Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus)
Numele de gen provine din cuvântul grecesc pelekanos – pelican. De asemenea înseamnă şi axă cu referire probabil la ciocul său lung. Numele de specie este forma latinizată a cuvântului grecesc onocrotalus în care onos – măgar şi krotalon – horcăit, cu referire la sunetul scos de această pasăre.
„Marele Pelican Alb„ este o specie acvatică masivă, ce pare complet albă atunci când e aşezată pe sol. În zbor se distinge uşor culoarea neagră de pe partea inferioară a aripilor. Are un cioc larg şi lung de care atârnă o guşă galbenă străbătută de vine roşii. Adulţii au o lungime a corpului cuprinsă între 160-180 cm şi o greutate de 8000-10000 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 270-320 cm. Adulţii au înfăţişare similară. Se hrănesc cu peşte în ape cu adâncime redusă (1,5-2,5 m) deoarece nu se pot scufunda într-un mod asemănător cormoranilor. Haina „completă adultă„ este vizibilă din al patrulea an, când devine matur, iar penajul se colorează încă din luna aprilie într-un roz somon frumos. Din luna iulie începe să năpârlească şi culoarea roz-roşiatică se pierde. Este considerată specia naţională a României fără a exista însă un act normativ.
Apare în sud-estul Europei şi cuibăreşte în colonii, uneori împreună cu ruda sa, pelicanul creţ. În Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, într-o zonă izolată şi inaccesibilă din partea de nord a acesteia (Lacul Hrecisca) se află cea mai mare colonie de pelican comun (Marele Pelican Alb) din Europa. Pelicanii comuni sunt păsări care trăiesc în grupuri mari. Se hrănesc împreună şi organizează adevărate goane în cerc în care pelicanii aşezaţi roată împing peştele în centrul cercului prin bătăi repetate ale aripilor, asemeni unei plase vii şi mişcătoare, după care îl pescuiesc. De asemenea organizează şi goane cu flancuri larg desfăcute, iar peştii sunt împinşi în apropierea unui mal de unde sunt pescuiţi în apa mică. Adesea, în special în ape mai adânci, se asociază cu cormoranii pentru a dirija şi prinde peştele. Este remarcabilă uşurinţa cu care această pasăre mare pluteşte în aer în cercuri largi, folosind curenţii ascensionali. Cartierele de iernare sunt localizate în Israel şi pe coastele Africii. E o specie longevivă, putând trăi până la 30 de ani.
Populaţia europeană a pelicanului comun (Marele Pelican Alb) este estimată la un efectiv de până la 5100 de perechi. Rezervaţia Biosferei Delta Dunării este locul tradiţional de cuibărit pentru pelicanul comun (până la 4000 de perechi). În urmă cu 60-100 de ani era o specie cuibăritoare comună pe tot cursul inferior al Dunării. În perioada 1990-2000 populaţia a rămas stabilă în România, fiind o specie simbol pentru Delta Dunării, protejată prin măsurile întreprinse de Administraţia Rezervaţiei Delta Dunării.
Se reîntorc din cartierele de iernare în a doua parte a lunii martie. Cuibăresc în colonii mari unde cuiburile sunt alăturate, construite simplu (adâncituri căptuşite cu plante) şi depun 1-2 ouă, deşi uneori se întâmplă să fie depuse şi trei ouă. Dimensiunile medii ale ouălor sunt de 95,2 x 60,2 mm. Privită de sus sau de la distanţă, o asemenea colonie este fascinantă, iar mormăitul înfundat al pelicanilor este caracteristic. Incubaţia durează 32-36 de zile şi ouăle sunt clocite de către ambii parteneri. Puii abia ieşiţi din ouă sunt golaşi în primele zile şi primesc hrană de la adulţi prin regurgitare şi aproape digerată. Puii rămân în cuib şi sunt hrăniţi de părinţi timp de nouă săptămâni, până devin zburători.
Deranjul şi braconajul, asociat cu degradarea zonelor umede şi pierderea teritoriilor de cuibărit constituie principalele ameninţări. Instalarea de platforme artificiale pentru cuibărit şi elaborarea unui Plan Naţional de Acţiune pentru „Marele Pelican Alb„ trebuie să reprezinte o prioritate pentru Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
