Sistemul digestiv

Sistemul digestivsistemul digestiv la om

Cavitatea bucală

             Este primul segment al tubului digestiv şi este formată din două porţiuni: vestibulul bucal, dispus între obraji şi arcadele alveolo-dentare şi cavitatea bucală propriu-zisă.

            Cavitatea bucală comunică cu exteriorul prin orificiul bucal, iar posterior comunică larg cu bucofaringele, prin istmul bucofaringian. Cavitatea bucală prezintă superior bolta palatină, formată din palatul dur şi vălul palatin, care desparte cavitatea bucală de cavitatea nazală iar inferior, planşeul bucal pe care este ancorată limba. Cavitatea bucală este căptuşită cu mucoasa bucală.
În alveolele dentare de pe oasele maxilare şi mandibulă sunt fixaţi dinţii, organe dure, cu rol de triturare a alimentelor. Dentiţia este de două feluri: dentiţia de lapte formată din douăzeci de dinţi şi dentiţia permanentă, formată din 32 de dinţi. Dentiţia la om este heterodontă, dinţii fiind de mai multe tipuri, după forma şi rolul pe care îl indeplinesc în triturarea alimentelor: incisivi, canini, premolari şi molari. Dentiţia de lapte nu cuprinde premolari. Mucoasa linguală prezintă pe faţa dorsală şi pe marginile limbii papilele linguale, dintre care papilele fungiforme, foliate şi circumvalate conţin muguri gustativi iar papilele filiforme, cele mai numeroase, au rol mecanic.

Glandele salivare

            Sunt glande anexe ale cavităţii bucale care secretă saliva. Glandele salivare sunt de două feluri: glande salivare mici şi glande salivare mari. Glandele salivare mici sunt dispuse la nivelul mucoasei bucale, iar glandele salivare mari (parotida, submandibulara şi sublinguala) sunt organe perechi şi se găsesc în afara cavităţii bucale. Ele îşi varsă produsul de secreţie în cavitatea bucală, prin canale de excreţie.

            Faringele este format din trei porţiuni: nazofaringele (superior) cale exclusiv respiratorie, bucofaringele şi laringofaringele, porţiuni la nivelul cărora se încrucişează calea digestivă cu calea respiratorie. La limita dintre calea digestivă şi cea respiratorie se află orificiul glotic, prevăzut cu epiglota. Epiglota acoperă calea respiratorie în momentul deglutiţiei.

            Tunica musculară a faringelui este formată din cei trei muşchi constrictori (superior, mijlociu şi inferior), muşchi striaţi, care prin contracţie micşorează lumenul şi muşchii longitudinali, care ridică faringele în deglutiţie.
Esofagul este un conduct musculos care continuă faringele şi se deschide în stomac, la nivelul orificiului cardia. Are o lungime de 25-30 cm.

Stomacul

            Este porţiunea cea mai dilatată a tubului digestiv se întinde de la esofag, cu care comunică prin orificiul cardia, până la duoden cu care comunică prin orificiul piloric, prevăzut cu sfincterul piloric.

            Stomacul prezintă o faţă anterioară, o faţă posterioară şi două margini – marginea dreaptă, numită mica curbură şi marginea stângă, marea curbură. Stomacul are două porţiuni:  porţiunea verticală formată din: regiunea cardială, în vecinătatea orificiului cardia, fornix-ul şi corpul stomacului şi  porţiunea orizontală formată din: antrul piloric şi canalul piloric, care se continuă cu duodenul.

            Intestinul subţire este cel mai lung segment al tubului digestiv. Se întinde de la orificiul piloric până la valva ileo-cecală, unde se continuă cu intestinul gros. Prezintă două porţiuni: duodenul şi intestinul liber (format din jejun şi ileon).

            Duodenul constituie prima parte a intestinului subţire. Are o lungime de aproximativ 25 cm şi se curbează în jurul capului pancreasului.
            Intestinul liber este format din jejun şi ileon. Din cauza lungimii sale (5-6m), intestinul subţire formează anse intestinale, cu dispoziţie orizontală în jejun şi verticală în ileon. Intestinul subţire este adaptat perfect funcţiei sale principale, aceea de absorbţie a nutrimentelor.

            Intestinul gros este porţiunea terminală a tubului digestiv. Are o lungime de 1,7 m şi un diametru de 6,5 cm. Se întinde de la valva ileo-cecală până la orificiul anal. Intestinul gros are trei segmente: cecul, colonul şi rectul.

            Cecul, porţiunea iniţială a intestinului gros, este situat inferior de valva ileo-cecală, are formă de fund de sac şi prezintă pe peretele postero-medial un diverticul numit apendice vermiform. Inflamaţia apendicelui se numeşte apendicită.

             Colonul se găseşte în continuarea cecului şi se întinde până la rect. Este dispus sub forma unui cadru, numit cadrul colic şi prezintă patru porţiuni: colonul ascendent, transvers, descendent şi colonul sigmoid.

            Rectul este ultima porţiune a intestinului gros. El continuă colonul sigmoid în dreptul vertebrei sacrale 3 şi se termină cu orificiul anal. Prezintă două porţiuni: ampula rectală – porţiunea iniţială, mai dilatată şi canalul anal care străbate perineul şi se termină cu anusul. În partea inferioară a canalului anal se găsesc două sfinctere musculare:) sfincterul anal intern (involuntar) este format din fibre musculare netede şi inervat de fibre vegetative simpatice (care determină contracţia sa) şi fibre parasimpatice (care determină relaxarea sa) şi sfincterul anal extern (voluntar) este format din fibre musculare striate, inervate de fibre somatomotorii. Posibile probleme: colită, resturi sedimentate la nivelul plicilor semicirculare, constipaţie.

Modificările pe care le suferă alimentele la diferitele nivele ale tubului digestiv sunt următoarele: în cavitatea bucală alimentele sunt mărunţite şi amestecate cu saliva prin procesul de masticaţie. Singura enzimă digestivă conţinută în salivă este amilaza salivară, care acţionează asupra amidonului preparat termic. Bolul alimentar rezultat în urma masticaţiei este transportat apoi prin faringe şi esofag în stomac, prin procesul de deglutiţie.

            În stomac, se produce digestia gastrică cu două etape: etapa mecanică, sub acţiunea musculaturii din peretele gastric şi etapa chimică, sub acţiunea sucului gastric, care conţine enzime digestive.

            În urma digestiei gastrice rezultă chimul gastric, care este evacuat intermitent în duoden, prima porţiune a intestinul subţire. În intestinul subţire se desfăşoară digestia intestinală: la nivelul duodenului au loc modificări chimice sub acţiunea enzimelor conţinute în sucul pancreatic (pentru glucide, proteine şi lipide) şi fizice, de emulsionare, pentru lipide, sub acţiunea bilei. Compuşii nedigeraţi în duoden sunt propulsaţi la nivelul jejunului, unde continuă digestia chimică sub acţiunea enzimelor intestinale. Produşii rezultaţi din digestia intestinală vor fi absorbiţi în sânge sau limfă. În intestinul gros se formează materiile fecale care vor fi eliminate prin defecaţie.

            Ficatul este cea mai mare glandă anexă a tubului digetiv, cântărind ~1,5 kg. Este situat inferior de muşchiul diafragm, unde ocupă un spaţiu numit loja hepatică. Ficatul prezintă o faţă superioară (diafragmatică), o faţă inferioară (viscerală), o margine anterioară care ajunge la rebordul costal şi o margine posterioară. Faţa diafragmatică este împărţită de ligamentul falciform în doi lobi, drept şi stâng. Faţa viscerală prezintă trei şanţuri, două antero-posterioare, drept şi stâng şi unul transvers, dispuse sub forma literei H. Acestea împart faţa inferioară în patru lobi: lobul drept, lobul stâng, lobul pătrat (anterior) şi lobul caudat (posterior). La nivelul şanţului transvers se găseşte hilul hepatic, locul de intrare şi ieşire a elementelor pediculului hepatic: artera hepatică, vena portă, canalul hepatic comun, limfatice şi nervi . În jumătatea anterioară a şanţului drept este situată vezica biliară, iar în jumătatea posterioară trece vena cavă inferioară.
Ficatul este învelit la exterior într-o capsulă fibroasă care trimite în interiorul ţesutului hepatic septuri care delimitează lobulii hepatici, unităţile structurale şi funcţionale ale ficatului. La nivelul ficatului se găsesc în jur de 1 milion de lobuli hepatici.

            Lobulul hepatic este o structură hexagonală cu o înălţime de 2 mm şi un diametru de 0,7 mm. Celulele hepatice (hepatocitele) formează în interiorul lobulului cordoane radiare dispuse în jurul unei vene centrolobulare, situată în lungul axului longitudinal al acestuia. Între lobuli se formează spaţiile portale în care se găsesc trei elemente o ramură a venei porte (care aduce sânge funcţional încărcat cu nutrimente), o ramură a arterei hepatice (care aduce sânge oxigenat) şi un canal biliar interlobular. La nivelul hepatocitelor ajunge sânge amestecat, care conţine atât oxigen (adus de artera hepatică), cât şi substanţe nutritive, absorbite la nivelul intestinului subţire, care ajung la ficat prin vena portă. Astfel, vascularizaţia ficatului este dublă, nutritivă şi funcţională.
Căile biliare formează un sistem de canale prin care bila, secretată la nivelul ficatului, ajunge în duoden. Căile biliare sunt: căi intrahepatice şi extrahepatice.

             Pancreasul este o glandă anexă a tubului digestiv. Are o formă alungită şi este format din cap, corp  şi coadă. Este o glandă mixtă, cu dublă funcţie, exocrină şi endocrină. Partea exocrină a pancreasului este formată din acinii pancreatici care secretă sucul pancreatic.

[button link=”http://referate.wyz.ro/wp-content/uploads/2013/06/Sistemul-digestiv.7z” color=”black” newwindow=”yes”] DOWNLOAD 7zip[/button]

Please follow and like us: