STAFILOCOCUL AURIU

STAFILOCOCUL AURIU

Staphylococcus aureus

Denumirea lui vine de la pigmentul evident când se cultivă pe medii de cultură, care la această specie este cel mai frecvent galben-auriu, dar poate fi şi alb, în timp ce la Staphylococcus epidermitis este alb iar la Staphylococcus saprophyticus este citrin. Stafilococul auriu rezista 60 de minute la 60grade C, supravieţuieşte în produse uscate câteva luni şi rezistă la acţiunea alcoolului etilic 70 grade – aproximativ 10 minute.

Se găseşte în mod normal pe pielea şi mucoasele omului, dar şi a altor mamifere precum şi la păsări. Este prezent pe mucoasa nazală la 30% dintre persoanele sănătoase, procentajul fiind mai ridicat la personalul sanitar din spitale, pacienţi dializaţi, diabetici şi cei ce folosesc droguri intravenoase. Colonizarea nou-născutului cu stafilococ auriu are loc la nivelul bontului ombilical, suprafaţa pielii şi zona perineală.

Patogenitatea Staphylococcus aureus

Pentru a înţelege cum reuşeşte această bacterie să pătrundă, să infecteze şi să se răspândească în organism în ciuda mecanismelor de apărare proprii organismului, şi cum se explică varietatea clinică a afecţiunilor determinate de stafilococ, este important de cunoscut structura acestuia şi modul de acţiune.
            Stafilococul auriu (S. aureus) îşi exercită patogenitatea atât prin structura sa cât şi printr-o multitudine de enzime pe care le produce. Astfel:

  • capsula (un strat subţire care înveleşte bacteria) protejează bacteria de acţiunea celulelor şi mecanismelor de apărare ale organismului (fagocitoza, leucocite, macrofage) şi favorizează în acelaşi timp aderenta bacteriei de catetere şi de alte materiale sintetice: proteze valvulare, proteze articulare, şunturi, grefe etc.
  • peretele celular al bacteriei conţine mai multe substanţe care declanşează reacţiile inflamatorii în organism, stimulează sinteza de pirogeni endogeni (substanţe sintetizate în organism care determină apariţia febrei) şi inhibă mecanismele de apărare ale organismului

tot la nivelul peretelui celular există acizi teicoici care ajută la ataşarea stafilococilor de suprafeţele mucoaselor.

Stafilococul auriu secretă un număr mare de toxine:

  • 5 enzime citolitice, care sunt capabile să lezeze membranele celulare şi deci să distrugă celulele; acestea sunt alpha, beta, gama hemolizinele şi leucocidina; după cum le spune şi numele hemolizinele au ca principal rol hemoliza – distrugerea eritrocitelor, dar ele pot distruge şi alte tipuri de celule având un rol important în producerea leziunilor tisulare; leucocidinele atacă şi distrug leucocitele
  • exfoliantina: determină leziuni la nivelul epidermului cu exfoliere consecutivă; este responsabilă de apariţia dermatitei exfoliative în cadrul sindromului stafilococic al pielii opărite (frecvenţa la copiii mici)
  • toxina 1 a şocului toxic: este responsabilă de sindromul de şoc toxic caracterizat prin: febră, hipotensiune, erupţie urmată de descuamare şi afectarea mai multor organe interne
  • enterotoxinele (sunt 5, notate de la A la E): sunt responsabile de toxiinfecţiile alimentare cu stafilococ, ele fiind rezistente la aciditatea gastrică şi rezistă 30 minute la temperatura de 100o C, ceea ce semnifică faptul că alimentele contaminate cu enterotoxina stafilococică nu devin inofensive prin fierbere; aceste enterotoxine se pare că au acţiune şi asupra SNC, ceea ce explică vărsăturile severe ce apar uneori în toxiinfecţiile alimentare.

De asemenea, stafilococul secretă un număr de enzime care au diverse roluri în patogenitate, dar care sunt utilizate şi ca marcheri în diagnosticul infecţiilor stafilococice:

  • coagulaza: care poate converti fibrinogenul în fibrină şi este un marcher al virulentei S. aureus
  • catalaza: care protejează bacteria de acţiunea apei oxigenate
  • hialuronidaza: hidrolizează acidul hialuronic din ţesutul conjunctiv, favorizând astfel diseminarea infecţiei
  • fibrinolizina: dizolvă cheagurile de fibrină, fiind un factor de difuziune al infecţiei
  • lipazele: hidrolizează lipidele, ceea ce-i permite bacteriei să supravieţuiască şi să invadeze pielea, ţesutul subcutanat şi ariile sebacee ale organismului
  • nucleaze: marker pentru aureus
  • penicilinaze sau beta-lactamaze: enzime care inhibă penicilina şi antibioticele beta-lactaminice, ceea ce-i conferă rezistență bacteriei la tratamentul cu penicilină şi alte antibiotice similare.

Manifestări clinice produse de Staphylococcus aureus

Manifestările clinice ale infecţiilor produse de stafilococul auriu se datorează fie toxinelor secretate de acesta – intoxicaţii, fie înmulţirii bacteriene – infecţii.
Intoxicaţiile stafilococice sunt:

  • sindromul pielii opărite
  • toxiinfecţia alimentară
  • sindromul de şoc toxic.

    Principalele infecţii sunt cele purulente, dintre care cele mai frecvente sunt:

  • infecţii ale pielii: furuncule, acnee, foliculite, orjelet, suprainfecţiile plăgilor
  • infecţiile ţesutului subcutanat: mastite, hidrosadenite, abcese
  • infecţii respiratorii: faringite, bronşite, pneumonii, empieme
  • infecţii ale scheletului: artrite, osteomielite
  • infecţii generalizate: meningite, septicemii, endocardite cu diseminări secundare cu formare de abcese în diferite organe.
Please follow and like us: