Ciocoii vechi şi noi
Este un roman românesc, scris de Nicolae Filimon, fiind considerată cea mai importantă operă a prozatorului.
Nicolae Filimon este autorul primului roman notabil în literatura română. S-a dovedit a fi un apreciat cronicar muzical şi dramaturg. Activitatea sa literară este scurtă. A scris nuvele romantice: „Mateo Cipriani”, „Friederich Staaps”; nuvele sociale: „Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomi de mahala” în care evoca moravurile caracteristice societăţii româneşti dinaintea Unirii şi defineşte slujnicarul politic.
A scris şi a publicat basme populare ca: „Omul de piatră”, „Povestea lui Făt-Frumos”. Opera sa cea mai valoroasă rămâne romanul „Ciocoii vechi şi noi sau ce naşte din pisică şoareci mănâncă”.
Acţiunea romanului se petrece între anii 1814-1825 în Bucureşti în timpul domnitorului fanariot George Caragea. Acţiunea are loc în casa postelnicului Andronache Tuzluc, favorit al domnitorului.
Romanul este alcătuit din 32 capitole, primul capitol intitulat „Dinu Păturică”. Într-o dimineaţă, la curtea postelnicului, cam prin octombrie 1914 „soseşte un june de 22 ani cu faţa oacheşă, ochi negri plini de viclenie, un nas drept şi cam ridicat în sus, ce-i indica ambiţia şi mândria grosolană”. Acest june se numeşte Dinu Păturică şi ajunge ciubucciu la curtea bogatului fanariot, Andronache Tuzluc, care sosise în ţară împreună cu domniile fanariote. Prin necinste şi linguşiri ajunge mare postelnic la curtea domnitorului George Caragea. Singura nemulţumire a boierului fanariot era aceea că boierii pământeni nu-i dădeau atenţie şi de aceea hotărăşte să o ceară de soţie pe fiica boierului C, român de naţiune. Boierul refuză cu demnitate şi înfruntă mânia domnitorului care intervine pentru protejatul său. Cu această ocazie autorul prezintă curtea domnească cu obiceiurile şi atmosfera timpului.
Un alt personaj introdus este Chera Duduca, întreţinuta lui Tuzluc, „o vineră orientală ieşită din rămăşiţele spulberate ale populaţiunei grece din fanări… o frumuseţe perfectă, inteligenţă vie, spirit fin şi iscusit”. Gelos, Andronache Tuzluc, îl trimite pe Dinu Păturică să o slujească pe Duduca, în realitate cu porunca să o supravegheze.
Întâlnirea dintre Duduca şi Dinu Păturică realizează o scenă de mare măiestrie: „vicleană ca o vulpe, aceasta înţelege adevăratul rol al slujnicarului trimis”. Cei doi se înţeleg dintr-o privire şi îşi fac planuri să-l aducă la sapă de lemn pe postelnic. Pentru a-şi realiza scopul, cei doi au nevoie de un intermediar, astfel intră în scena Chir Costea Chiorul, un negustor şi cămătar, un trădător, un om care spionează, denunţă şi înșeală.
La curtea postelnicului este vătaf Gheorghe, un tânăr cinstit şi devotat care vede incorectitudinile lui Păturică şi îi atrage atenţia postelnicului. Drept mulţumire, postelnicul îl dă afară şi îl numeşte pe Păturică vătaf al curţii. Ca vătaf cercetează moşiile şi stoarce bani grei pe baza celor nevoiaşi, vinde diferite funcţii publice în numele lui Tuzluc.
Dinu Păturică prin intermediul lui Chir Costea Chiorul vinde moşiile postelnicului. Acesta face cheltuieli mari pentru întreţinuta lui, în cele din urmă ajungând sărac, iar când îşi dă seama este prea târziu. Andronache Tuzluc suferă un atac de apoplexie şi este luat şi îngrijit de Gheorghe, care intrase în slujbă la curtea boierului C. Întreaga avere a postelnicului îi aparţine de acum lui Dinu Păturică. Acesta se căsătoreşte cu Chera Duduca.
Noul domnitor, Alexandru Suţu îl numeşte pe Dinu Păturică stolnic şi tot acum Dinu Păturică îl cunoaşte pe Ipsilanti, conducătorul Eteriei care îi oferă două judeţe dacă organizează omorârea lui Tudor Vladimirescu. Stăpân atotputernic, jefuieşte sălbatic ţăranii care nu mai pot suporta şi se răscoală. La domnie vine Grigore Ghica care îi primeşte pe ţărani cu jalba-n proţap, află despre fărădelegile lui Păturică şi dă ordin să se facă dreptate.
Dinu Păturică este aruncat la ocnă, unde şi moare. Duduca fuge peste Dunăre unde se mărită cu un turc şi vrând să facă pe cocheta şi în casa noului bărbat, este vârâta într-un sac şi aruncată în Dunăre.
Andronache Tuzluc moare şi pe drumul spre cimitir se întâlnesc două care mortuare, într-unul Dinu Păturică – aruncat la groapa comună, într-altul Tuzluc, înmormântat omeneşte de Gheorghe. Chir Costea Chiorul este condamnat să fie bătut în toate pieţele negustoreşti, apoi ţintuit de urechi în faţa prăvăliei sale.
Fostul vătaf Gheorghe, datorită corectitudinii sale, a ajuns din opincar, mare spătar. Se căsătoreşte cu Maria, fiica boierului C, iar domnitorul Ghica îl cinsteşte cu caftanul de mare spătar, numindu-l caimacam al Craiovei.
Romanul se impune prin forţa dramatică a primei părţi, a acţiunii, prin tensiunea unei scene. Eroii romanului sunt străluciţi luceferi ai viciilor care se ridică pe ruinele acelora care nu i-au lăsat să moară. Nicolae Filimon prezintă procesul istoric al formării burgheziei în ţara noastră.
Dinu Păturică reprezintă ciocoiul nou, tipul arivistului, care se îmbogăţeşte prin mijloace necinstite, portretul acestuia fiind prezentat chiar pe prima pagină a romanului. Odată cu portretul fizic sunt prezentate şi trăsăturile psihice, viclenia şi ambiţia. Ambiţia sprijinită de o voinţă excepţională este trăsătura fundamentală a lui Păturică, ambiţia de a parveni îl face să fie linguşitor, servil, ipocrit, viclean. Arta disimulării la Păturică atinge perfecţiunea. Profită de bunătatea lui Tuzluc, de încrederea acordată, dându-l la şcoală ca pe un fiu, astfel i se subţiază mintea, îşi însuşeşte arta ipocriziei şi a perfidiei, aducându-l pe Tuzluc la sapă de lemn.
Andronache Tuzluc este tipul parvenitului. Reprezintă pe ciocoiul vechi care s-a ridicat tot prin linguşiri şi intrigi, însă din cauza pasiunii pentru Chera Duduca nu mai vede realitatea. Tuzluc este capabil de o pasiune puternică, ceea ce îi dă o normă de realitate. Tuzluc este un bogat parvenit, iar Păturică s-a ridicat pe ruina casei lui.
Chera Duduca, sinteză greco-turcească, frumoasă şi inteligentă, se pierde datorită desfrâului.
Chir Costea Chiorul, bogasierul, vinde de toate, este trădător, gazdă de hoţi, cămătar, îşi parveneşte propriile fiice, folosindu-le ca momeală pentru clienţi.
Gheorghe este opus vicleanului Păturică. Apare personajul colectiv reprezentat de ţărani care merg la domnitor cu jalba-n proţap. Limba folosită este caracteristică anilor 1850-1860 cu influenţe italiene. Se întâlnesc arhaisme, epitete, epitetul hiperbolic „călămări colosale”, apare antiteza, se folosesc comparaţiile, descrierile de natură. Stilul se remarcă prin oralitate, se dă atenţie onomasticii numelor.
Păturică este un nume sugestiv, devenit metaforă a parvenitului. Tuzluc şi Chera Duduca, sinteză greco-turcească (greco-fanariot, turcească-cotropitor). Moşiile lui Tuzluc se numesc: Plânsul, Chinuielile, Răsucita.
