Importanţa apelor minerale
Apele minerale sunt valorificate în industria de băuturi răcoritoare. Unele ape minerale au devenit, în ultimii ani, datorită compoziţiei chimice şi conţinutului în CO2, “materie primă“ de bază la prepararea unor sorturi de băuturi răcoritoare. Principala concluzie la care au ajuns experimentatorii constă în aceea că aroma băuturii răcoritoare este scoasă în evidenţă, în mod surprinzător, de către apa minerală, chiar în condiţia de numai 2% zahăr în produsul finit, faţă de 9-12% cât se utilizează la băuturile răcoritoare obişnuite. Debutând modest la Zizin, producerea de băuturi răcoritoare şi dietetice pe bază de apă minerală s-a extins la scară largă, devenind o preocupare de interes pentru diferitele unităţi de îmbuteliere, ca: Borsec, Vâlcele, Poiana Vinului, Poiana Coşnei, etc.
Originea apelor minerale.
De-a lungul anilor au existat numeroase ipoteze, privind originea apelor minerale, dar numai două teorii au fost acceptate: originea vadoasă sau meteoritică şi originea magmatică sau juvenilă.
Originea vadoasă
Conform conceptului originii vadoase, apa minerală ar rezulta din apele superficiale meteoritice infiltrate în sol şi dirijate în circuit subteran de reţeaua accidentelor tectonice, unde, sub imperiul gravitaţiei, sunt obligate să pătrundă adesea în scoarţa terestră la adâncimi mari. Pe tot parcursul lor, apele minerale spală rocile străbătute, achiziţionând, prin dizolvare, săruri minerale şi gaze libere aflate în zonele adânci ale apei (de exemplu CO2).
Originea magmatică sau juvenilă
Deşi mai atractiv, conceptul originii magmatice sau juvenile a apelor minerale, conform căreia apa minerală ar proveni din zonele foarte adânci ale scoarţei terestre şi din cele ale mantalei superioare, îşi pierde treptat susţinătorii. Ar fi vorba de apa provenită prin deshidratarea magmei sau o apă de sinteză chimică pe baza gazelor care însoţesc magma. Susţinătorii acestui concept pleacă de la considerentul că magmele conţin mai multă apă decât rocile cristalizate din care provin.
Între cele două concepte s-a găsit o soluţie mediatoare, conform căreia majoritatea apelor minerale au origine vadoasă şi că se pot încorpora în unele zone adânci ale scoarţei terestre cantităţi de elemente de origine juvenilă.
Tipuri de ape minerale
Apele minerale din România prezintă o mare varietate hidrochimică. Se desprind trei tipuri predominante de ape minerale: sărate, sulfuroase-sulfate şi carbogazoase, în cadrul lor apărând, în funcţie de natura rocilor levigate local, unele caractere hidrochimice secundare (fier, arsen, potasiu, calciu, magneziu, clor, etc.)
Apele minerale carbogazoase
Întreaga suită de zăcăminte hidrominerale din bazinele Oaşului, Ciucului, Baraoltului şi Bârsei – cum ar fi cele de la Negreşti-Certeze, Bixad, Sâncrăieni, Biborţeni – sunt acumulate în depozite sedimentare recente. O parte din restul zăcămintelor cunoscute, cum ar fi cele de la Poiana Negrii, Poiana Coşnei, Poiana Vinului, Slănic-Moldova, Caşin, Covasna, Malnaş, Poian şi Vâlcele au ape acumulate în formaţiuni stâncoase ale flişului carpatic, iar o altă parte cum ar fi cele de la Borsec şi Bilbor au ape acumulate în calcare cristaline carstificate.
Zăcămintele cu ape minerale carbogazoase aflate în Câmpia de Vest, sunt cantonate în formaţiuni sedimentare relativ recente care au umplut, la finele Pliocenului şi în Cuaternar, extremitatea estică a depresiunii Panonice, extinsă pe teritoriul României.
Exploatarea zăcămintelor enumerate se face în acord cu modul de acumulare, cu adâncimea la care se găsesc şi cu tipul de manifestări la zi ale apelor minerale carbogazoase. Lucrările de captare sunt adaptate pentru adâncimile mici ale surselor (clopote de captare, drenuri, puţuri şi galerii de coastă) sau pentru adâncimi mai mari (lucrări adecvate de foraj). Când zăcământul este asociat rocilor stâncoase şi se manifestă la zi prin izvoare, exploatarea lui se face prin captarea la suprafaţă a surselor (Borsec, Poiana Coşnei, Poiana Vinului, Slănic-Moldova, Caşin, Căciulata) sau prin executarea unor puţuri puţin adânci, de câţiva metri (Şarul Dornei, Covasna şi Boholt).
Apele minerale îmbuteliate în România pot fi denumite şi ape gazoase deoarece conţin importante cantităţi de gaze, reprezentate în speciale de dioxid de carbon. Caracterul lor carbogazos îl obţin prin încorporarea dioxidului de carbon întâlnit în calea lor de circulaţie subterană. Intercepţia CO2 poate avea loc la adâncimi diferite, dar întotdeauna în lungul accidentelor tectonice care îi înlesnesc mişcarea ascensională şi difuzia laterală până la distanţe de zeci de kilometri. Caracterul chimic al apelor de circulaţie este determinat de natură şi compoziţia rocilor levigate de acestea, atât în mişcarea lor descendentă cât şi în cea ascensională. În acest mod iau naştere apele minerale cu compoziţii chimice specifice şi uneori complexe, ca: acid-carbonice (arsenicale, feruginoase), cloruro-sodice, bicarbonatate calcice, etc.
În cazul unor ape minerale, dioxidul de carbon se găseşte în proporţie de 70% din mineralizaţia lui totală. Câteva exemple sunt elocvente: Poiana Coşna (76%), Zizin (75%), Poiana Vinului (62%). Apele minerale cu conţinut de CO2 sensibil egal cu suma ionilor (anioni şi cationi) – cum este cazul apelor minerale carbogazoase de la Borsec (59%), Sâncrăieni (54.6 %), Biborţeni (43%), Boholt (44%) – au cea mai mare stabilitate chimică, au calităţi primare bune pentru îmbuteliere, suportă transportul la distanţe mari şi CO2 este reţinut de apă o perioadă foarte îndelungată. În general, concentraţia de dioxid de carbon a apelor minerale carbogazoase din România este cuprinsă între: 1100 mg/l – cele de Caşin şi Covasna – şi puţin peste 3000 mg/l – cele de la Borsec, Buziaş, Vâlcele şi Bodoc. Restul apelor minerale au concentraţii în CO2 situate între limitele menţionate.
Apele minerale sărate (clorosodice, iodurate, bromurate) au o concentraţie puternică şi cunosc cea mai mare răspândire pe teritoriul ţării. Unele dintre ele sunt legate genetic de zăcămintele de hidrocarburi din exteriorul sau interiorul arcului Carpatic, în timp ce altele provin din spălarea masivelor de sare sau a sărurilor reziduale de apele subterane sau superficiale.
Apele minerale sulfuroase şi sulfatate au şi ele o răspândire relativ mare, fiind asociate genetic formaţiunilor gipsifere din Miocenul Carpaţilor Orientali, conglomeratelor din flişul carpatic, conglomeratelor de vârstă eocenă din Depresiunea Getică şi sulfurilor din rocile metamorfozate ale Carpaţilor Orientali sau celor din zăcămintele de cărbuni.
Apele minerale bicarbonatate
Ionul HCO3– se află în proporţie ridicată în următoarele ape: Săpânţa (6.0 g/l), Bixad (5.6 g/l), Malnaş (5.4 g/l), Sângeorz-Băi şi Slănic-Moldova (4.0 g/l).
Ionul bicarbonic nu depăşeşte o concentraţie de 1 g/l, cu excepţia apelor de la Poiana Coşnei şi Coşniţa.
Ionul de fier variază între limite foarte largi între 1.5-1.7 mg/l în apele de la Borsec şi Slănic-Moldova şi 22-24 mg/l în cele de la Poian şi Vâlcele, majoritatea apelor având un conţinut cuprins între 7 şi 14 mg/l. Pentru îmbuteliere, fierul sub formă bivalentă prezintă dificultatea că poate precipita în sticle, dăunând calităţii comerciale ale acestor ape. Pentru înlăturarea acestui neajuns sunt prevăzute instalaţii de deferizare a apei minerale din zăcământ, înainte de a fi îmbuteliată.
Ionul litiu este relativ frecvent, cea mai importantă apă litiniferă fiind Perla Casinului (6.6 mg/l), după care urmează celelalte, având conţinuturi cuprinse între 0.8 şi 0.1 mg/l.
Anionul iod este absent în majoritatea apelor, mai ales în cele destinate consumului alimentar. În cantităţi mici este prezent în următoarele ape minerale: Malnaş (3.4 mg/l), Bodoc (1.3 mg/l), Vâlcele şi Perla Casinului (0.8 mg/l), Stânceni şi Slănic-Moldova (0.6 mg/l), Tinca (0.37 mg/l) şi Şarul Dornei (0.1 mg/l).
Apele magneziene sunt numeroase, cea mai mare proporţie având-o apa de la Vâlcele (320.2 mg/l), urmată de apele de la Stoiceni (107 mg/l), Sângeorz-Băi (110 mg/l), Borsec şi Poiana (107 mg/l), Covasna (68 mg/l), Boholt (67.7 mg/l), Vârghiş (58.3 mg/l), Biborţeni (56.9 mg/l), Bodoc (49.5 mg/l), Caşin (48.5 mg/l), Bixad (46.8 mg/l) şi Sâncrăieni (41.0 mg/l).
Apele plate
Există un curent de gândire printre specialiştii hidrogeologi şi hidrochimişti prin care se afirmă că este greşit să se considere drept ape minerale numai acelea care depăşesc un anumit grad de mineralizare şi care, necondiţionat trebuie să fie şi carbogazoase. Este drept că apele carbogazoase sunt mai căutate, adăugând la calităţile lor intrinseci şi pe acelea de a fi comerciale. Totuşi, în consum îşi fac loc şi apele plate, unele dintre având calităţi terapeutice.
Apele minerale de consum alimentar – având totodată şi proprietăţi terapeutice – au o mineralizaţie totală sub 6.0 g/l şi se grupează în două categorii.
Din prima categorie fac parte ape minerale cu mineralizaţie care nu diferă cu mai mult de 5 g/l: Borsec ( 5.6 g/l ), Boholt ( 4.79 g/l ), Şarul Dornei ( 4.78 g/l ), Poiana Vinului ( 4.71 g/l ), Covasna ( 4.4 g/ ). Din categoria a doua, cu ape slab mineralizate şi puţin diferite una faţă de alta, fac parte : Poiana Coşnei ( 3.4 g/l ), Buziaşi (3.6 g/l), Sâncrăieni ( 3.0 g/l ).
BIBLIOGRAFIE:
- Dicţionar Enciclopedic – Editura Enciclopedică – Bucureşti, 1993
- Artemiu Pricăjan, Ştefan Airinei – “Ape minerale de consum din România” – Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică – Bucureşti, 1797
