V. TRATAMENT:
1) Tratamentul profilactic.
Prevenirea artrozei are la bază cunoaşterea factorilor de risc şi favorizanţi. Este necesară instituirea cât mai devreme a măsurilor de educaţie, de modificarea stilului de viaţă.
Exerciţiile fizice ameliorează mobilitatea articulară şi previne atrofia prin inactivitate a musculaturii periarticulare.
2) Tratamentul igieno-dietetic.
Se impune de la început repausul articular pentru a preveni o solicitare prea mare a articulaţiei ce prezintă deja modificări degenerative. Regimul alimentar trebuie să fie hiposodat atubci cînd bolnavul utilizează medicaţie antiinflamatoare nesteroidă (pentru a evita retenţia hidro – sodată ce se manifestă clinic prin hipertensiune arterială şi edeme).
3) Tratamentul medicamentos.
Are următoarele obiective:
- Îndepărtarea durerii
- Creşterea mobilităţii în articulaţia suferindă
- Împiedicarea progresiei bolii (atrofii musculare, deformări articulare)
- Combaterea durerii se face cu analgezice sau antiinflamatoare nesteroidiene administrate pe cale generală sau în aplicaţii locale.
- Cele mai utilizate astfel de medicamente sunt: aspirina, indometacinul, diclofanec, fenilbutazona.
- Ele trebuiesc administrate cu precauţie datorită efectelor secundare defavorabile pe care le au (iritabilitatea gastrică, retenţia hidrosodată).
- De asemenea, trebuie evitată administrarea prelungită a acestor medicamente.
- Corticosteroizii se folosesc rar, mai mult aplicaţi local, rareori pe cale sistemică sau intraarticulară (datorită reacţiilor lor adverse). Ei sunt indicaţi atunci cînd există un proces inflamator important, cu lichid sinovial abundent.
- Administrările repetate pot produce deteriorări ale cartilajuluimiorelaxante (diazepam, clorzoxazonă), care combat spasmele şi contracturile musculare.
- În scopul protecţiei şi refacerii cartilajului se administrează condroprotectoare obţinute din extracte de cartilaj şi măduvă osoasă. Ele au scopul de a normaliza şi a stimula metabolismul perturbat al cartilajului.
1) Tratamentul ortopedico-chirurgical.
Se aplică în artrozele deformate, cu invalidităţi. Se pot folosi diverse tehnici, de la artrodeze şi osteotomii pînă la proteze articulare. Se poate face rezecţia marilor osteofite, atunci cînd este cazul.
PARTEA a – II – a: tratamentul BFT.
1. PRINCIPIILE ŞI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI BFT.
Obiectivele tratamentului balneofizioterapeutic sunt:
a) Reducerea durerii, care este factorul determinant în cadrul recuperării; deoarece genulgia îngreunează sau face imposibilă aplicarea programului recuperator;
b) Obţinerea stabilităţii, care este de fapt principala funcţie a genunchiului;
c) Obţinerea mobilităţii;
d) Coordonarea mişcărilor membrului inferior.
Remobilizarea articulară reprezintă obiectivul principal al recuperării sechelelor articulare posttraumatice şi postoperatorii. Mobilizarea articulară se realizează prin mişcări active şi pasive. Rolul principal al mobilizării articulare este de a dezvolta abilitatea mişcărilor. Stabilitatea se obţine prin tonifierea musculaturii. Pentru tonifierea musculaturii se execută exerciţii izometrice, mişcări de rezistenţă şi se aplică diverse metode ortopedice.
Stabilitatea articulară înseamnă de fapt:
1) Indoloritate (reducerea durerii) se obţine prin:
a) Administarea unei medicaţii antiinflamatoare şi antialgice generale;
b) Crioterapia sau termoterapia (după caz);
c) Electroterapia;
d) Röentgenterapia;
e) Repaus articular;
f) Intervenţii chirurgicale.
2) Stabilitatea genunchiului are două aspecte:
a) Stabilitatea pasivă N, stabilitatea ortostatică;
b) Stabilitatea activă N, stabilitatea în mers.
Stabilitatea pasivă, mai ales în cazul genunchiului operat fără succes, poate fi obţinută cel puţin parţial prin:
- Tonifierea musculaturii, stabilizarea genunchiului;
- Creşterea rezistenţei ligamentare;
- Evitarea cauzelor care afectează genunchiul ca: obezitatea, ortostatism şi mers prelungit, mers pe teren accidentat, flexie N, extensie liberă, în momentul trecerii de la o poziţie de repaus la ortostatism.
- Aplicarea unor atele care să preia stabilitatea laterală sau posterioară a genunchiului.
Stabilitatea activă se realizează prin tonifierea muşchilor interesaţi respectiv:
- Muşchiul cvadriceps, care slăbeşte semnificativ chiar după o imobilizare de 48h. Pentru tonifierea cvadricepsului se execută contracţii izometrice şi exerciţii cu contrarezistenţă.
- Muşchiul tensor al fasciei lata se tonifică prin flexi şi extensi ale şoldului, din decubit lateral.
3) Mobilitatea genunchiului operat, este limitată. Pentru redarea mobilităţii genunchiului operat se urmăreşte:
- Reducerea flexum-lui,
- Creşterea amplitudinii flexiei.
În timpul imobilizării genunchiului după operaţie, se pot face mobilizări pasive constând dintr-un complex de procedee terapeutice, care se schimbă alternativ ca:
- Tracţiuni continue sau extensii continue, utilizate pentru corectarea unei poziţii vicioase articulare asociate cu căldură, pentru a uşura durerea rebelă articulară pentru scăderea presiuni intertarticulare;
- Tracţiunii discontinue, care se aplică în timpul nopţii sau în perioada de repaus;
- Mobilizarea pasivă asistată, care se execută în relaxareparţială sau totală de care kinetoterapeut în toate sensurile, cu mişcări ample articulare;
Mobilizării autopasive, care sunt o combinaţie de exerciţii pasive foarte des utilizate, deoarece pacientul are posibilitatea să le repete de mai multe ori pe zi. - Mobilizarea activă executată de pacient, care constituie baza kinetoterapiei recuperatorii pentru redorile articulare posttraumatice.
- Mobilitatea activă se face în scopul creşterii treptate a amplitudinii mişcări şi în toate planurile de mobilitate a articulaţiei. Se execută mişcări ritmice de flexie N şi extensie ale piciorului şi exerciţii gestice, uzuale pentru reducerea funcţională a genunchiului. Se mai execută şi mecanoterapia şi scripetoterapia.
4. Coordonarea.
Recuperarea integrală a bolnavilor operaţi de gonartroză se bazează pe un program recuperator bine condus.
Postoperator genunchiul este menţinut în extensie 10 zile cu o atelă gipsată.
Recuperarea începe a doua zi după intervenţie şi constă în:
Contracţii izometrice cvadricepsului, din oră în oră;
- Imobilizări ale piciorului;
- Ridicări pasive ale piciorului şi genunchiului întins, începând după 3-4 zile de la operaţie;
- Exerciţii de flexie ale genunchiului la marginea patului, după scoaterea bandajelor;
- Mers cu baston din a zece-a zi de la operaţie;
Recuperarea se continuă cu:
- Electroterapie antalgică şi antiinflamatoare;
- Tonifierea cvadricepsului;
- Masajul coapsă-gambă, cu evitarea genunchiului;
- Mobilizarea articulaţiei;
- Crioterapia.
- Din săptămâna a 3-a se începe urcatul şi coborâtul scărilor.2. TRATAMENTUL PRIN HIDRO-TERMOTERAPIE.
Hidroterapia – prin hidroterapie se înţelege aplicarea în scop profilactic şi curativ unui număr variat de proceduri, care au la bază apă la diferite temperaturi şi sub diferite stări de agregare, ca şi unele tehnici strâns legate de aceasta.
Duşul cu aburi.
Este proiectarea vaporilor supraâncălziţi asupra unor regiuni limitate.
Tehnicianul trebuie să fie atent ca nu cumva să stropească bolnavului cu picături de apă fierbinte, provenite din condensarea vaporilor pe furtun şi pe porţiunea metalică a duşului. Este nevoie ca instalaţia pentru duşul cu aburi să fie prevăzută cu dispozitive de separare a apei de condensare şi cu supraâncălzitoare pentru aburi. Înainte de a aplica jetul de vapori asupra bolnavului, tehnicianul şi-l proectează pe palmă pentru a se asigura de lipsa picăturilor de apă fierbinte.
Durata este de 3-6 min. Poate fi o procedură de sine stătătoare, poate să preceadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj. La sfârşit se aplică o procedură de răcire, spălare, sau un duş la temp. de 18-200 0C. Mod de acţiune: acţiune puternică asupra circulatiei cu hiperemie şi rezorbţie locală.
