ORIENTAREA PĂSĂRILOR MIGRATOARE
Se pare că ceea ce declanşează migraţiile de toamnă şi de primăvară ar fi efectele biologice ale duratei zilei asupra fiinţelor vii. Acţionând asupra hipofizei şi epifizei păsărilor, aceasta determină la păsări o agitaţie crescândă până în momentul plecării. Numeroşi observatori au crezut mult timp că, pentru a se orienta, păsările migratoare se bazează mai ales pe unele puncte de reper familiare.
Astfel, se întâmplă frecvent ca migratorii diurni să urmeze itinerariile stabilite (ţărmuri, râuri sau lanţuri de munţi), pe care oamenii de ştiinţă le numesc repere geografice. Însă cercetătorii au precizat că păsările ar fi dezorientate la depărtare de locurile de baştină. Deci, pare puţin probabil că aceste păsări să se bazeze exclusiv pe repere geografice pentru a se orienta.
O experienţă mai veche a arătat că păsările migratoare mai tinere, eliberate departe de locurile obişnuite de iernat, ascultă de un simţ înnăscut în ceea ce priveşte direcţia tradiţională. În schimb, adulţii posedă o remarcabilă busolă, precum şi o anumită aptitudine de a redresa direcţia când sunt duşi în locuri necunoscute. La începutul anilor ’50, un ornitolog vest-german a demonstrat care este natura acestei busole. El a descoperit că, în agitaţia de primăvară, sturzii închişi într-o colivie sferică s-au orientat tot în direcţia bună pentru migrare, sud-vest. Astupându-le întreaga vedere spre exterior, cu excepţia celei a luminii solare, păsările au continuat să se orienteze corect. Deci, ele se orientează după Soare, aceasta fiind o descoperire pasionantă.
Ar putea păsările să se orienteze şi după stele? Ştiind că majoritatea păsărilor călătoresc noaptea, alţi cercetători au avut ideea de a pune anumite păsări într-o colivie concepută în aşa fel încât să lase să se vadă numai cerul nocturn. Rezultatul: păsările s-au îndreptat în direcţia bună atât timp cât au observat stelele, dar erau dezorientate pe timp noros. Cercetătorii le-au pus apoi într-un planetariu, unde se putea simula perioada dorită a anului, prin varierea poziţiei aştrilor. Sub un cer senin de primăvară, păsările s-au orientat spre nord-est, iar sub un cer de toamnă, spre sud-vest. Deci, păsările migratoare folosesc şi poziţiile aştrilor pentru a se orienta. Totuşi, aceste descoperiri nu au dezvăluit misterul migraţiei, ci l-au accentuat şi mai mult. Devine evident faptul că păsările se folosesc de Soare şi de stele numai pentru a se orienta. În plus, adevărata călătorie necesită o cunoaştere a poziţiei.
Ornitologii recunosc în prezent 3 tipuri de comportament de orientare:
- reperare geografică;
- facultatea de a alege o direcţie şi de a o menţine chiar şi pe un teritoriu necunoscut;
- facultatea de a alege direcţia bună în funcţie de destinaţie şi de a ajunge la aceasta chiar dacă păsările sunt lăsate libere pe un teritoriu îndepărtat şi necunoscut.
Numeroşi specialişti consideră că al treilea tip de comportament, apreciat ca fiind cel mai complex, poate să fie legat de magnetismul terestru. Doi cercetători vest-germani au plasat unele specii de păsări într-o colivie circulară, acoperindu-le vederea spre cer. Păsările aflate în perioada de agitaţie migratoare s-au îndreptat spre direcţia bună, deşi nu au putut obţine nici o indicaţie de la Soare sau de la stele. Cercetătorii au înconjurat colivia cu bobine prin care trecea curent electric, producând un câmp magnetic. Când bobinele au schimbat direcţia obişnuitului câmp magnetic ce înconjura colivia, păsările şi-au modificat orientarea. Aparent, ele ascultau de un câmp magnetic, de la care se inspirau pentru a se orienta. Un cercetător de la Universitatea Cornell SUA a dus mai departe aceste descoperiri, folosind porumbei. Porumbeii călători nu migrează, însă sunt utilizaţi pentru experienţe, datorită facultăţilor lor extraordinare şi posibilităţii de a fi urmăriţi şi regăsiţi. Cercetătorul respectiv a fixat pe unii subiecţi mici bare magnetizate, pentru a le perturba câmpul magnetic, iar pe alţii a aplicat bare de cupru. Pe timp frumos, ambele grupe de porumbei s-au întors în acelaşi mod, dar, pe timp noros, doar grupul cu bare de cupru a zburat normal. Ceilalţi, neputând să se orienteze după Soare şi primind informaţii false despre câmpul magnetic, au fost dezorientaţi. Păsările posedă şi alte capacităţi senzoriale care le ajută să se orienteze. Ele se folosesc de vânturile favorabile şi sunt excelenţi meteorologi: reacţionează la schimbările timpului înainte ca vreun semn vizibil să se anunţe. Se ştie că păsările au o privire pătrunzătoare, însă cercetătorii au descoperit că porumbeii percep şi lumina polarizată şi ultravioletă. Parcă pentru a mări această enigmă, recente experienţe au relevat că ei aud infrasunetele, vibraţii cu o frecvenţă foarte scăzută şi o mare lungime de undă, care parcurg mari distanţe în atmosferă. Astfel, un migrator, care survolează la mare altitudine valea unui fluviu poate auzi o furtună de pe un munte îndepărtat şi pulsaţia ritmică a ionosferei. Păsările nu trăiesc în aceeaşi lume senzorială ca noi, ele aud, văd şi simt o lume mult mai vastă decât a noastră.
