Aparatul de fotografiat
Cel mai simplu aparat de fotografiat este o cutie opacă (camera obscură), cu un orificiu minuscul pe una din fețe, pe fața opusă formându-se imaginea. Deşi foarte rudimentar, acest procedeu de fotografiere încă se mai utilizează şi poartă denumirea de „pinhole photography”.
Părţile componente ale aparatului de fotografiat
Oricât a avansat tehnica în ultimii ani, aparatele de fotografiat au aceleaşi componente de bază:
- corpul aparatului (camera obscură)
- obiectivul
- diafragma
- obturatorul
- vizorul
- sistemul de transport
Corpul aparatului
Este foarte important să fie complet izolat, astfel încât să nu permită intrarea luminii în interior, cu excepţia celei care intră prin obiectiv şi e destinată impresionării filmului. Corpul este proiectat conform unor principii ergonomice, astfel încât să permită accesul uşor şi rapid la facilităţile aparatului.
Obiectivul
Obiectivul permite accesul luminii în aparat şi focalizează imaginea pe film. Este elementul care determină în foarte mare măsură claritatea şi calitatea imaginii finale. Caracteristicile definitorii ale obiectivelor sunt distanța focală şi luminozitatea. Distanţa focală a unui obiectiv se măsoară în milimetri şi determină unghiul de câmp. În funcţie de distanta focala, obiectivele se împart în:
- superangulare, cu distanţa focala până în 40mm;
- obiective normale, cu distanţa focala în jur de 50mm;
- teleobiective, cu distanţa focala peste 70mm.
Aceste valori sunt valabile pentru filmul de 35mm şi cresc o dată cu dimensiunile filmului folosit, astfel că, de exemplu, pentru un aparat cu film 6x6cm, un obiectiv de 85mm este normal. Luminozitatea reprezintă deschiderea maximă a diafragmei obiectivului.
Diafragma
Diafragma controlează deschiderea obiectivului şi determină cantitatea de lumină care ajunge pe film. Se măsoară cu ajutorul numărului f, care este de fapt un raport între diametrul fizic al deschiderii şi distanța focală, astfel încât, indiferent de obiectiv, o anume valoare a diafragmei înseamnă aceeaşi cantitate de lumină intrată în aparat. De obicei, este controlată cu ajutorul unui inel de pe obiectiv. Diafragma ia valori din scală 1; 1,4; 2; 2,8; 4; 5,6; 8; 11; 16; 22; 32; 64 etc., fiecare valoare reprezentând jumătate din cantitatea de lumină admisă de valoarea precedentă. De exemplu o diafragmă f/1,4 admite de două ori mai multă lumină decât f/2.
Obturatorul
Obturatorul este mecanismul care controlează durata de expunere a filmului la lumină. Ca şi în cazul diafragmei, controlul timpului de expunere se face în trepte, fiecare treaptă dublând sau înjumătăţind timpul de expunere. 1/2000; 1/1000; 1/500; 1/250; 1/125; 1/60; 1/30; 1/15; 1/8; 1/4; 1/2; 1 etc. De exemplu un timp de expunere de 1/1000 lasă să treacă jumătate din lumina admisă într-un timp de 1/500.
Obturatoarele pot fi de două tipuri: centrale (leaf shutter) şi focale (focal plane shutter).
Poziţia B pe butonul care controlează timpul de expunere reprezintă modul Bulb, în care aparatul ține obturatorul deschis atâta timp cât este ţinut apăsat butonul de declanşare.
Poziţia T – mai puţin folosită în prezent – este asemănătoare, cu diferenţa că obturatorul se deschide la apăsarea butonului de declanşare şi rămâne deschis până la a doua apăsare a butonului de declanşare.
Poziţia X indică sincronizarea cu blitzul, care se face la un anumit timp de expunere, în funcţie de modelul aparatului (1/60, 1/125 şi chiar mai puţin la modelele mai noi).
Vizorul
Vizorul permite vizualizarea imaginii înainte de a fi înregistrată pe film, permiţând controlarea compoziţiei şi, în funcţie de tipul aparatului, a clarităţii.
În funcţie de tipul de vizor, aparatele se împart în:
- aparate foto cu vizare prin obiectiv (SLR – Single Lens Reflex) – cu ajutorul unei oglinzi, care se ridică în momentul expunerii, fotograful poate vedea exact imaginea care se va înregistra pe film
- aparate foto cu vizare laterală – vizorul este separat de obiectiv, ceea ce creează probleme la fotografierea unui subiect apropiat. În acest caz, imaginea care apare în vizor diferă uşor ca încadrare faţă de imaginea care se înregistrează pe film, fenomen denumit „eroare de paralaxă”.
Sistemul de transport
Sistemul de transport deşi nu este o componentă propriu-zisă a aparatului, este totuşi important în funcţionarea acestuia. La aparatele mai vechi, acesta este o pârghie în partea dreaptă de sus a corpului, însă la majoritatea aparatelor moderne sistemul este automat.
Un aparat mai avansat permite controlarea acestui sistem, oferind posibilitatea antrenării cadru cu cadru, continuă (aparatul declanşează continuu, câteva cadre pe secundă, atât cât este ţinut apăsat butonul de declanşare), expunere multiplă (obturatorul este armat, însă filmul este menţinut pe poziţie pentru expunerea unei imagini suplimentare). În afară de aceste elemente de bază, anumite situaţii pot impune necesitatea folosirii unor accesorii: filtre, blitz, trepied, declanşator flexibil etc.
