În ce a constat ajutorul americanilor
Pe ansamblul duratei de aplicare a planului Marshall (3 aprilie 1948-30 iunie 1952), Franţa a primit peste 2.700 miliarde de dolari, din care aproape 90% (2.419 miliarde de dolari), în materiale. Această sumă reprezintă circa 23% din ajutorul total acordat europenilor şi plasează Franţa în poziţia secundă, după Anglia, înaintea Germaniei şi Italiei.
Acestea două au pierdut războiul, dar au realizat, începând cu 1946, şi una, şi alta, creşteri superioare celor din ţările învingătoare. De exemplu, în anii 1947-1954, Italia şi-a dublat venitul pe cap de locuitor, iar Germania a atins nivelul Franţei (ambele se găseau, la sfârşitul războiului, la 30% din venitul acesteia.)
Prin acordul asupra datoriei, semnat în 1953, ajutorul american totaliza circa 14 miliarde de dolari. Prin planul Marshall, s-a transferat în Europa cam 1,2% din PIB-ul american, adică 3,5% din PIB-ul european (fără să ţinem cont de ajutorul militar) sub formă de credite, subvenţii nerambursabile şi ajutoare materiale sau alimentare.
Creşterea fenomenală a PNB-ului şi urcarea rapidă a producţiei industriale atestă că planul Marshall a reuşit să contribuie la reconstrucţia capacităţii de producţie a Europei.
Beneficiile programelor naţionale şi ale planului Marshall au permis Europei Occidentale să depăşească nivelul mediu de dezvoltare antebelic încă din 1949, ceea ce înseamnă că reconstrucţia era terminată. Ajutorul american acordat prin planul Marshall „a consolidat structurile economice şi politice liberale promovate de guvernele occidentale“.
În ceea ce priveşte consecinţele ajutorului american asupra pregătirii condiţiilor integrării vest-europene, Jean Monnet declara că valoarea cea mai mare a planului Marshall constă „în acţiunea ce a condus la ceea ce am ajuns în Uniunea Europeană“.
Într-adevăr, planul Marshall a contribuit, efectiv şi substanţial, prin mărimea, structura, oportunitatea şi condiţiile de acordare a ajutorului, la crearea premiselor şi cadrului favorabil integrării; a scurtat reconstrucţia şi a grăbit relansarea; a consolidat alianţele şi structurile economice, politice şi militare occidentale şi a oprit ofensiva comunismului; a revigorat economia americană şi i-a consolidat poziţia de lider; a marcat începutul integrării vest-europene.
„O armă economică“ ce a vizat stoparea comunismului
După părerea multor specialişti, planul Marshall (planul de reconstrucţie a Europei) este unul din marile succese ale secolului al XX-lea, întrucât aplicarea sa a generat efecte pozitive şi trainice în ţările beneficiare. Este evident că, dincolo de însemnătatea sa economică, excepţională chiar, planul Marshall a avut un imens rol politic în susţinerea modelului democratic european. Istoricul Rene Girauld, preşedintele Comisiei Internaţionale de Istorie a Relaţiilor Internaţionale, afirma că planul Marshall a fost „o armă economică“, care a servit perfect ţelurilor politice, în sensul că el a vizat explicit stoparea comunismului, expansiunea acestuia spre Occident şi a condus la coeziunea zonei în discuţie.
Planul Marshall a fost un factor crucial în procesul de refacere materială şi de reasigurare spirituală a Europei, şi chiar dacă nu a dus la realizarea unei uniuni vamale, are marele merit de a-i fi învăţat pe europeni lecţia cooperării şi liberului schimb.
Integrarea – opera europenilor
Rezultatele deosebite ale iniţiativei americane au făcut epocă şi au transformat numele secretarului de stat Marshall într-o referinţă inconfundabilă pentru toate acţiunile de ajutor internaţional de anvergură.
Prin aceasta, nu se poate absolutiza aportul planului Marshall şi minimaliza rolul hotărâtor al statelor şi popoarelor din Europa Occidentală, atât în momentul pregătirii şi demarării, cât, mai ales, în cel al continuării. Fără capacitatea de sacrificiu, fără renunţări asumate conştient, fără automobilizare exemplară în muncă şi fără raţionalitate în consum şi economisire, fără o societate „adaptată de multă vreme la era industrială“, planul Marshall n-ar fi avut rezultatele cunoscute. Aşa că, recunoscând şi apreciind, la justa valoare, însemnătate şi forţa de şoc iniţială a planului Marshall, să dăm totuşi, Cezarului ce-i al Cezarului, să spunem clar şi răspicat că integrarea, înainte de orice şi oricine, şi ca idee şi ca faptă istorică, este opera europenilor.
