Migraţiile hunilor
Unii cercetători consideră că momentul care a declanşat procesul marilor migraţii de la sfârşitul Antichităţii a fost invazia hunilor (populaţie originară din Asia Centrală), petrecută în jurul anului 376. Aşezaţi în Pannonia şi aliaţi cu alte neamuri germanice (ostrogoţi, gepizi, heruli), aceştia au dominat Europa în secolele al IV-lea şi al V-lea. În timpul lui Attila, hunii au atins apogeul puterii lor. Cele mai importante incursiuni conduse de Attila au fost cele din anii 441 şi 451. În anul 451, Attila a fost înfrânt pe Câmpurile Catalaunice, în Gallia, de Aetius, general roman, ajutat de vizigoţi, franci, alani şi burgunzi. După moartea sa, statul hunilor s-a destrămat.
Aproximativ în aceeaşi perioadă (sec. al V-lea), una dintre ramurile hunilor, eptaliţii sau hunii albi, a ajuns la graniţa de răsărit a Imperiului Persan, ocupând Bactriana şi Gandhara, apoi s-a întreptat spre India, unde, sub conducerea lui Toramana, au controlat regiunile Kashmir şi Pundjab. Înfrânţi în 528, au decăzut, fiind asimilaţi de localnicii hinduşi.
Migraţiile slavilor
Popoare de origine indo-europeană, localizate la început între fluviile Vistula, Nistru şi Nipru, înrudite, prin limba vorbită cu germanicii şi cu balticii, slavii formau, în prima jumătate a mileniului I d.Hr., mici comunităţi agro-pastorale bazate pe reunirea mai multor familii. Sub presiunea avarilor şi a bulgarilor turanici, slavii şi-au început migraţiile, desfăşurate pe trei direcţii: est, vest şi sud. Aşezându-se în teritorii distincte ale Europei Centrale, de Est şi de Sud-Est, slavii s-au creştinat, au format state proprii şi au întemeiat popoarele europene de limbă slavă din zilele noastre.
Migraţiile popoarelor fino-ugrice
Ungurii (maghiarii), sosiţi din zona Munţilor Urali, au fost izgoniţi din teritoriul pe care l-au ocupat în nordul Mării Negre (Etelkuz) de pecenegi, astfel că cele şapte triburi maghiare, conduse de Arpad, au migrat către Pannonia, unde s-au stabilit în anul 896. Expansiunea lor teritorială către vest a fost oprită, în anul 955, de Otto I, la Lechfeld, după care s-au extins către est (Transilvania). Alte triburi fino-ugrice s-au îndreptat în cursul mileniului I spre nordul Europei, contribuind la formarea popoarelor finlandez şi estonian.
Încheierea marilor migraţii
Ultimele invazii au fost, în Europa Apuseană, cele ale vikingilor (normanzilor). Acestea au afectat vestul şi sudul continentului european, în secolele IX-XI. În Europa de Est şi Centrală, secolele al X-lea şi al XI-lea s-au caracterizat prin migraţiile populaţiilor turcice (pecenegii, uzii, cumanii), iar secolul al XIII-lea a cunoscut invazia tătaro-mongolă, în urma căreia s-a constituit, în nordul Mării Negre, Hanatul Hoardei de Aur.
