Mănăstirea Neamţ
“Ierusalimul Ortodoxiei Române”
Prima atestare documentară a mănăstirii datează de la 1210. Potrivit documentelor, Petru Muşat a ridicat, pe locul unei vechi biserici de lemn un locaş de piatră în 1375, distrus la cutremurul din 1471. Între anii 1486 şi 1497, Ştefan cel Mare, considerând imposibilă refacerea vechii biserici a ridicat o nouă biserică, cu hramul Înălţarea Domnului, un adevărat unicat arhitectural, de o eleganţă şi frumuseţe deosebite. Absida altarului şi naosul au fost pictate în ultima perioadă de domnie a lui Ştefan cel Mare, iar pronaosul şi pridvorul închis, în vremea lui Petru Rareş, straturile vechii picturi din absida altarului şi naos devenind vizibile după restaurarea din 2000. Biserica este şi o importantă necropolă, aici fiind înmormântaţi voievozi, demnitari, dar şi episcopi şi stareţi (Pimen, Siluan şi Silvestru, sec. XIV; Sf. Paisie de la Neamţ). În incinta mănăstirii se mai află un turn-clopotniţă (ridicat de Alexandru cel Bun la începutul sec. XV). Mitropolitul Venianim Costache este cel care a finalizat lucrările la turnul-clopotniţă, ridicând clopotele în încăperea din partea superioară a turnului, iar în încăperea unde se găseau iniţial clopotele a amenajat Paraclisul Buna Vestire. Mitropolitul Venianim Costache finalizează, de asemenea, lucrările la chiliile din incinta mănăstirii, iar în partea de nord amenajează Paraclisul Adormirii Maicii Domnului. Între anii 1820 şi 1830 a fost ridicată biserica, cu hramul Sf. Gheorghe, care în urma unor lucrări de restaurare (1956-1960) a fost demolată, fiind reconstruită în partea de est, între chilii. Bolniţa şi Paraclisul Sf. Ioan cel Nou de la Suceava au fost ridicate între anii 1843 şi 1846.
Perioada de maximă înflorire a mănăstirii a fost în sec. XVIII-lea, când Sf. Paisie Velicikovski se stabileşte la Neamţ, împreună cu 60 de ucenici, unde desfăşoară o intensă activitate cărturărească, traducând Filocalia în limba slavonă (tipărită la Moscova în 1793). Tot la Neamţ ucenicii săi vor traduce sute de manuscrise filocalice în româneşte. Cei peste o mie de călugări, adunaţi în jurul stareţului din toate ţările ortodoxe, vor duce faima Mănăstirii Neamţ în cele mai îndepărtate colţuri ale Rusiei, Bulgariei, Serbiei şi în Sfântul Munte. În 1794, marele restaurator al tradiţiei isihaste filocalice de la Neamţ trece la cele veşnice, fiind înmormântat în biserică. În cadrul mănăstirii au funcţionat o şcoală de caligrafi, copişti şi miniaturişti, o şcoală de sculptori şi gravori, o tipografie (înfiinţată de Venianim Costache la 1807, aflată şi acum în funcţiune) şi o bibliotecă ce deţine peste 15000 de volume şi peste 500 de manuscrise (cele mai vechi, din sec. XVII-XVIII), deosebit de importante pentru cultura românească. Muzeul mănăstirii, datând din 1916, păstrează catapeteasma din Paraclisul Cetăţii Neamţ, un epitaf din 1821, cruci sculptate în lemn, câteva icoane pictate de Nicolae Grigorescu, diferite obiecte de cult şi veşminte. Cel mai vechi manuscris care se păstrează la Mănăstirea Neamţ este un Tetraevanghel scris pe pergament la finele veacului al XIV-lea. Multe altele, copiate şi împodobite la Neamţ, se păstrează în Biblioteca Academiei Române sau în alte biblioteci şi muzee din ţară şi străinătate. Astfel, la Muzeul de Artă al României se păstrează renumitul Epitaf, realizat în 1437 de egumenul Silvan, iar Tetraevanghelul scris de Gavriil Uric în 1429 a ajuns tocmai dincolo de Canalul Mânecii, constituind una dintre piesele de referinţă ale Bibliotecii Bodleyana din Oxford.
În incinta cimitirului se află Biserica Sf. Ioan Bogoslovul (sec. XIX), iar la subsolul ei se găseşte o gropniţă care păstrează oseminte ale călugărilor care au vieţuit aici. Lângă mănăstire funcţionează un seminar teologic.
La Mănăstirea Neamţ se găsesc şi sunt venerate moaştele „Sfântului necunoscut de la Neamţ”, capul Sf. Simeon „din Muntele Minunat”, cât şi icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Neamţ (sec. VII). La începutul sec. al XX-lea a venit la Neamţ Sf. Ioan Iacob Hozevitul, ale cărui sfinte moaşte întregi se află la Mănăstirea Sf. Gheorghe din puştiul Hozeva.
În martie 1855, domnitorul Grigore Ghica semnează “ofisul” de înfiinţare a unui Seminar la Mănăstirea Neamţ, instituţie de recunoscut prestigiu, cu o remarcabilă contribuţie la bună pregătire a atâtor generaţii de intelectuali şi preoţi.
Mănăstirea Secu
Mănăstirea Secu din Judeţul Neamţ se afla la 22 km de oraşul Târgu Neamţ şi la o distanţă de 4 km de şoseaua Târgu Neamţ – Pipirig. Aşezată în vecinătatea Pârâului Secu şi la poalele Muntelui Vasan, acest aşezământ monahal se înfăţişează ochilor noştri sub forma unei cetăţi medievale, construite cu ziduri groase, turnuri de apărare şi turle ce se înalță asemenea unor suliţe uriaşe. Mănăstirea Secu se afla în vecinătatea Mănăstirii Neamţ, cea mai veche mănăstire din judeţul Neamţ şi a Mănăstirii Sihăstria, cunoscută pelerinilor pentru părintele Ilie Cleopa. Anul construcţiei: 1602 de către vornicul Nestor Ureche tatăl cronicarului Grigore Ureche. Hramul mănăstirii Secu: “Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” (29 august)
Scurt istoric
Mănăstirea Secu este o aşezare monahală care dăinuie de peste 500 de ani şi este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Neamţ. Primul schit a fost ridicat în anul 1530, iar Domnitorul Petru Rareş (1527-1546) a clădit biserica Schitului Zosima pe locul actualei biserici a cimitirului mănăstirii. Construcţiile care se află astăzi în cadrul complexului mănăstiresc de la Secu au fost construite, începând cu anul 1602, de către vornicul Nestor Ureche. Pelerinii pot vizita muzeul mănăstirii numit Colecţia de obiecte bisericeşti de la Mănăstirea Secu. În interiorul complexului monahal de la Secu se află şi două paraclise: paraclisul “Adormirii Maicii Domnului” şi paraclisul “Sf. Nicolae”, ce pot fi vizitate de pelerini. În Paraclisul “Adormirii Maicii Domnului” se găsesc şi raclele cu osemintele a doi duhovnici renumiţi Ieroschimonahul Vichentie Mălău şi Ieroschimonahul Antim Găină.
Cea mai de preţ icoană a Mănăstirii Secu este Icoana Maicii Domnului din biserica mare, icoană care a fost oferită în anul 1647 de către domnitorul Vasile Lupu ca semn de preţuire deosebită faţă de Mitropolitul Varlaam. Icoana a fost adusă din Insula Cipru şi este cunoscută sub denumirea de Icoana Cipriotă de la Mănăstirea Secu.
Biserica mănăstirii Secu a fost construită în anul 1602 din piatră, în formă de cetate dreptunghiulară. Aşezată în mijlocul zidurilor, poartă hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” care este sărbătorit în fiecare an la data de 29 august. În anul 1821 la Mănăstirea Secu s-a purtat ultima luptă a eteriştilor cu turcii, lupta fiind câştigată de către turci care au incendiat şi distrus o mare parte a mănăstirii. Tot în acel an, maica Olimpiada de la Văratec s-a refugiat la Secu din calea celor care au jefuit Mănăstirea Văratec. După incendiul din 1821 s-au reconstruit corpurile de chilii din incintă, totodată refăcându-se din temelii şi Paraclisul „Sfântul Nicolae”.
În anul 1832 pe locul bisericuţei de lemn a lui Zosima se construieşte o biserică din zid, pe temelie de piatră, ctitorie a lui Veniamin Costache cu hramul „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” şi care deţine o bogată colecţie de obiecte de patrimoniu. Biserica de la mănăstirea Secu este o construcţie masivă în plan trionic, cu o turlă deschisă poligonală, care păstrează caracteristicile ctitoriilor voievodale moldave din secolul al XVII-lea, având unele modificări în arhitectura exterioară. În anul 1850 a fost pictat interiorul bisericii iar catapeteasma naosului a fost refăcută din lemn de tei sculptată în stil baroc şi poleită cu aur.
