În 2005 în SUA preţurile mari ale benzinei au provocat îngrijorare şi au existat temeri pentru o criză globală, însa consumatorii nu ezitau să plătească preţuri duble pentru aceeaşi cantitate, dar de apă îmbuteliată. Apa potabilă este mai valoroasă decât oricând în istoria noastră, fiind folosită extensiv în agricultură şi industrie, şi primeşte din ce în ce mai multă atenţie pentru a fi folosită judicios pentru generaţiile viitoare.
Apă pentru vieţuitoare
Un om consumă în medie 3 l apă/zi, iar corpul său are un conţinut de 60-70% apă. Un pom evapora aproximativ 200 l apa/zi.
În organismele vii, apa este conţinută în formă: intracelulară (50%), interstiţială (15%) şi circulantă (5%).
Ţesutul adipos şi oasele conţin 33% apă, muşchii 77%, plămânii şi rinichii 80%, substanţa cenuşie 85%, iar lichidele biologice: plasma 90%, saliva 99,5%.
Un om, cântărind 70 kg conţine apă 65-70% din greutatea sa, adică până la 50 kg apă. Un adult normal trebuie să absoarbă aproximativ 2,5-3 l apă/zi, preluaţi fie sub formă de băuturi sau apă conţinută în alimente precum şi apa de combustie a alimentelor şi ţesuturilor (aport endogen). Dacă ne raportăm la regnul vegetal, apa este conţinută în: salate, castraveţi, andive (95%) sau în roşii şi morcovi (90%). Merele conţin 85% apă, cartofii 80%, sporii bacteriilor doar 50% apă, fasolea şi mazărea 10%. Care este rezistența organismelor în condiţiile lipsei apei?
Cămilele traversând deşertul îşi pot produce aproximativ 40 l apă prin oxidarea grăsimilor ce se găsesc în cocoaşă. În condiţii normale, cămila se hrăneşte însa cu plante verzi, ce conţin multă apă.
Se cunosc insecte ce iau apa de la vegetale uscate dar higroscopice (absorb umiditatea din aer). Rozătoarele din deşert pot trăi în absenţa apei consumând doar ierburi, scoarţă de copaci, frunze uscate. În captivitate apa este procurată pe cale endogenă adică prin oxidări celulare, reuşind să trăiască fără să bea chiar 6 luni.
Carnivorele care au nevoie imediată de apă, pentru a-şi elibera reziduurile azotoase se hrănesc cu erbivore ale căror ţesuturi conţin multă apă. Omul s-a adaptat la condiţiile mediului înconjurător – populaţia nomadă a deșerturilor consumă o cantitate mai mică de apă decât populaţia sedentară. Se cunosc şi plante care au o rezistentă mare la deshidratare – cacteele conţin ţesuturi îmbibate cu apă, aşa-zis ,,suculente”.
Toate animalele de pe glob, ca şi omul, posedă modalităţi de procurare a apei. În timpul activităţilor zilnice, în organismul uman sunt ,,arse” zaharuri şi grăsimi. Prin arderea lor se formează CO2 şi H2O; CO2, toxic, este înlăturat iar H2O se poate utiliza pentru diferite necesităţi ale organismului.
Din 1g zaharuri rezulta 0,56 g H2O, iar din 1g grăsimi se formează 1,07 g apa. Zilnic, un adult sintetizează 300 g apă.
Animalele din stepele uscate şi deșerturi, şerpi, şopârle, girafe, zebre, struţi au capacitatea de a acumula mari cantităţi de lipide (grăsimi) prin oxidarea cărora rezulta apa (la o cămilă rezerva de grăsimi din cocoaşa este de 110-120 kg). Viaţa nu ar fi fost posibilă în zonele de deșert dacă animalele din aceste zone nu ar fi învăţat să se ascundă ziua de căldură şi dacă nu ar fi avut posibilitatea de a împiedica evaporarea apei din organism.
Extrem de interesant este experimentul realizat cu 300 de ani în urmă de savantul Sanctorius care a observat că greutatea organismului uman se modifica neîncetat. El a construit un cântar mare şi aşezat ore în şir pe acest cântar îşi urmărea propria greutate. Peste noapte, Sanctorius pierdea aproape un kg. Cauzele sunt multiple: prin îndepărtarea CO2 din organism, greutatea omului scade cu 75-85 g în 24 ore. Pe cale pulmonară se evapora 150-500 g apă zilnic, iar prin piele şi mai multă.
Prin transpiraţie, pe vreme rece, se evapora 250-1700 g apă. În cazul unei munci fizice dificile, prestată pe vreme uscată şi caldă, cantitatea de transpiraţie poate atinge chiar 10-15 l în 24 ore. Pe această cale, organismul combate de fapt supraîncălzirea. Pentru evaporare se consumă o cantitate de căldură de 600 calorii pentru 1 l sudoare. Dacă această căldură ar fi toată furnizată de corpul omenesc, temperatura lui ar coborî cu aproximativ 10°C.
Corpul omenesc furnizează pentru evaporare doar o cantitate mică de căldură; astfel transpiraţia nu poate asigura răcirea corpului, dar permite evitarea supraîncălzirii. Numai datorită evaporării apei la nivelul plămânilor şi pielii, temperatura corpului uman se menţine la valori în jurul a 37°C, chiar dacă temperatura ambientală este de 40-50°C.
Se ştie că arşiţa din zonele de desert este mai suportabilă decât cea din pădurile tropicale umede. Aceasta se explică prin faptul că în atmosfera umedă sudoarea se evapora lent, se aduna în picături ce se preling pe corp şi nu apare senzaţia de uşurare. Circuitul apei în natură (denumit uneori şi ciclul hidrologic sau ciclul apei) este procesul de circulaţie continua a apei în cadrul hidrosferei Pământului. Acest proces este pus în mişcare de radiaţia solară şi de gravitaţie. În cursul parcurgerii acestui circuit, apa îşi schimbă starea de agregare fiind succesiv în stare solidă, lichidă sau gazoasă. Apa se mişcă dintr-un element component al circuitului în altul, de exemplu dintr-un râu într-un ocean, prin diferite procese fizice, dintre care cele mai însemnate sunt evaporarea, transpiraţia, infiltraţia şi scurgerea. Știinţele care se ocupă cu studiul mişcării apei în cadrul acestui circuit sunt hidrologia şi meteorologia.
Circuitul apei în natură
