VIOLENȚA ÎN ȘCOALĂ
forme de manifestare, cauze, măsuri de prevenţie
Analizând fenomenul din perspectiva ultimilor 15-20 de ani, observăm că violenţa manifestată în rândul populaţiei şcolare a cunoscut o diversificare majoră a formelor de manifestare şi a cauzelor, care au luat prin surprindere managementul învăţământului românesc. Putem vorbi despre o criză reală a sistemului, confruntat cu grave probleme disfuncţionale privind anihilarea şi contracararea fenomenului. Violenţa fizică şi cea verbală se întâlnesc la orice categorie de vârstă, având totuşi o amploare considerabilă în rândul adolescenţilor.
Încercând o minimă clasificare a formelor de violenţă, considerăm că este de datoria dascălilor să ia în serios şi aspectele de indisciplină cu un potenţial minim de agresivitate, precum absenteismul, lipsa de interes şi pasivitatea la lecţii, ţinuta necorespunzătoare etc., care pot escalada în anumite circumstanţe relaţiile conflictuale dintre profesori şi elevi. La nivelul interrelaţionării elev-elev, cele mai obişnuite forme de violenţă sunt de natură emoţională: izolarea sau chiar hărţuirea colegilor mai vulnerabili, prin remarci negative, porecle, jigniri, ce provoacă un impact psihologic semnificativ asupra persoanei în cauză. În ordinea intensităţii fenomenului urmează furturile de bunuri materiale, loviturile, ameninţarea cu arme albe, violurile, pornografia…
Cauzele sunt multiple în societatea noastră, iar amplificarea fenomenului ţine de natura schimbărilor social-politice şi economice survenite în ultimii ani. Migraţia economică a populaţiei adulte în afara graniţelor ţării, în căutarea unui loc de muncă, a condus la dezmembrarea familiilor ori la abandonarea copiilor în grija bunicilor, rudelor sau a cunoştinţelor. Aceştia din urmă s-au dovedit, de cele mai multe ori, incapabili de a face educaţie, fiind lipsiţi de autoritate şi nu de puţine ori şi de un minimum bagaj informativ privind creşterea şi educarea copiilor. A doua situaţie se referă la mediul familial, care contribuie la formarea şi dezvoltarea copilului. Exemplul negativ al părinţilor, ei înşişi violenţi sau alcoolici, conduce către un comportament antisocial. Insuficienţa fondurilor alocate învăţământului este o cauză importantă a manifestărilor de indisciplină şi de violenţă, căci acest lucru înseamnă reducerea numerică a personalului didactic, având drept consecinţă supraaglomerarea colectivelor de elevi. Excedentul de sarcini se reflectă negativ în procesul de îndrumare şi control pe care-l exercită dirigintele asupra unui colectiv numeros, de aproximativ 30 de elevi cu individualităţi total diferite, ţinând cont că fiecare copil afiliat procesului educativ instituţionalizat poartă şi amprenta unor factori externi, precum mediul de viaţă, potenţialul educativ al familiei, apartenenţa la un anumit grup de prieteni etc. Lipsa de autoritate a cadrelor didactice, care demonstrează slabe aptitudini psihopedagogice, precum şi indisponibilitatea acestora de a interveni în reglarea și normalizarea relațiilor, în detensionarea situațiilor conflictuale, poate genera conflicte majore. De asemenea, s-a constatat faptul că apar probleme de marginalizare și de victimizare a elevilor supuși unor practici educative care se axează pe comparații, etichetări ce pot dezavantaja și discredita anumite categorii de copii, deveniți, de cele mai multe ori, ținta ironiilor sau chiar a agresivității celor plasați în fruntea clasamentului.
Privind formele de prevenție și de combatere a fenomenului, desigur, acestea diferă de la caz la caz, dar toate converg în direcția construirii unui mediu școlar sigur, care facilitează învățarea și care ajută elevii să facă față, în general, evenimentelor din viața lor.
Mai exact, pentru a eradica violența din școli, trebuie să abordăm următoarele metode și strategii disciplinare:
Prima cale de eficientizare a managementului educativ se referă la revizuirea conținutului manualelor (acolo unde natura obiectului de studiu permite), prin introducerea unor texte care au ca scop cultivarea sentimentelor şi atitudinilor etice superioare: conștiința de sine, asertivitatea, empatia etc. Pentru a atinge acest deziderat, metodele de predare trebuie să se axeze pe crearea unui climat activ-participativ care mobilizează gândirea şi energia tuturor elevilor.
A doua direcție are ca scop o mai bună gestionare a disciplinei școlare: formularea unor reguli clare, prin care se definește comportamentul pozitiv; stabilirea unei viziuni manageriale unitare, bazate pe corectitudine, consecvența și coordonare în cadrul colectivului educativ; monitorizarea şi supravegherea permanentă spațiilor din interiorul și din exteriorul școlii.
Următoarea abordare a situației urmărește formarea de abilități sociale prin organizarea de activități extrașcolare cu caracter aplicativ, în care li se atribuie elevilor responsabilități, li se cere să ia atitudine, decizii.
Un rol important îl au și consiliile de părinți, care pot contribui la implementarea proiectului educațional. De aceea, diriginții trebuie să includă în programul lor de activitate întâlniri periodice cu părinții, pentru dezbateri, informații, stabilirea unui plan comun de măsuri şi pentru rezolvarea unor cazuri de indisciplină.
Desigur, acesta este un punct de vedere asupra fenomenului, care nu are pretenția unei abordări exhaustive, dar consider că este absolut necesar să ne spunem punctul de vedere pentru realizarea unui schimb eficient de opinii care să ne ajute în rezolvarea problemelor din ce în ce mai complicate ale violenței școlare.
