa populară ca fiind specia ce aduce bebeluşii. În mod obişnuit perechea de berze se întoarce la cuibul ocupat şi în anii precedenţi. Întâi soseşte masculul, care apără cuibul în faţa altor pretendenţi şi, în aşteptarea femelei, îl repară şi îl consolidează. Spre deosebire de stârci, care sunt gălăgioşi, berzele sunt aproape mute însă comunică la cuib cu partenerul prin intermediul unui „clămpănit al ciocului„ care se desfăşoară sacadat în timp ce capul şi gâtul sunt lăsate pe spate. Sunetele scoase prin deschiderea şi închiderea ciocului sunt puternice şi rapide, asemeni unei darabane de tobă. Înainte de plecarea în migraţie se strâng în număr mare pe pajiştile umede sau în zone inundabile. Iernează în Africa, unde ajung prin traversarea Bosforului. Distanţa medie pe care o străbate într-o zi în perioada migraţiei este de 220 km cu o viteză cuprinsă între 30-90 km/h. Deplasarea unei berze albe din România a fost urmărită în 2005 de către Societatea Ornitologică Română (SOR/BirdLife România) împreună cu Milvus Group, prin intermediul unui emiţător satelitar amplasat pe spatele acesteia, aceasta ajungând în Tanzania.

          Populaţia estimată a speciei este semnificativă, cuprinsă între 180000-220000 de perechi. În perioada 1970-1990 populaţia de barză albă a manifestat un declin considerabil. Deşi în perioada 1990-2000 specia a marcat o tendinţă crescătoare, încă nu a revenit la efectivele existente înaintea declinului menţionat. Populaţia estimată în România este de 4000-5000 de perechi. Cele mai mari efective apar în Polonia, Ucraina şi Spania.

          Soseşte la începutul lunii martie din cartierele de iernare. Cuibul amplasat cel mai frecvent pe stâlpii reţelelor de tensiune medie, dar şi pe acoperişurile caselor, este alcătuit din crengi fixate cu pământ. Cuibul poate atinge dimensiuni impresionante prin adăugarea de material în fiecare an (1,5 m diametru, 1-2 m înălţime şi o greutate de 40 kg). În interior este căptuşit cu muşchi şi resturi vegetale. În mod obişnuit masculul aduce materialele, iar femela le aşează şi le potriveşte în cuib. Adeseori, în pereţii exteriori ai cuibului cuibăreşte şi vrabia de câmp. Femela depune 3-4 ouă în perioada cuprinsă între începutul lunii aprilie şi a doua jumătate a lunii mai. Dimensiunea medie a ouălor este de 73,6 x 52,54 mm. Incubaţia e asigurată de ambii părinţi. Noaptea stă pe ouă numai femela (C. Rosetti Bălănescu). După 33-34 de zile, puii eclozează şi sunt hrăniţi de părinţi la cuib 53-55 de zile şi apoi încă 15 zile, după care încep să zboare.

          Electrocutarea păsărilor şi desecarea zonelor umede sunt principalele ameninţări ce afectează specia în zonele de cuibărit din Europa. Instalarea de platforme artificiale pe stâlpii reţelelor de tensiune medie şi izolarea reţelelor electrice pot reduce considerabil mortalitatea acestei specii.

Please follow and like us: