Căderi de roci şi surpări de sol
Alunecarea de teren desemnează orice fel de deplasare bruscă, ce are loc pe o pantă. Geomorfologii clasifică tipurile de deplasări de mase în căderi de roci, surpări ale solului, scurgeri de pământ sau de mâl. În regiunile montane reci acţiunea gheţii fărâmițează rocile. Aceasta se petrece atunci când apa se infiltrează în crăpăturile rocilor şi apoi îngheaţă. Gheaţa are un volum mai mare decât aceeași cantitate de apă. Provocând o presiune în interiorul rocilor, lărgindu-le până la clivarea completă, rocile putându-se astfel prăbuşi. Căderile de roci sunt deplasări rapide de mase de roci, de cele mai multe ori de-a lungul unor pante de mică rezistenţă. Ele produc, de obicei, pante inegale, neregulate.
Căderile de roci produc mormane de roci, grohotiş sau taluz, care acoperă bazele pantelor. Mormanele de grohotiş sunt instabile. Materia nouă continuă să cadă, şi grohotişul continuă să se deplaseze în jos. În mod normal grohotişul formează mormane cu un unghi destul de abrupt faţă de pantă. Ploile abundente sau zăpezile care se topesc pot strica echilibrul. Uneori întreaga masă de grohotiş formează un conglomerat, al cărui liant este gheaţa. Când gheaţa se topeşte tot grohotişul se prăvăleşte acoperind pantele cu roci şi pietre.
Surparea solului se produce treptat. Este un fenomen mai mult sau mai puţin continuu şi poate fi sesizat doar prin măsurători detaliate. Surparea solului apare atunci când particulele componente ale solului se dilată sau se contractă, în urma proceselor de umezire şi uscare, îngheţ şi dezgheţ sau umezire şi răcire.
Deplasarea în jos apare deoarece la îngheţ particulele de pământ sunt împinse în sus din cauza dilatării la care sunt supuse. La dezgheţ particulele se stabilesc undeva mai jos pe pantă. Surparea solului deplasează particulele în jos, în zig-zag. Viteza de deplasare nu depăşeşte mai mult de 1 cm la fiecare 10 ani. Pe pantele abrupte acţiunea repetată, a îngheţului urmată de topirea bruscă a zăpezilor, poate mări această viteză până la 5-10 cm pe an. Suprafețele acestor pante se surpă adesea, producând o serie de trepte numite terasete. Forme similare sunt produse de trecerile repetate ale animalelor pe dealuri.
Surpările de pământ
Surpările de pământ implică deplasări de materiale fine, cum ar fi argila sau şisturile argiloase. Uneori acestea devin atât de saturate cu apă, pluvială încât cea mai mică vibraţie poate duce la prăbuşirea pantei. Alunecarea de teren de la Aberfan, în sudul Ţării Galilor, cea mai dezastruoasă înregistrată în Marea Britanie, a fost o imensă surpare de pământ. A avut loc în octombrie 1966, când dealul de steril din preajma unei mine a devenit instabil, ca urmare a ploilor abundente. Dealul s-a prăbuşit şi a acoperit o porţiune dintr-un sat învecinat, omorând 144 de oameni, printre care 116 copii.
Surpările de mâl
Surpările de mâl din regiunile deşertice sau semideşertice sunt similare cu surpările de pământ, însă se produc când una din rarele furtuni inundă văile de obicei uscate, transformând nisipul şi praful într-un torent de mâl. Acesta va curge şi va mătura tot ce-i stă în cale.
Un alt gen de deplasare masivă de mâl se produce pe pantele vulcanilor. Ea se compune din apa provenită din ploile abundente, amestecată cu cenuşă vulcanică şi cu praf. De exemplu în 1991, la erupţia vulcanului Pinatubo, din nordul Filipinelor, a avut loc o deplasare masivă a straturilor groase de cenuşă gri. Ploile torenţiale aduse de taifunuri, împreună cu pătura de cenuşă, au provocat mari inundaţii cu mâl care au acoperit drumurile şi podurile, şi au îngropat sate întregi. Sute de mii de oameni au fost obligaţi să-şi părăsească casele.
Apa poate proveni din distrugerea lacurilor vulcanice, din torente vulcanice, din topirea zăpezilor sau a gheţarilor. La 13 noiembrie 1985, vulcanul Nevado del Ruiz, în nordul Columbiei, a erupt aruncând în aer un nor de gaze fierbinţi, cenuşă şi roci care s-au prăvălit pe pantele muntelui topind zăpada şi gheaţa. Apa amestecată cu grohotiş a provocat o inundaţie mare care a lovit oraşul Armero cauzând moartea a 20000 de oameni. Alte inundaţii din regiune au ridicat numărul morţilor la 25000.
Acţiunea apelor pluviale
Multe din pantele regiunilor aride sunt lipsite de protecţia vegetaţiei. Picăturile de ploaie lovesc solul neprotejat cu o forţă considerabilă, provocând mici explozii la baza solului. Impactul picăturilor de apă împrăştie particulele de sol în toate direcţiile dar mai ales în jos pe pantă. Răpăitul ploilor este foarte eroziv, mai ales pe pantele abrupte cum ar fi crestele dealurilor. El poate produce uneori pante convexe – uşor protuberanţe.
Pantele neprotejate sunt afectate şi de spălările de suprafaţă. Acestea pot provoca eroziunea în peliculă. Spălarea de suprafaţă apare atunci când apa nu se infiltrează în pământ ci curge pe o anumită suprafaţă prin mii de mici canale. Între două furtuni aceste canale se umplu dar la apariţia unei noi ploi abundente se formează alte canale, pe traiectorii complet diferite. Ca urmare o peliculă subţire de pământ este înlăturată de pe o suprafaţă de teren sub acţiunea spălării de suprafaţă.
Agricultura în pantă
Păşunatul animalelor sau defrişarea pantelor împădurite pentru a crea teren prielnic agriculturii a cauzat, în multe locuri, mari dezastre ecologice. Eroziunea solului este mult mai pregnantă pe pantele abrupte expuse decât pe podişuri sau câmpii. Oamenii de ştiinţă care studiază pantele au sugerat mai multe metode de agricultură care micşorează viteza de eroziune a solului. Aceste metode includ şi vechile metode de construire a teraselor orizontale în trepte. Aratul pe linia de contur este important deoarece brazdele pot încetini viteza de scurgere a apei. Aratul pe linia de contur reduce la jumătate eroziunea solului. Pe pantele abrupte zonele defrişate trebuie foarte strict limitate şi torentele de apă direcţionate în apeducte.
Curiozităţi
Pe platforma oceanică se produc alunecări masive de teren, mai ales pe versanţii vulcanilor care se înalţă din mări.
În decembrie 1960 un cutremur urmat de alunecări de teren, din provincia Gansu din China, a ucis aproximativ 180000 oameni.
În 79 e.n. cetatea Herculaneum a fost acoperită de magmă care s-a produs în urma erupţiei vulcanului Vezuviu.
În cursul primului război mondial, în Munţii Dolomiţi din nordul Italiei şi-au pierdut viaţa circa 18000 de ostaşi austrieci şi italieni ca urmare a celor peste 100 de avalanşe care s-au produs din cauza împuşcăturilor.
