Diagnostic
Deoarece anevrismele cerebrale nerupte în marea majoritate a cazurilor nu prezintă simptome, cele mai multe se descoperă în timpul investigaţiilor pentru alte boli. Dacă medicul ridică suspiciunea de anevrism cerebral, pacientul poate fi supus unor teste precum:
– angiografia cu scanare CT (computer tomografie) – CTA. Este o metodă mai exactă de evaluare a vaselor decât un CT simplu. CTA foloseşte o combinaţie între tomografia computerizată, tehnici speciale computerizate şi injectarea de substanţă de contrast care dă imaginea vaselor de sânge.
– angiogramă cu rezonanţă magnetică nucleară (MRA). Asemănătoare cu CTA, MRA foloseşte un câmp magnetic şi frecvențe radio pentru a reprezenta vasele din organism. Ca în CTA şi la angiografia cerebrală, este folosită o substanţă de contrast pentru a evidenţia mai bine vasele de sânge.
– angiografia cerebrală. În timpul acestei investigaţii cu raze X, se introduce un cateter în arterele braţului său în abdomen, care avansează până în circulaţia cerebrală. Se injectează o substanţă de contrast în arterele cerebrale, ca şi în testele mai sus menţionate. Substanţa de contrast face mai uşoară evidenţierea oricărei modificări a circulaţiei cerebrale, inclusiv a anevrismelor cerebrale. Deşi această investigaţie este mai invazivă şi presupune mai multe riscuri decât celelalte, este cea mai bună metodă de a localiza anevrismele cerebrale mai mici de 5 mm. O tomografie computerizată în combinaţie cu o puncţie lombară poate pune diagnosticul de anevrism vertebral rupt cu hemoragie subarahnoidiană.
Tratament
Medicul curant va stabili care sunt riscurile înainte de a lua cea mai bună decizie de tratament. Factorii care vor determina tipul de tratament pe care-l va primi pacientul includ vârsta, mărimea anevrismului, alţi factori de risc adiţionali şi starea generală de sănătate. Deoarece riscul ca un anevrism mic (mai mic de 10 mm) să se rupă este scăzut şi intervenţia chirurgicală pe creier este adesea riscantă, medicul va dori să adopte o atitudine de expectativă, să monitorizeze starea pacientului.
Oricum, dacă anevrismul este mare sau este simptomatic, dacă este asociat cu dureri sau dacă pacientul a mai avut anevrisme rupte în antecedente, medicul poate recomanda intervenţia chirurgicală.
Următoarele tipuri de intervenţie chirurgicală pot trata anevrisme rupte şi nerupte:
– microembolizarea. În această procedură se introduce un tub prin artera cerebrală până în apropierea anevrismului. Bobine mici sunt eliberate în anevrism prin acest tub pentru a scădea presiunea şi astfel riscul de ruptură a acestuia. Această procedură este mai puţin invazivă şi se consideră a fi mai sigură decât clamparea chirurgicală, deşi e posibil să fie mai puţin eficientă în prevenirea unei rupturi ulterioare. Această intervenţie se face preferabil în spitale cu experienţă în domeniu.
– clamparea chirurgicală. Constă în plasarea unei clame mici în jurul bazei anevrismului pentru a-l izola de restul circulaţiei. Prin acest procedeu se scade presiunea din anevrism şi este prevenită ruperea lui. Executarea unei astfel de operaţii depinde de localizarea, mărimea anevrismului cerebral şi de starea de sănătate a pacientului. Unele anevrisme se dilată atât de tare, încât trebuie extirpate chirurgical şi capetele lor trebuie suturate. Astfel de cazuri apar foarte rar. Ocazional artera nu este destul de lungă pentru a fi suturată şi trebuie adăugat un segment din altă arteră.
Anevrismele sângerânde sunt foarte grave şi, în multe situaţii, duc la deces sau disfuncţii cerebrale. Procedura în astfel de cazuri include internarea în secţia de terapie intensivă pentru a scădea presiunea intracerebrală, pentru a menţine funcţia respiratorie şi celelalte funcţii vitale ca presiunea sanguină, şi pentru administrarea tratamentului profilactic al unor noi episoade de sângerare.
