Același lucru îl afirma și textul Osiris & Isis / Inanna și Ebih: Marele Șarpe a fost găsit vinovat de către judecatori și pedepsit. „Pământ ești și în pământ te vei întoarce”, i-a spus tatăl ceresc fiului osândit. Tot de la sumerieni avem tăblița CT.15.28-29, care susține că pastorul Dumuzi („adevăratul fiu”) și-a violat sora, pe Gestinanna. Textul “Inima lui era plină de lacrimi” afirmă că el a fost pedepsit pentru această faptă. În alt text, numit Cel mai amar plâns, șapte gardieni îl prind pe Dumuzi „lângă marele zăgaz din deșertul Emut („casa șerpilor”)”. Luat pe sus din propria locuință, Dumuzi a fost trimis în „lumea de jos”, exprimare care i-a făcut pe cei mai mulți să creadă că a fost ucis, echivalând „lumea de jos” cu Infernul. De aceea, în Moartea lui Dumuzi, zeul este ucis de cinci demoni galla în stâna surorii sale, Gestinanna. Însă această lume se referă în realitate la Terra, ce poate fi considerată o lume de jos, ținând cont că zeii locuiau sus, în Cer. Același lucru reiese și din mitul egiptean al lui Osiris: zeul nu a fost ucis (devenind conducătorul lumii subterane) ci a fost trimis în „lumea de jos”, Pământul, devenind conducătorul planetei. Doar astfel a putut să se întoarcă printre zei pentru a-și lăsa soția însărcinată. O tăbliță sumeriană chiar îl înfățișează pe Enki legat de mâini și de picioare, alături de el fiind reprezentați șerpi dar și o stea din care pleacă o săgeata în jos. Steaua era simbolul pentru zeu iar săgeata, în sumeriana arhaică, se citește „bur, buru”, care înseamnă „gonit”. Prin urmare, acel simbol ne explică faptul că Enki era zeul exilat, săgeata îndreptată în jos indicând destinația sa: „lumea de jos” sau Pământul.
Arestarea lui Enki nu a fost lipsită de peripeții, textele sumeriene afirmând că a fost prins abia după o urmarire lungă. După ce a fost ajuns din urmă, Enki a fost agresat de către acei gardieni, numiți uneori demoni, semn că nu avea de gând să se predea fără luptă. Iată cum prezintă evenimentul “Moartea lui Dumuzi”:
„În stâna intră primul demon,
Pe Dumuzi-l împinge cu acul în obraz
În stână intră și al doilea demon,
Lovindu-l pe Dumuzi-n obraz cu bâta-i ciobănească;
În stână intră și al treilea demon
Și putineiul sfânt își schimbă locul;
În stână intră și-al patrulea demon,
Căușu-i sacru atârnat căzu de pe pironul său;
În stână intră și-al cincilea demon,
Sfărâmat e putineiul, nu mai primește lapte.”
Se pare că acești „demoni” erau conduși de fratele mai mic al lui Enki și Inanna, Enlil, mâna dreaptă a lui Anu și moștenitorul tronului. Cel puțin asta susțin egiptenii, pentru care Seth și cei 72 de complici ai săi l-au capturat pe Osiris și l-au închis într-o cutie uriașă. Iar în creștinism, Lucifer a fost aruncat pe Pământ după ce a fost învins de fratele său mai mic, Mihail, și armata de îngeri a acestuia.
Câți ani avea Enki când a fost exilat? Dumuzi la sumerieni, Tammuz la babilonieni sau Adonis la greci și fenicieni erau tineri și frumoși. Dar, din păcate, nu ni se oferă niciun indiciu despre vârstă. Însă în Despre Isis și Osiris, istoricul Plutarh scria că unii egipteni considerau că Osiris a domnit timp de 28 de ani, alții că a trăit 28 de ani. Cum episodul în care a fost trimis în lumea de jos s-a întâmplat înainte ca el să devină stapânul Terrei, cel mai probabil 28 se referă nu la anii de domnie, ci la vârsta sa în momentul exilului.
După ce l-a izgonit pe Adam, Biblia susține că Dumnezeu „a pus heruvimi și sabie de flacăra vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul vieții”. Deși heruvimii definesc actualmente în creștinism o clasș de îngeri, pentru evrei erau creaturi cu corpuri de leu sau de taur, aripi de vultur și capete de om. Grecii numeau aceste făpturi sfincși, indienii purushamriga, sumerienii lamma și alad iar akkadienii și babilonienii, lamassu și sedu. Să fie oare vorba despre o astfel de creatură?
În Vechiul Testament, Dumnezeul biblic este numit de foarte multe ori „Cel ce șade pe heruvimi”. Se pare că acest fapt se datorează profetului Iezechiel, care a văzut cum „slava Dumnezeului lui Israel s-a pogorât de pe heruvim”. (9:3) Acest Dumnezeu se deplasa într-un „vânt vijelios, un nor mare și un val de foc, care răspândea în toate părțile raze strălucitoare; iar în mijlocul focului strălucea ca un metal în văpaie. Și în mijloc am văzut ceva ca patru fiare, a căror înfățișare semăna cu chipul omenesc. Fiecare din ele avea patru fețe și fiecare din ele avea patru aripi. Picioarele lor erau drepte, iar copitele picioarelor lor erau cum sunt copitele picioarelor de vițel și scânteiau ca arama strălucitoare, iar aripile lor erau sprintene. De cele patru părți ele aveau sub aripi mâini de om și toate patru își aveau fețele lor și aripile lor. Aripile lor se atingeau una de alta, și când mergeau, fiarele nu se întorceau, ci fiecare mergea drept înainte. Fețele lor? – Toate patru aveau câte o față de om înainte, toate patru aveau câte o față de leu la dreapta, toate patru aveau câte o față de bou la stânga și toate patru mai aveau și câte o față de vultur în spate. Fețele lor și aripile lor erau despărțite în partea de sus, și, la fiecare, două din aripi erau întinse, iar două le acopereau trupul. Fiecare fiară mergea drept înainte și mergea încotro îi dădea duhul să meargă și în mersul său nu se întorcea. Înfățișarea acestor fiare se asemăna cu înfățișarea cărbunilor aprinși, cu înfățișarea unor făclii aprinse; printre fiare curgea foc, iar din foc tâșneau raze și fulgere. Fiarele alergau înainte și înapoi iute ca fulgerul. Când mă uitam eu la fiare, iată am văzut jos, lângă aceste fiare, câte o roată la fiecare din cele patru fețe ale lor. Aceste roți, după înfățișarea lor, parcă erau de crisolit, iar după faptură toate aveau aceeași înfățișare. Și după alcătuirea și după făptura lor ele parcă erau vârâte una în alta.” (1:4-16) Acest ciudat mijloc de deplasare al lui Yahweh nu poate fi decât o navă spațială, descrisă în modul simplist al unui om ce a trăit acum câteva milenii, concluzie la care a ajuns la începutul anilor 1970 și cercetătorul NASA Joseph Blumrich. Mai mult, inginerul german Hans Herbert Beier a realizat o schiță după clădirea pe care Ezechiel a construit-o pentru „carul Domnului”, demonstrând că naveta încăpea perfect în templu. Cele patru „fiare” din componenta navei, cu capete de om, bou, leu și vultur, i-a dus cu gândul pe evrei la heruvimi, care erau compuși din părți din aceste patru ființe. Observăm și din alte cărți ale Bibliei că acești „heruvimi” erau doar un mijloc de transport divin: „Și s-a suit pe heruvimi și a zburat; zburat-a pe aripile vântului” (Psalmul 17:12) sau „Plecat-a cerurile și s-a coborât și sub picioarele lui era negură deasă. Șezut-a pe heruvimi și a zburat, zburat-a pe aripile vântului! Din negură și-a făcut adăpost și cort împrejurul său; cu ape întunecoase și cu nori negri era înfășurat. De strălucirea ce-i mergea înainte se împrăștiau norii, aruncând grindină și cărbuni de foc.” (A doua Carte a Regilor 22:10-13).
Dacă în Biblie heruvimii desemnează nave spațiale, cel mai probabil despre același lucru este vorba și în cartea Facerii. Cum pomul vieții se află în „gradina” de pe planeta zeilor, drumul către acesta, pe care îl păzeau „heruvimii” și „sabia de flacără vâlvâitoare”, era drumul spre casă. Prin urmare, întelegem că Anu a pus nave spațiale să păzească drumul spre planeta-mamă, împiedicându-l astfel pe fiul exilat să se întoarcă. Oracolele caldeene susțineau un lucru asemănător, afirmând că la granița dintre lumea inteligibilă (planeta zeilor) și cea sensibilă (Pământul) se găseau lyncșii, ființe misterioase ale caror nume s-ar traduce prin „roți” sau „vârtejuri”. Se pare că erau considerați niște sfere ce se învârteau în toate direcțiile, create de Gândirea Divină, ce reprezintă legatura dintre lucrurile divine și cele fizice: „Lyncșii creați de Gândul Tatălui sunt și ei inteligenți, fiind mișcați de voințe cu neputință de înțeles”. Pentru mesopotamieni, zeii puseseră de asemenea „ființe” ciudate să păzească acest drum. Niște „oameni-scorpion” păzeau porțile muntelui Masu, în care se află un tunel întunecat ce ducea în grădina zeilor, un loc plin de plante cu pietre prețioase, aflat lângă mare, în care locuiau mai multe divinități.
Există într-adevăr lyncși (heruvimi)? În 2012, NASA a făcut publice două fotografii ce prezintă niște structuri ciudate, despre care se presupune că sunt forme de viață ce călătoresc prin Univers. Au fost numite zeriods și se consideră că populează spațiul cosmic, trăind fie independente, fie în colonii. Nu se cunoaște modul de viață al acestor creaturi, nici felul în care au evoluat, dar cercetătorii au identificat în spatiu zeci de compuși organici care le-ar putea oferi acestor zeriods anumite condiții pentru dezvoltare. Nu puțini sunt cei care consideră că aceste creaturi sunt în realitate nave extraterestre biologice, cu ajutorul cărora alte civilizații se deplasează prin spațiu. Să nu uităm că lyncșii din oracolele caldeene erau ființe mecanizate ce se deplasau prin spațiu. Iar heruvimii evreilor erau, de asemenea, ființe cu aspect mecanic, folosite de dumnezeul biblic pentru transport. Cercetatorii NASA Manfred Clybes și Nathan S. Kline chiar vorbeau în 1960 într-un articol despre un sistem om-mașină, pe care l-au numit cyborg, ce ar putea supraviețui în spațiul cosmic. Indiferent dacă este vorba despre nave biologice ori organisme cibernetice, lyncșii, heruvimii și zeriods par a reprezenta același lucru.
Înainte să părăsească planeta-mamă, conform Textelor Piramidelor, ultimile cuvinte ale lui Enki (Osiris) către sora sa, spuse ca strigăt de ajutor, au fost „Grăbește-te la mine!”. După ce a plecat, miturile egiptene susțin că Isis l-a căutat peste tot, plângând și smulgându-și părul din cap:
„O, frate al meu, o stăpâne,
Plecat pe tărâmul tăcerii,
Revino cu chipul de altădată
Și stavilă pune durerii!
Revino în lume, revino.
Revino că tare mi-e sete
Din ochi să-ți sorb chipul pe-ndelete!
Mi-s brațele grele, întinse mereu întru a ta ocrotire,
Trudite-s de-atât-așteptare, trudite-s de-atâta dorire!
O, frate, bărbate, stăpâne al iubirii fără de nume,
Revino în casa ta dragă, întoarce-te, întoarce-te-n lume!”
