ACIZII CORPULUI UMAN
Cinci acizi din corpul uman
Pe parcursul vieții aducem în corpurile noastre alimente dintre cele mai diverse, într-o cantitate de aproximativ 70 de tone și unele băuturi (apă, lapte, supe, ceaiuri, băuturi cu conținut cafeinic, băuturi alcoolice etc.). Oare toate acestea ne și ajută să ne menținem sănătatea, sau contribuie zi de zi la ruinarea acesteia.
Acidul citric
A fost descoperit încă din secolul al VIII-lea de alchimistul Jabir Ibn Hayyan, fiind izolat pentru prima oară de chimistul suedez Carl Wilhelm Scheele în 1784. A fost produs la scară largă din 1860, în Italia, pe baza producției de citrice. Ciclul acizilor tricarboxilici (ciclul Krebs) reprezintă o serie de compuși implicați în oxidarea lipidelor, proteinelor și carbohidratilor în CO2 și H2O. Această serie de reacții este legată de aproape toate reacțiile metabolice și asigură ⅔ din energia derivată din alimente în organismele evoluate. Este într-o cantitate mică, un component normal al celulelor organismului și este metabolizat, degradat și eliminat de corp fără efecte adverse. Valorile sangvine ale ionului citrat sunt de circa 25 mg/litru. Acidul citric este foarte răspândit în stare liberă, în plante și animale. Cel mai adesea îl găsim în sucul fructelor din categoria citricelor : lămâi, limes, portocale, grape-fruit…, ceea ce i-a conferit si numele. În zeama de lămâie, ajunge la o concentrație de 7-9%. Se mai găsește în afine, coacăze, agrișe, sfeclă, alături de acidul malic în vișine, zmeură, fragi, căpșuni. Ca acid liber sau ca sare se găsește în sucul și semințele multor flori si plante. Vinul poate conține cca. 0,4 g/l, laptele acru între 1- 4 g/l, iar fructele acre și mai mult, însă cu mult mai mult peste concentrația sangvină !
Utilizări
În industria alimentară: E330-333 (citraţii) = „sarea de lămâie”, sunt considerate drept unele dintre cele mai pro-cancerigene substanţe, fiind acidifianţi, conservanţi, aromatizanți, condimente, fiind folosiţi în industria alimentară a unor ţări cu standarde economice modeste. Sunt introduşi în produse de genul : gemuri, dulceţuri, băuturi răcoritoare, siropuri, maioneze, pastă de roşii, unele conserve (ciuperci etc.). Unele state cum ar fi Rusia, SUA şi UE i-au interzis şi i-au retras de mulţi ani de pe piaţă, deoarece spun ei, că ar fi implicaţi clar în producerea unor cancere din sfera ORL şi digestivă. Acesta ar fi un prim punct de vedere. Un alt punct de vedere susţine faptul că într-o multitudine de fructe, dar mai ales în citrice ar exista cantităţi semnificative de acid citric şi în special în recordmenul acidului citric care este lămâia (5-9% din masa totală a fructului). Ei bine, nimeni nu a făcut şi nu va face vreodată cancer consumând citrice! Se pare că problema acidului citric ar fi una falsă, derivând din faptul că descoperitorul ciclului acizilor tricarboxilici, care constituie lanţul de metabolism al glucidelor, a fost germanul sir Adolf Hans Krebs, al cărui nume din nefericire sau nenorocire în limba engleză înseamnă „cancer”, de unde şi eroarea în cauză. Acidul citric se regăseşte în toate celulele corpului nostru. Pe de altă parte, deşi este un acid organic, tăria sa este semnificativă; de aici şi propunerea, ca orice pacient care are sau vrea să prevină maladia canceroasă, dar și osteoporoza să evite produsele alimentare în care există în cantități mari sau în care s-a introdus voluntar acidul citric, dar nu şi citricele neacre. Se folosește la sucuri, muștar și în foarte multe alte produse. Întărește gelul din gemuri și încetinește procesul de oxidare la fructe și produsele din fructe, combinându-se cu metalele prezente în mod natural și prevenind decolorarea. La brânzeturi este folosit pentru a crea rapid mediul pentru activitatea enzimelor, în locul metodei traditionale. De asemenea, poate fi utilizat la fabricarea înghețatei, pentru a menține separate globulele de grăsime. Este utilizat pe scară largă în industria de vinuri, când sunt folosite fructe cu aciditate redusă, dar și pentru că se combină cu fierul liber și previne formarea de compuși fier-tanin, care fac vinul tulbure. În procesul de fabricație a berii reduce pierderea de zahăr din orzul germinat.
Există în:
- săpunuri și detergenti, datorită proprietății sale de a se combina cu metalele în apa dură. Împreună cu NaHCO3 are efect efervescent și se folosește sub formă de pudră, tablete, sare de baie, degresant;
- industria farmaceutică și în biotehnologie;
- îndepărtează apa dură de pe sticlă;
- industria fotografică la developarea filmului;
- industria de armament pentru producerea de explozibili sensibili la șocuri.
Să gândim o problemă ilustrată printr-o pildă, pentru a înțelege cât mai bine problematica acidului citric. Repet: corpul nostru este bazic și doar așa va funcționa! Numai ideea că aș stoarce în fața dvs. o lămâie, determină atât din partea mea, cât și a dvs. o puternică secreție salivară. De ce ? Deoarece organismul vrea să se apere în fața unei agresiuni acide, fie ea chiar mimată, printr-o secreție importantă cantitativ, deci prin diluție. Prin salivă se elimină cantități importante de sodă caustică (NaOH), special pentru a tenta tamponarea acidului citric.
Interesant este un alt lucru: de unde, cum obține organismul soda caustică (NaOH) salivară?
– Na+ îl ia din NaCl (deci din sarea de bucătărie), deci dacă ia Na+, înseamnă că mai rămâne Cl- pe undeva. Pe unde? Vom vedea imediat:
– OH- ul îl ia din apă (HOH sau H2O), dacă ia OH-, înseamnă că mai rămâne H+ pe undeva? Pe unde? Vom vedea.
– Dacă organismul alcalinizează, „bazifică” intens undeva, în cazul nostru la nivel salivar, înseamnă că el va acidifica cel puțin la fel de puternic altundeva. Unde? La nivel gastric și sangvin. H-ul restant și Cl-ul restant se unesc cu formare de HCl (acid clorhidric) la nivel gastric, însă ionul H+ poate reduce substanțial și pH-ul sângelui, acidifiind-ul.
Revin: acidul citric tentează să intre în corpul nostru. 5-9% acid citric este enorm ! Corpul numai la ideea unei agresiuni acide reacționează prompt, dorind să se apere printr-o secreție importantă cantitativ de salivă alcalină (bazică). Însă capacitatea sa de apărare va fi depășită, restul de acid citric netamponat o ia spre stomac, înainte de a intra în stomac se mai „trage” cu o pompă de sodă caustică (mai slabă decât cea salivară), este depășită și aceasta, iar acidul citric restant ajunge în stomac, care și așa era „încins” de acidul clorhidric produs compensator. Astfel este acidifiat organismul. În cantitate mare, acidul citric poate aduce atingere smalțului dentar, subțiindu-l și generând astfel carii. Care este această cantitate? Consumul repetat al alimentelor acre. Contactul cu o soluție concentrată de acid citric produce iritația pielii sau a ochilor. Consumat în exces, poate ataca smalțul dinților. În concentrație mare poate degrada și decolora părul, întrucât deschide cuticula și scoate mineralele din firul de păr.
Acidul oxalic
Prezintă anumite proprietăți bio-fizico-chimice, care fac din el o substanță indezirabilă pentru organism:
– este un acid organic dicarboxilic (HOOC-COOH), având o moleculă extrem de mică și extrem de puţin solubil în apă => poate pătrunde urgent în sânge după ce a fost ingerat, însă eliminarea sa se face extrem de dificil;
– când intră în organism pe cale digestivă răneşte / irită întreg tubul digestiv, deoarece ia formă de ace ; același lucru îl face când se elimină la nivelul aparatului excretor, iritând și lezând tot ce-i iese în cale;
– are o proprietate unică: complexează selectiv Calciul, Magneziul și Fierul, cărora le este împiedicată absorbţia din intestinul subțire. Alterează astfel grav absorbția acestor metale;
– se absoarbe în sânge şi leagă tot Ca, Mg și Fe întâlnit în cale;
– ca să-l elimine, organismul pompează mari cantităţi de apă spre rinichi, pentru ca doar-doar l-o solubiliza cumva;
– ajuns la nivelul aparatului excretor, acidul oxalic / oxalatul de Calciu va determina leziuni renale (de tip micro-litiazic, sau micro-sângerări), ureterale, vezicale, uretrale, care în timp pot degenera în cancer;
– alimentele care-l conţin induc aciditate în corp şi pierderi consecutive de Calciu, Magneziu și Fier, iar la persoanele suferinde de gută, are chiar capacitatea de a declanșa criza.
Alimentele foarte bogate în acid oxalic sunt : frunzele de sfeclă (916 mg / 100 g produs), sfecla rădăcină (690), spanacul fiert (750), spanacul congelat (600), rubarba (500), sparanghel (500), pudra de cacao și ciocolata (450), rădăcina de sfeclă roșie (338), măcrișul (300). Dintre alimentele extrem de bogate în acid oxalic trebuie amintite și loboda, ștevia și ghimbirul. Alți factori care sunt capabili să determine apariția de cantități importante de acid oxalic în sânge :
– consumul frecvent al dulciurile concentrate;
– glicogenul din carne prin descompunere determină formarea de oxalat la nivelul intestinului subțire (și absorbția sa consecutivă), dar mai ales în prezența unor paraziți intestinali (ascarizi sau tenii);
– intoxicația (accidentală, criminală sau voluntară) cu etilen-glicol (lichid antigel) determină formarea și eliminarea unei mari cantități de oxalat de calciu la nivel renal, mergând până la insuficiență renală acută și stare periculoasă de acidoză;
– deficitul de vitamină B6 (consumul de pâine albă, prostul obicei de a fierbe cerealele integrale înainte de a fi consumate).
Consumul de acid oxalic devine toxic atunci când se ajunge la doze de > 1.500 mg/zi, dar periculos pentru organism este > 1.000 mg/zi. Scăderea rezultată a concentraţiei mineralelor din sânge (dar mai ales Ca, Mg și Fe) poate cauza tulburări severe, cum ar fi spasme musculare involuntare, tremor, convulsii și crize tetanice, anemie feriprivă, osteoporoză, cancer, litiază renală, alterarea imunității etc. 80% din pietrele la rinichi sunt formate din acid oxalic. În prezenţa litiazei renale oxalice, dieta nu ar trebui să ofere mai mult de 100 mg / zi de acid oxalic.
Un aspect interesant pe care vreau să-l menționez este că eu contraindic consumul rădăcinii de sfeclă roșie, în vreme ce recomand din tot sufletul sucul de sfeclă roșie (!?!). Contradicție, paradox ? Nici pe departe! Să mă explic: ce am zis mai înainte despre acidul oxalic? Că este o substanță extrem de puțin solubilă în apă. Deci, atunci când este stoarsă rădăcina pentru obținerea sucului de sfeclă roșie, cel mult 3% din acidul oxalic conținut în rădăcină trece în suc, din cauza slabei sale solubilități în apă, drept pentru care sucul se poate consuma fără probleme. Sucul de sfeclă roșie este un factor major anti-cancer, numeroși autori de protocol natural anti-cancer introducându-l alături alte componente în cure naturale terapeutice anticancer, dar la doze eficiente.
Acidul acetic
În stare anhidră formează cristale cu p.t. la 16,50C similare gheții, motiv pentru care a și fost denumit „acid acetic glacial”. Este al II-lea acid organic monocarboxilic ca forță, după acidul formic. Este cunoscut încă din antichitate sub denumirea de „oțet”. Limba franceză face aluzie la procedeul său de fabricație atunci când îl denumește „vinaigre”, care derivă din „vin” și „acru”, cu referire la fermentația acetică a vinului. Oțetul joacă un rol important în bucătăria tuturor popoarelor încă din timpuri imemoriale, la pregătirea de sosuri pentru salate şi marinate și drept condiment. Calităţile sale antiseptice au fost foarte utile înainte de apariţia frigiderelor, pentru conservarea alimentelor, inclusiv a cărnii. Producția sa este de circa 5 milioane de tone/an, cel mai important producător fiind SUA (1/2 din producție). Acidul acetic se obține industrial prin:
– distilarea uscată a lemnului;
– oxidarea enzimatică a etanolului, în prezența unor bacterii (bacterium aceti) într-o concentrație de 3-9%;
– oxidarea catalitică a acetaldehidei în prezența unui catalizator de acetat de Mn.
