Cutremurul de la Lisabona (1755)
Dezastrele provocate de natură reprezintă evenimente ce nu pot fi controlate direct de oameni şi care generează distrugeri de mare amploare. În istorie, nu de puţine ori, catastrolefe naturale precum cutremurele de pământ, erupţiile vulcanice, inundaţiile, au avut consecinţe iremediabile asupra comunităţilor umane, provocând distrugerea unora sau prăbuşirea unor civilizaţii întregi. Dintotdeauna, marile dezastre naturale au afectat mentalul colectiv, lăsând o impresie deosebit de puternică supravieţuitorilor. Acestea s-au aflat, în trecut, la originea unor legende şi mituri, forme de explicare a naturii prin intervenţia divinităţii. De asemenea, în epocile mai recente, catastrofele naturale au determinat oamenii să imagineze metode de prevenire şi, pe cât posibil, de contracarare a efectelor devastatoare ale acestora.
Lisabona, 1755
Portugalia în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Domnia regelui João (Ioan) al V-lea (1706-1750) a reprezentat momentul de apogeu al Regatului Portugaliei, a cărui prosperitate se baza pe exploatarea principalei sale colonii, Brazilia. Aceasta din urmă era concomitent sursă de aur şi diamante pentru susţinerea bugetului portughez şi debuşeu pentru populaţia excedentară a metropolei, care nu-şi putea găsi de lucru în economia slab dezvoltată a Portugaliei.
Aristocraţia, deosebit de influentă în epocă, împiedica orice acţiune de modernizare, politică sau economică. Din acest motiv, pe de o parte, viaţa socială portugheză se desfăşura într-un fast şi cu cheltuieli ieşite din comun (susţinute de resursele provenite din Brazilia), iar pe de altă parte, Portugalia pierdea venituri importante ca urmare a dependenţei de importuri.
În această perioadă, Portugalia s-a îmbogăţit cu nenumărate edificii fastuoase, precum palatul Mafra din Lisabona, biblioteca Joanina din Coimbra şi palatul regal din Sintra; s-au dezvoltat artele şi ştiinţele; a fost editat primul ziar portughez (A gazeta de Lisboa)
Cheltuielile nemăsurate şi deficitul bugetar accentuat au determinat, spre sfârşitul domniei lui João al V-lea, slăbirea autorităţii monarhice şi contestarea regimului absolutist.
Portugalia după 1750. Cutremurul de pământ din 1755.
Domnia regelui José I (1750-1777) a fost domniată de consecinţele marelui cutremur din 1755 şi de personalitatea prim-ministrului Sebastião José de Carvalho e Melo, marchizul de Pombal. Cutremurul din 1755 avea să-i permită acestuia din urmă să exercite o putere absolută asupra statului portughez. Prin politica sa de reforme în spiritul absolutismului luminat, marchizul de Pombal a transformat Portugalia într-un stat modern.
Cutremurul devastator de la Lisabona s-a produs la 1 noiembrie 1755, zi cu o semnificaţie religioasă deosebită în lumea catolică: Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor. Magnitudinea estimată a seismului este de 8,7 pe scara Richter, distrugerile provocate de acesta fiind amplificate de valurile tsunami şi de incendiile devastatoare care l-au însoţit. Seismul este socotit printre cele mai devastatoare din istorie, provocând moartea a aproximativ 60 000 de persoane (din totalul de circa 250 000 de locuitori) şi distrugerea oraşului Lisabona în proporţie de 85%. Primul val tsunami care a urmat cutremurului a atins înălţimea de zece metri, fiind urmat de încă două, apa mării ajungând până la fluviul Tago. Întreaga zonă de sud a Portugaliei a suferit distrugeri, îndeosebi regiunea Algarve. Cutremurul a fost resimţit până în Finlanda, valurile provocate de acesta ajungând, peste Atlantic, până în Barbados şi Martinica. Pentru prima dată s-au realizat, cu acest prilej, studii asupra comportamentului animalelor, care au fugit din calea seismului către zona de interior a ţării.
