Stomacul
Stomacul este un organ cavitar, reprezentând porțiunea cea mai dilatată a tubului digestiv. Proiectat pe peretele anterior al abdomenului, stomacul corespunde regiunii epigastrice și hipocondrului stâng. Începe la orificiul cardia (unde se continuă cu esofagul) și se termină la orificiul pilone, unde se continuă cu prima porțiune a intestinului subțire, numită duoden. Examinat radiologie în poziție verticală, stomacul are în mod obișnuit forma literei „J” sau „în cârlig de undiță”.
Stomacul are două fețe (o față anterioară și o față posterioară) și două margini sau curburi, denumite curbura mică și curbura mare a stomacului.
Stomacul are două porțiuni: una verticală și alta orizontală. Porțiunea verticală prezintă la rândul său două părți: una superioară , denumită fundul stomacului (fornix) sau camera cu aer, care nu se umple cu alimente, și alta inferioară, denumită corpul stomacului. Porțiunea orizontală este formată dintr-o parte mai dilatată, numită antru piloric și dintr-o parte de calibru mai mic, denumită canal piloric, care se termină cu orificiul piloric.
Suprafața internă a stomacului este căptușită de mucoasă. Mucoasa gastrică prezintă numeroase pliuri (cute) care îi măresc suprafața. Pe suprafața mucoasei gastrice se află orificii în care se deschid glandele gastrice: glandele cardiei, glandele fundului și ale corpului stomacului și glandele pilorice. Glandele cardiei (situate în vecinătatea cardiei) și glandele pilorice secretă mucus.
Glandele din mucoasa regiunii fundice și a corpului stomacului sunt constituite din celule principale care secretă pepsinogen, celule marginale care secretă acidul clorhidric și celule accesorii care secretă mucus. Pepsinogenul, sub influența acidului clorhidric din sucul gastric, este transformat în pepsină – enzimă, care acționează asupra proteinelor, degradându-le parțial. Mucoasa gastrică secretă și factorul intrinsec (Castle), necesar absorbției intestinale a vitaminei B12.
Mucusul secretat de celulele mucoasei regiunilor pilorică și cardială, are rolul de a apăra mucoasa gastrică de acțiuni nocive mecanice, termice, chimice, precum și de autodigestie sub acțiunea combinată a acidului clorhidric și a pepsinei.
Tunica musculară, care asigură motilitatea stomacului, este formată din fibre musculare netede, dispuse în trei straturi concentrice: un strat extern de fibre longitudinale, un strat mijlociu de fibre circulare și un strat de fibre oblice. La nivelul pilorului, fibrele circulare dau naștere sfincterului piloric. Inervația stomacului este realizată de fibre nervoase simpatice și parasimpatice.
Intestinul subţire
Intestinul subțire se întinde de la pilor până la valvula illocecală, are o lungime de 4-5 metri și se cutează, formând o serie de inflexiuni, numite anse intestinale. Intestinul subțire este format din trei segmente: duoden, jejun și ileon.
Duodenul – prima parte a intestinului subțire – are o lungime de 25-30 cm și forma asemănătoare unei potcoave, în concavitatea căreia este cuprins capul pancreasului. Prima porțiune a duodenului, aflată lângă pilor, se numește bulbul duodenal, care este sediul frecvent al ulcerelor duodenale. Mucoasa duodenului prezintă două ridicături, denumite papila duodenală mare și papila duodenală mică. În interiorul papilei duodenale mari se află un mic diverticul (ampula Vater) în care se varsă canalul coledoc și canalul pancreatic principal (canalul lui Wirsung); la vărsarea celor două canale se află un sfincter muscular neted, denumit sfincterul Oddi.
La nivelul papilei duodenale mici se deschide în duoden canalul accesor al pancreasului (canalul Santorini). Deci în duoden se varsă bila și sucul pancreatic. Mucoasa duodenală prezintă niște cute transversale, numite plici circulare (valvule conivente), pe care le întâlnim și la nivelul mucoasei jejunului și ileonului. Aceste plici măresc suprafața mucoasei intestinale.
Jejunul și ileonul se întind de la duoden până la valvula illocecală. Au lungimea de 4 m și se cudează, formând numeroase anse intestinale. Între jejun și ileon nu există o limită precisă.
Pe suprafața mucoasei, în afara plicilor circulare, se mai găsesc mici ridicături de 0,5-1,5 mm, numite vilozități intestinale, a căror structură este adaptată funcției de absorbție. În întreaga mucoasă intestinală există aproximativ 4 milioane de vilozități, ceea ce înseamnă o suprafață de absorbție enorm de mare.
Intestinul gros
În continuarea intestinului subțire, de la valvula ileocecală, se află intestinul gros sau colonul, care este ultima parte a tubului digestiv. Este de calibru mai mare decât intestinul subțire, are o lungime de aproximativ 1,70 m și este alcătuit din cec, colon și rect.
Cecul este prima porțiune a intestinului gros și are o lungime de aproximativ 7 cm. La extremitatea caudală (partea terminală) cecul se termină „în fund de sac”, iar superior se continuă cu colonul ascendent. Cecul este situat în fosa iliacă dreaptă și prezintă pe fața sa inferioară un orificiu de deschidere al apendicelui. Apendicele vermicular are formă cilindrică și o lungime de 6-7 cm și nu are rol în digestie.
Colonul este partea intestinului gros care se întinde de la cec până în dreptul vertebrei a treia sacrale, unde se continuă cu rectul. Colonul înconjoară ansele intestinului subțire sub forma unui cadru colic, unde se disting patru segmente: ascendent, transvers, descendent și sigmoid.
Colonul ascendent se întinde de la valvula ileocecală, unde se continuă cu cecul, până sub ficat, unde începe colonul transvers, care se continuă până la splină, unde se îndoaie și continuă cu colonul descendent, care coboară până în fosa iliacă stângă și se continuă cu colonul sigmoid.
Rectul, ultima parte a intestinului gros, se întinde de la colonul sigmoid (din dreptul vertebrei a treia sacrale) până la anus și are o lungime de 15-20 cm. Rectului i se disting două porțiuni: una superioară, mai dilatată, numită ampula rectală și alta inferioară, cu calibrul mai mic, numită canal anal, care se termină cu orificiul anal. Tunica musculară a rectului este formată din fibre longitudinale la exterior și fibre circulare spre interior. Fibrele circulare formează în partea inferioară a canalului anal, sfincterul anal intern, format deci din fibre musculare netede (deci involuntar).
Sfincterul anal intern este dublat la exterior de sfincterul anal extern, format din fibre musculare striate (deci voluntar). Cele două sfinctere asigură continența materiilor fecale depozitate în ampula rectală.
În condiții normale, rectul este gol, dar prin contracțiile intestinale, o parte din conținutul colonului distal ajunge în ampula rectală, inițiind senzația de defecație.
