Mănăstirea Agapia
Mănăstirea Agapia este o mănăstire ortodoxă de maici, situată la 9 km de oraşul Târgu Neamţ, la 43 km de oraşul Piatra Neamţ şi la aproximativ 7 km de DN 15 C, la o altitudine de 480 m. Aşezământul monahal de la Agapia este format din 2 complexe de clădiri: Agapia Veche, ce a fost ridicată în anul 1585 de Petru Şchiopul şi Agapia Nouă, construită din banii Hatmanului Gavril în anul 1642, fratele domnitorului Vasile Lupu şi refăcută de domnitorul Suțu după incendiul din 1821.
Drumul către Agapia Veche este deosebit de pitoresc şi mulţi pelerini îl fac pe jos, cântând prin pădure. Pictată de către Nicolae Grigorescu în anul 1858, mănăstirea Agapia devine o veritabilă bijuterie arhitecturală care îmbină caracteristici ale stilului bizantin cu stilul neoclasic şi cu arta românească. Hramul mănăstirii Agapia: “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” – 8 noiembrie
Scurt istoric
Aşezată pe valea pârâului Agapia Topolița, la poalele culmii Măgura, lângă Mănăstirea Văratec, Mănăstirea Agapia este singura aşezare monahală ortodoxă din România care poartă numele de “dragoste creştină”, provenind din grecescul “agapis”. Mănăstirea, cât şi zona care o înconjoară, a preluat numele de la călugărul Agapie, care în secolul al XIV-lea a construit, în această zonă a Neamţului, o bisericuţă din lemn. Prima menţiune documentară care delimitează moşia Mănăstirii Agapia de cea a Mănăstirii Neamţ s-a făcut prin Hotarnica lui Ilieș Vodă în 1437. Primii ctitori voievozi ai sfintei Mănăstiri Agapia sunt Petru Rareş şi Elena Doamnă, amintiţi în Vechiul Pomelnic de la mănăstire, prin grija cărora s-a construit prima biserică de piatră. Totodată, o inscripţie aflată în pronaosul bisericii mari de la Agapia din Vale menţionează pe Petru Şchiopul şi Ruxandra Doamna ca fiind întâii ctitori domneşti, în anul 1585. Datorită terenului instabil pe care s-a construit biserica şi a spaţiului de extindere limitat, în jurul anilor 1600, o parte din călugări s-au mutat în vale unde au construit o mică biserică în jurul căreia s-a dezvoltat Mănăstirea Agapia de astăzi, cunoscută şi sub numele de Agapia Nouă, Agapia din Vale sau Agapia Mare care este urmaşa Agapiei Vechi.
Proiectată de către arhitectul Ionasc Ctisi, biserica din incinta Mănăstirii Agapia a fost construită din piatră şi cărămidă, după un plan treflat, cu turla pe naos, între 16 octombrie 1642 şi 3 septembrie 1644, în timpul domnitorului Vasile Lupu şi pe cheltuiala Hatmanului Gavriil şi a soţiei sale Liliana. Între anii 1644 – 1647 s-au construit chiliile ce formează incinta mănăstirii, iar la răsărit clopotniţa, construcţie masivă din piatră de granit. Slujba de sfinţire a Mănăstirii Agapia a fost oficiată de către Mitropolitul Varlaam Motoc înconjurat de un sobor de preoţi şi călugări la data de 12 septembrie 1647, la care au participat şi domnitorul Vasile Lupu cu toată boierimea Moldovei. Pentru ziua sfinţirii, fratele domnitorului Vasile Lupu, hatmanul Gavriil, a comandat şi donat bisericii de la Agapia o Evanghelie îmbrăcată în ferecături de aur, scrisă pe pergament şi decorată cu portretele evangheliştilor în miniatură, precum şi o cruce cu opt braţe îmbrăcată în argint aurit, filigranat pe care sunt sculptate cele douăsprezece praznice mari de peste an.
Iniţial, Mănăstirea Agapia a fost locuită de călugări, dar în anul 1803, mitropolitul Veniamin Costache o transformă într-o mănăstire de maici. Prima stareţă a mănăstirii Agapia a fost sora mitropolitului, schimonahia Elisabeta Costache, care a construit pe latura de sud a clădirii paraclisul sfinţit în anul 1847 şi care are ca hram principal “Naşterea Maicii Domnului”. De-a lungul secolelor Mănăstirea Agapia a suferit numeroase jafuri, distrugeri şi incendii, dar a fost întotdeauna refăcută şi consolidată. Într-o pisanie a mănăstirii este menţionat faptul că aceasta a suferit un incendiu în anul 1821 şi cu ajutorul domnului Ioan Sandu Sturza Voievod, a Prea Sfinţitului Mitropolit al Moldovei, Chirio Chir Veniamin Costache şi a surorii Preasfinţiei Sale maica Elisabeta schimonahia s-a refăcut mănăstirea.
Patrimoniul Mănăstirii Agapia
În anul 1858 interiorul bisericii de la Agapia a fost pictat de către Nicolae Grigorescu care, deşi avea doar 18 ani, a reuşit să realizeze o remarcabilă suită de compoziţii murale şi de icoane pline de mişcare, realism şi lumină. Pictorul a îmbinat cu succes tradiţia bizantină cu stilul neoclasic şi cu arta românească. Inspirându-se pentru compoziţii din marii meşteri ai Renaşterii, Grigorescu a folosit modele vii, alese cu multă grijă, pentru a realiza portretele sale.
Astfel, pe uşa stângă a altarului, a pictat Icoana Sfântului Gheorghe în picioare, inspirându-se din sculptura lui Donatello din Florenţa, iar pentru a realiza pe prorocul Daniel, din stânga registrului de sus al tâmpei, şi-a făcut autoportretul. Pictura Mănăstirii Agapia are o deosebită valoare artistică deoarece este dominată de un suflu puternic realist, de autenticitate, de viaţă. Capodopera lui Grigorescu la Mănăstirea Agapia este reprezentată de trei tablouri şi anume: Portretul Sfântului Gheorghe de pe ușa altarului, Intrarea în Ierusalim şi Maica Domnului cu Isus în braţe. Isus Pantocrator este pictat în cupola bortei naosului, tronând pe un curcubeu, care pune în evidenţă tricolorul românesc. Tablourile Apostolilor Petru, Andrei, Pavel şi Ioan, de pe cilindrul bolţii, între patru ferestre au la bază o manieră picturală cu pastă uleioasă îngroşată şi linii sigure.
Sfinţii lui Grigorescu de la Mănăstirea Agapia sunt unici, deosebiţi. Atât de deosebiţi încât au făcut subiectul multor scrieri aparţinând unor scriitori celebri. Dar să citeşti despre ei nu e de ajuns. Trebuie să te duci la Mănăstirea Agapia pentru a simţi frumuseţea dumnezeiască a picturii, simplitatea liniei, perfecţiunea proporţiei şi a formei. Linişte. Acesta este sentimentul pe care îl vei avea când vei fi în fața pereţilor decoraţi de Grigorescu – în faţa icoanelor. Vei vorbi în şoaptă, nevrând parcă să deranjezi ceva din perfecţiunea creată acum 150 de ani. Iar la plecare vei simţi un regret pe care îl vei alina numai când te vei reîntoarce. Nicolae Grigorescu a înfiinţat Atelierul de pictură de la Agapia, şcoală unde s-au format călugăriţele care aveau înclinaţii artistice. Astăzi, măicuţele care pictează au abandonat stilul realist al marelui pictor, realizând picturi cu influenţe bizantine.
În prezent, dintre toate mănăstirile ortodoxe de călugăriţe din România, Mănăstirea Agapia Nouă are cel mai mare număr de măicuţe la care se adaugă efectivul Seminarului Teologic Monahal « Cuvioasa Paraschiva » de fete, înfiinţat în vremea patriarhului Iustinian Marina, unic între mănăstirile din Moldova. Satul mănăstiresc este deosebit de pitoresc în orice anotimp. Vara, casele sunt pline cu flori multicolore iar iarna uliţele Agapiei sun pline de zăpadă aruncând o notă arhaică asupra locului. La sfânta Mănăstire Agapia găsim o impresionantă colecţie muzeală de artă medievală şi religioasă dar şi o bibliotecă care cuprinde cărţi şi manuscrise vechi. Casa memoriala Alexandru Vlahuţă se afla în spatele mănăstirii şi poate fi vizitată. Pe drumul foerstier ce ocoleşte casa memoriala Al Vlahuţă se poate ajunge direct prin pădure la mănăstirea Sihla (cunoscută pentru peşteră unde a trăit aproape 40 de ani Sf Teodora) şi apoi la mănăstirea Sihăstria (loc de pelerinaj pentru mormântul preotului Cleopa Ilie şi preotului Paisie Olaru).
Mănăstirea Văratic
Mănăstirea Văratec este situată în comuna Agapia, aproape de mănăstirea Agapia, la 12 km sud-vest de oraşul Târgu Neamţ şi la 40 km de oraşul Piatra Neamţ, într-o mică depresiune de la poalele Munţilor Stânişoara, adăpostita de culmea Dealul Mare, la o altitudine care nu depăşeşte 460 m. Anul construcţiei: ctitorită în anul 1785 de Maica Olimpiada. Hramul mănăstirii Văratec: “Adormirea Maicii Domnului” (15 august)
Scurt istoric
Maica Olimpiada, călugăriță în fostul Schit Topolița, între ani 1781-1785, întemeiază o mică isihie în poiana Văratec. Prima stareţă rânduită la Mănăstirea Văratec a fost maica Nazaria de la Durău. În anul 1808, când numărul monahilor a crescut, a început construcţia din piatră a actualei biserici “Adormirea Maicii Domnului” şi a zidurilor care o înconjoară, care au fost finalizate în anul 1812. În anul 1821, mănăstirea Văratec a fost jefuită iar călugărițele izgonite sau ucise, însăşi maica Olimpiada a reuşit cu greu să scape, refugiindu-se la Mănăstirea Secu. Arhitectura bisericii mănăstirii Văratec îmbină elementele tradiţionale ale stilului moldovenesc din secolele XV-XVI cu influenţe străine din secolele XVII-XIX. Biserica are formă de navă, cu două turle rotunde şi foarte înalte cu acoperiş în formă de clopot şi cu bazele poligonale. Faţadele bisericii de la Văratec sunt netede şi simple, înconjurate pe sub streșini de un brâu de ocniţe oarbe. Biserica are un exonartex suprapus vistieriei, pronaosului, naosului şi altarului, iar pe părţile laterale ale exonartexului, se află două pridvorașe rotunde, cu acoperişul bulbat.
Fresca originală din interiorul bisericii de la Văratec a fost terminată în anul 1841 şi refăcută în anul 1882 în stil neobizantin de către pictorii I. Ioan şi D. Iliescu. Catapeteasma bisericii a fost sculptată în lemn de tisă şi suflată cu aur, iar zidurile mănăstirii au fost construite în prima jumătate a secolului al XIX-lea la care s-au adăugat un refectoriu din piatră, celule noi şi turnul de la poartă.
În anul 1900, un puternic incendiu a mistuit acoperişul bisericii şi cele două turle de lemn care nu au mai fost reconstruite, dar şi o mare parte din chilii. Complexul de clădiri care se află în prezent în incinta mănăstirii Văratec a fost construit după incendiul din 1900. În forma iniţială s-au păstrat doar zidurile care înconjoară mănăstirea ridicate în perioada 1808-1812. Intrarea în ansamblul mănăstiresc de la Văratec se face prin bolta turnului clopotniţei: în față veţi vedea biserica, în stânga muzeul mănăstirii Văratec ce adăposteşte Colecţia de Artă Veche Bisericească de la Mănăstirea Văratec iar în dreapta chiliile şi camerele de oaspeţi. Ansamblul monahal de la Văratec mai cuprinde Biserica “Sfântul Ioan Botezătorul” – secolul XIX, lângă care se găseşte mormântul lui Veronica Micle şi Biserica “Schimbarea la Față” – secolul XIX. Mănăstirea Văratec se alătură mănăstirilor celebre din nordul Moldovei şi chiar dacă datează dintr-o perioadă mai recentă decât Bistriţa, Neamţ sau Agapia, Mănăstirea Văratec are rolul ei bine definit în istoria românească.
