ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ

Administrația publică

  1. Sfera de cuprindere a noțiunii de administrație publică.
  2. Distincția dintre administrația publică centrală și locală.
  3. Autoritățile administrației publice locale, natura lor juridică și actele pe care le emit sau le adoptă.
  4. Primarul localității – autoritate publică ce reprezintă și promovează în interesul local.

Statul, termen care sugerează un „nucleu central”, în realitate este o rețea de organizații și instituții centrale și locale diverse, care se ocupă cu asigurarea ordinii și securității sociale, politice și economice a unei comunități naționale date.

Administrația este una din instituțiile publice care compun statul și este formată, la rândul ei, din alte instituții și organisme permanente, cum ar fi: Banca Centrală, Poliția, Administrațiile Financiare, etc., adică totalitatea puterilor de guvernamânt asupra unui teritoriu, fără dreptul de a dispune de acesta. Astfel că, noțiunea de „administrație publică” se poate înțelege făcând conexiunea între cele menționate anterior cu adjectivul „public, -ă” care arată apartenența unei colectivități sau proveniența de la o colectivitate.

Guvernul, ministerele, consiliile locale, primarii diferitelor localități, ș.a.m.d., sunt organe de stat competente să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu; ele sunt autorități ale administrației publice însă diferă prin competența teritorială care poate fi extinsă pe întreg teritoriul național sau pe teritoriul unității administrative unde au fost alese. Trebuie menționat faptul că atribuția este prerogativa recunoscută unui organ, compartiment sau persoană iar ansamblul lor compune competența unui organ, compartiment funcțional sau persoane.

Competența teritorială este unul din cele doua criterii clasificatoare ale organelor executive, a căror totalitate formează un sistem constând în organizarea executării și executarea în concret a actelor normative numit activitatea executivă. În unele state sistemul de organe compus din guvern și din întregul aparat administrativ, în frunte cu șeful statului formează puterea executivă care coexistă alături de celelalte puteri organizate în stat, și anume legiuitoare și judecătorească. Fiecare organ executiv are o competență determinată de totalitatea atribuțiilor autorităților administrației publice, ale unor compartimente din structura acestora sau persoane și limitele exercitării lor. După criteriul competenței materiale, organele executive se clasifică în organe cu competență generală și organe de specialitate, iar din punct de vedere al competenței teritoriale distingem între organele centrale și cele locale.

Ca sistem de organizare administrația publică cuprinde o multitudine de părți componente cu denumiri, cu servicii, atribuții și activități diferite. Legătura sistemului administrației publice cu puterea executivă se face prin guvern, ministere și celelalte organe ale administrației publice centrale. La rândul său administrația publică centrală are în teritoriu diferite organe deconcentrate care organizează executarea legii în unitățile administrativ teritoriale sau în unități administrative speciale (căi ferate, armată) în legătură cu domeniul specific de activitate. Sistemul administrației publice mai cuprinde și organele administrației publice locale, respectiv consiliile comunale, consiliile orășenești și consiliile județene, care sunt compuse din consilieri aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale.

Consiliile constituite astfel organizează serviciile publice ale comunei, orașului sau a județului printr-un aparat propriu, format din funcționari publici de conducere și de execuție. Aceste organe ale administrației publice locale sunt descentralizate pe baza principiului autonomiei locale. Acest principiu ocupă un loc prioritar între celelalte principii pe care se bazează administrația publică locală în unitățile administrativ teritoriale, respectiv în județe, orașe și comune. Prin aceste dispoziții legale, Statul român recunoaște că în interiorul său colectivitățile locale se administrează prin aleșii săi și prin forțele proprii, dar sub controlul jurisdicțional al legalității din partea autorităților statale.

Distincția dintre administrația publică centrală și cea locală are la bază utilizarea mai multor criterii cumulative, criterii care au în vedere competența teritorială și materială a organelor ce compun administrația publică și natura interesului pe care îl promovează. Prin urmare, administrația publică centrală își exercită competența teritorială la nivelul întregului teritoriu național, iar cea locală doar la nivelul unităților administrativ-teritoriale în care au fost alese autoritățile respective. Însă dacă privim dintr-o altă perspectivă, organele ce compun administrația publică centrală dispun fie de o competență materială generală, precum Guvernul, fie de una de domeniu, cum sunt ministerele, pe când autoritățile locale au o competență materială ce se circumscrie în jurul realizării interesului local. Desigur mai e și promovarea interesului, care poate fi general-național, evident de către administrația centrală, sau al localității respective, de către administrația publică locală.

Autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe sunt consiliile locale, comunale și orășenești, ca autorități deliberative, și primării, ca autorități executive. Consiliile locale și primarii se aleg în condițiile prevăzute de legea privind alegerile locale. Consiliile locale și primarii funcționează ca autorități ale administrației publice locale și rezolvă treburile publice din comune și orașe, în condițiile legii.

Please follow and like us: