Defecația este un act reflex, în parte voluntar și în parte involuntar, prin care materiile fecale sunt eliminate din ampula rectală la exterior. Dacă condițiile sociale permit, are loc relaxarea celor două sfinctere anale concomitent cu mărirea voluntară a presiunii intraabdominale prin oprirea respirației în inspirație, coborârea diafragmului și contracția musculaturii peretelui abdominal anterior, favorizându-se astfel evacuarea bolului fecal. Dacă actul defecației nu este posibil din cauza diverselor condiții de mediu social, se produce creșterea tonusului sfincterului anal voluntar și dispare senzația de defecație. La noul născut lipseşte tonusul sfincterului anal extern şi distensia rectală exercitată de fecale produce relaxarea sfincterului anal intern, contracţia colonului şi a rectului şi defecaţia. În primii ani de viaţă se dezvoltă tonusul sfincterului anal extern şi defecţia se produce numai ca urmare a relaxării voluntare a sfincterului anal extern. Venele mucoasei anorectale formează plexul hemoroidal, iar hemoroizii reprezintă varice ale venelor anorectale.
Glandele anexe
Glandele anexe ale tubului digestiv sunt: glandele salivare, ficatul şi pancreasul.
Ficatul este cea mai mare glandă din corpul nostru, cântărind aproximativ 1.500 g (reprezintă la adult 1/50 din greutatea corpului, iar la copil 1/20 din greutatea corpului). Este situat în cavitatea abdominală, sub bolta diafragmatică şi se proiectează pe peretele anterior al abdomenului în regiunea hipocondrului drept, partea superioară a epigastrului şi ajunge până în regiunea hipocondrului stâng.
Ficatul are culoarea roşie-brună şi forma comparată cu aceea a unei jumătăţi de ovoid. Normal, marginea inferioară a ficatului nu depăşeşte rebordul costal drept. Ficatul este format din doi lobi: lobul drept şi lobul stâng. El are o faţă superioară şi o faţă inferioară; de asemenea are o margine inferioară şi o margine posterioară. Pe faţa inferioară a ficatului se află vezicula biliară (numită şi colecist), care are o formă alungită, de pară, o lungime de aproximativ 10 cm, o lărgime de 4 cm şi o capacitate de circa 60 cm3.
Vezicula biliară prezintă o parte mai dilatată, numită fundul veziculei biliare. Acestei părţi îi urmează corpul veziculei biliare, care se continuă cu colul veziculei biliare. Colul vezicii biliare se continuă cu canalul cistic, care se uneşte cu canalul hepatic comun – prin care se scurge bila secretată de ficat – şi formează canalul coledoc. Canalul coledoc, împreună cu canalul pancreatic (Wirsung), se deschid în duoden la nivelul papilei mari prin ampula Vater. În partea terminală a celor două canale şi respectiv a ampulei se află sfincterul Oddi.
Bila, secretată permanent de ficat în cantităţi de 500-1.200 ml/zi, nu ajunge în duoden în perioadele interdigestive, pentru că sfincterul Oddi este închis şi de aceea se acumulează în colecist. În perioadele digestive, secreţia biliară este intensificată, iar bila acumulată în colecist este eliminată în duoden, ca urmare a contracţiei veziculei biliare şi a relaxării sfincterului Oddi. Principalii constituenți ai bilei sunt apa (95-97%), pigmenţii biliari, sărurile biliare şi colesterolul.
Deşi nu este un suc digestiv propriu-zis, deoarece nu conţine enzime, bila deţine un rol important în special în digestia şi absorbţia lipidelor.
Pancreasul este o glandă mixtă, alcătuită din ţesut glandular endocrin şi exocrin. Este situat în cavitatea abdominală, culcat pe peretele posterior al abdomenului, întinzându-se de la potcoava duodenală până la splină. Are o lungime de 15-20 cm şi o greutate de aproximativ 80 g. Pancreasului i se disting mai multe porţiuni: capul, colul, corpul şi coadă. Capul este cuprins în concavitatea potcoavei duodenale.
Pancreasul este o glandă cu secreţie mixtă: endocrină (secretă hormonii glucagon şi insulină) şi exocrină (secretă sucul pancreatic care se varsă în duoden prin cele două canale: Wirsung şi Santorini). Pancreasul nu secretă suc pancreatic în perioadele interdigestive. Secreţia sucului pancreatic începe la 2-5 minute după ingestia alimentelor şi durează câteva ore. Sucul pancreatic (500-800 ml. zilnic) este un lichid apos, incolor, foarte uşor opalescent şi conţine o serie de enzime cu acţiune asupra tuturor principiilor alimentare. Enzimele sucului pancreatic sunt: tripsina, chimotripsina, amilaza, lipaza etc., cu rol în digestia proteinelor, glucidelor şi lipidelor.
Tripsina şi chimotripsina acţionează asupra proteinelor pe care le degradează până la stadiul de polipeptide mici. Amilaza pancreatică acţionează asupra amidonului pe care îl degradează până la maltoză. Lipaza pancreatică hidrolizează grăsimile în acizi graşi şi glicerol.
