Factorii evoluţiei
Darwin consideră că factorii evoluţiei ar fi:
- – variabilitatea;
- – ereditatea;
- – suprapopulaţia;
- – lupta pentru existenţă;
- – selecţia naturală.
Autorii T.S.E. au mărit paleta factorilor evolutivi, fără a face o ierarhie unitară. Unii dintre factorii evolutivi darwinieni au fost neglijaţi sau chiar eliminaţi.
Schmalhausen (1946-1968) pune accentul pe variaţii (mutaţii), lupta pentru existenţă şi selecţia naturală, în timp ce Rensch (1947) consideră că evoluţia ar fi determinată de următorii factori: mutaţii, fluctuaţia numărului în populaţie, izolarea reproductivă, selecţia naturală. Pentru Rensch suprapopulaţia nu mai are o semnificaţie deosebită în evoluţie şi nici lupta pentru existenţă.
Simpson (1953) lărgeşte paleta factorilor evolutivi: selecţia naturală, populaţia (mărimea şi structura), durata generaţiilor şi rata succesiunii lor, influenţa mediului, izolarea reproductivă.
La aceşti factori Stebbins (1974) adaugă recombinările genetice, iar Dobzhansky (1970) povara genetică, înmulţirea sexuată, concurenţa şi alte acţiuni şi fixarea întâmplătoare a genelor (driftul genetic). Alături de aceşti factori Ludwig (1960) adaugă intrarea în nişa ecologică iar Libbert şi colaboratorii (1982) categorii de încrucişări şi hibridizări.
Analizând factorii propuşi constatăm că numărul lor a ajuns la 16.
Dintre aceştia, principalii ar fi:
– variaţiile (mutaţiile);
– izolarea reproductivă;
– selecţia naturală;
– fluctuaţia numărului de indivizi în populaţie.
Lupta pentru existenţă este neglijată. Mai este susţinută de Schmalhausen (1968) şi de Severţov (1981). Suprapopulaţia dispare ca factor al evoluţiei, iar influenţa mediului este total neglijată. Mai este susţinută de Simpson (1953).
Desigur că înmulţirea sexuată a avut o semnificaţie deosebită în evoluţia organismelor. Ea a apărut, la diferite grupe de organisme în perioada de criză a speciilor. Considerăm însă că ar avea, mai curând, o importanţă aparte în procesul de macroevoluţie (evoluţia filogenetică). Semnificaţia ei în microevoluţie (în speciaţie), are o importanţă redusă, deoarece reproducerea sexuată caracterizează grupe taxonomice mai mari. Chiar dacă nu se poate stabili o corelaţie directă între acţiunea unor factori de mediu şi apariţia unor mutaţii, totuşi, este greu să concepi că, organismele desfăşurându-şi existenţa în cadrul oceanului cosmic, nu sunt influenţate de acesta.
Alături de mutaţii apar ca factori ai evoluţiei şi recombinările genetice, povara genetică, înmulţirea sexuată, categorii de încrucişări şi hibridizări, ceea ce presupune foarte multe suprapuneri, pe de o parte şi punerea accentului pe procesele de nivel molecular pe de altă parte, ceea ce vădeşte o accentuată nuanţă reducţionistă.
Simpson, Zavadski şi Kalcinski vorbesc de o constelaţie de factori ai evoluţiei. Ei diferenţiază factorii evoluţiei şi forţele motrice ale evoluţiei. Între factorii evoluţiei menţionează:
– variabilitatea (variaţia mutaţională);
– ereditatea;
– diferitele forme ale variabilităţii fenotipice;
– recombinările genetice;
– dinamica numărului şi densitatea populaţiei;
– locul speciei în ecosistem;
– migraţia;
– izolarea reproductivă;
– modul de reproducere;
– longevitatea;
– relaţiile intraspecifice, etc.
Factorii evoluţiei pot fi împărţiţi, la rândul lor, în factori generali şi particulari.
- Factorii generali acţionează în toate fazele evoluţiei şi la toate grupele:
– mutaţia;
– ereditatea;
– izolarea reproductivă etc.;
- Factorii particulari sunt caracteristici anumitor grupe taxonomice:
– izolarea etologică;
– cooperarea intraspecifică;
– longevitatea.
