Prepeliţa (Coturnix coturnix)
Este foarte asemănătoare cu potârnichea dar mai mică, având o greutate de aproximativ 150g. Marea diferenţă între ele este că prepeliţa este oaspete de vară, sosind la noi în luna aprilie iar toamna ne părăseşte pentru a ajunge în zone mai calde. Cel mai des o întâlnim în zonele de câmpie,în mirişti sau în câmpurile cu fâneaţă sau lucernă.
Prepeliţa mai este cunoscută şi sub numele de pitpalac şi este des întâlnită în literatura noastră, de la poveşti vânătoreşti şi până la poveşti pentru copii. Este o pasăre foarte iubită de lucrătorii câmpului deoarece îi însoţeşte mereu cu cântecele ei cu care îşi adună puii. Deşi o auzim mereu în zonele de cuibărit, prepeliţa este foarte greu de observat şi fotografiat. În caz de pericol, preferă să stea lipită de pământ, ajutată de camuflajul perfect, iar la zbor apelează doar în ultimul moment, când pericolul este iminent. Penajul are o culoare generală brună cenuşie,cu dungi transversale albicioase.Pe piept şi pe burtă este de culoare albă gălbui. Zboară doar atunci când pericolul este iminent, în rest preferă să stea bine ascunsă,lipită de pământ, ajutata şi de penajul său.
Cuibul îl face pe pământ. Femela depune până la 15 ouă pe care le cloceşte singură. Perioada de incubaţie este de 21 de zile. Puii sunt crescuţi exclusiv de către femelă. Sporul anual de pui depinde foarte mult de capriciile naturii. În anii cu ploi multe şi abundente sunt foarte multe cuiburi distruse de şuvoaiele de apă. Puii sunt hrăniţi în prima parte a vieţii lor cu insecte şi larve iar mai târziu învaţă să mănânce diferite seminţe şi fructe.
În ultimii ani se observă o scădere masivă a efectivelor şi asta se datorează atât vânatului clasic cât mai ales metodelor de prindere „industrială” cu ajutorul unor plase pe traseele de migraţie ale păsărilor. Ultima metodă de a le vâna nu este specifică ţării noastre. În ţările arabe sunt vânate în mod tradiţional cu ajutorul şoimilor.
