Apa în industria zahărului
Apa folosită la difuziune trebuie să asigure desfăşurarea normală a procesului de dializă prin fierbere, să nu formeze precipitate care ar putea astupa porii membranei celulare a tăiţeilor de sfeclă. Apa folosită la spălarea sfeclei se recomandă să aibă o temperatură de 15 – 18oC pentru a se înlătura pierderile de zahăr. Pentru toate subramurile industriei alimentare, se impune supravegherea alcalinităţii şi acidităţii apei, a durităţii, a conţinutului în fier, mangan, cupru şi oxigen.
Metode de îmbunătăţire a calităţii apelor
În vederea satisfacerii condiţiilor cerute de diverse utilizări, corectarea calităţii apei se realizează prin diferite procedee de tratare.
Sedimentarea naturală
Se aplică numai apelor de suprafaţă. Ea se realizează în deznisipătoare. Depunerea particulelor în deznisipătoare urmează legea lui STOKES care se exprimă astfel:
unde:
V – viteza de cădere a unei particule
r – raza particulei pusă în mişcare
D – densitatea particulei
v – vâscozitatea lichidului
d – densitatea lichidului
g – acceleraţia gravitaţională
Decantarea cu coagulant
Se aplică apelor care conţin coloizi în suspensie şi a căror limpezire şi decantare nu se pot realiza numai prin sedimentare naturală.
Substanţele folosite la coagulare sunt, în general, săruri ale fierului şi aluminiului. Cel mai frecvent se practică coagularea cu sulfat de aluminiu. Operaţia se realizează în instalaţii de coagulare, camere de reacţii şi decantoare.
Filtrarea apei
Reprezintă etapa finală de limpezire realizată prin trecerea acesteia printr-un strat filtrant. Materialul filtrant cel mai frecvent utilizat este nisipul de cuarț extras din râuri, spălat şi sortat.
Filtrele, după viteza de filtrare, pot fi lente (v = 0,1 – 0,3 m/h) sau rapide (v = 5 – 8 m/h). În întreprinderi sunt utilizate frecvent filtre ultrarapide şi microfiltre.
Dezinfectarea apei
Se poate realiza prin metode fizice (cu utilizarea căldurii, radiaţiilor ionice, a radiaţiilor ultraviolete şi a electricităţii) sau prin metode chimice cu: utilizarea clorului şi a substanţelor clorigene, aplicarea de oligoelemente cum sunt argintul şi cuprul în concentraţii de ordinul sutimilor de miligram, ozonizarea apei – ce necesită instalaţii speciale în care se produc descărcări electrice de înaltă tensiune în aer uscat.
Corectarea calităţii apei
Se poate face prin următoarele metode:
– dedurizare
– demineralizare
– deferizare şi demanganizare
– fluorizarare.
Dedurizarea apei este necesară pentru evitarea formării pietrei pe cazane, a depunerilor pe conducte, a unor deprecieri ale produselor etc.
Dedurizarea se poate realiza prin următoarele procedee: prin fierbere, pentru precipitarea bicarbonaţilor de calciu şi magneziu; prin tratarea cu schimbători de ioni; prin tratarea cu var, pentru precipitarea bicarbonaţilor de calciu şi magneziu sub formă de carbonaţi.
Demineralizarea constă în eliminarea tuturor sărurilor (anioni şi cationi) din ape şi asigurarea unui reziduu maxim 1 mg/l. Se realizează prin procedee fizice (distilare, congelare) sau prin procedee fizico-chimice (utilizarea schimbătorilor de ioni).
Deferizarea şi demanganizarea se realizează prin: aerare şi limpezire, dublă filtrare, oxidare cu reactivi chimici, schimb cationic şi reţinere biologică.
Fluorizarea apei se realizează pentru evitarea carentei în fluor. Conţinutul de fluor optim este de 1 mg/l. La concentraţii de peste 1,5 mg/l apar inconveniente.
Defluorizarea constă în reducerea conţinutului de fluor prin schimb ionic.
Dezodorizarea şi combaterea gusturilor nedorite în apă se realizează prin: aerare, supraclorurare urmată de declorare, clor – amonizare sau cu cărbune activ.
