Iudaismul (Mozaicismul)
Trăgându-şi rădăcina din descendenţii Iudeii, Iudaismul a fost înfiinţat în anul 2000 î.C. de Avraam, Isaac şi Iacob şi are peste 18 milioane de adepţi. Iudaismul adopta credinţa într-un singur Dumnezeu, care este creatorul universului şi care conduce poporul ales, evreii, prin profeţii cu care el vorbeşte. Cuvântul lui este descoperit în Biblia evreiască (sau Vechiul Testament), scrisă integral în ebraică – cu excepţia câtorva capitole sau versete, care sunt în aramaică, limbă semitică asemănătoare cu ebraica – şi care este cartea cu cele mai multe traduceri şi cei mai mulţi cititori din lume. Biblia este împărţită în: Tora (cele cinci cărţi ale lui Moise), Neviim (Prorocii) şi Ketuvim (Scrierile, Psalmii). În literatura rabinică se întâlneşte des termenul Tora pentru a desemna întreaga Biblie. Tora-ul conţine şi un număr de 613 de porunci, incluzând pe cele 10, care sunt explicate în Talmud. Iudeii cred că, condiţia omului poate fi îmbunătăţită, cuvântul Tora-ului trebuie ascultat şi urmat, şi că Mesia va aduce, într-un final, omenirea într-o stare paradisiacă. Iudaismul promovează ideea de comunitate printre toţi oamenii de credinţa evreiască, apartenenţa la o sinagogă sau templu, şi importanța vieţii de familie. Ceremoniile religioase au loc atât acasă, cât şi la sinagogă. Iudaismul se împarte în trei mari grupări, care se deosebesc între ele prin modul în care interpretează acele părţi din Tora, care tratează activităţile personale, ale comunităţii, internaţionale şi religioase:
- Comunitatea Ortodoxă, care consideră Tora-ul provenit direct de la Dumnezeu, şi de aceea obligatoriu;
- Mişcarea Reformată, o formă simplificată şi raţionalizată a iudaismului, care adoptă în primul rând conţinutul etic al Torah-ului;
- Iudeii Conservatori, care respectă multe din ritualurile din Tora, dar care admit şi schimbări, datorate vieţii moderne.
- Iudeii Reconstrucţiei, resping conceptul de popor ales al lui Dumnezeu, dar menţin ritualurile ca parte a moştenirii culturale iudaice. Sinagogele (înseamnă în ebraică case de întrunire) sunt de 20 de secole locuri în care evreii se întrunesc pentru a se ruga şi a studia. Orice loc poate sluji acestui scop cu condiţia să fie orientat spre Ierusalim, să nu fie acoperit de altă construcţie şi să conţină un anumit număr de obiecte de cult. Chivotul sfânt este partea esenţială, care conţine sulurile Torei, suluri de pergament pe care Tora a fost scrisă de mână. În fața Chivotului sfânt arde o lumină veşnică, care simbolizează faptul că Sfânta Scriptură conţinută în Tora este lumina. În zilele de luni, joi, de Shabbat şi în dimineţile zilelor de sărbătoare, este scos unul din aceste suluri pentru a se citi textul recomandat. Rabinul înseamnă Înţelept, şi este astăzi îndrumătorul spiritual al comunităţii sale, propovăduind, prezidând diverse ceremonii sinagogale sau familiale. Rabinul poate şi trebuie să se căsătorească. Shabbat-ul este în religia iudaică ziua binecuvântată şi sfinţită de Dumnezeu, care i-a încredinţat-o poporului Israel, ca semn al legământului încheiat cu el. Copiii lui Israel au primit poruncă solemnă de a întrerupe orice muncă în ziua de Shabbat, acesta fiind mai sfânt chiar şi decât Casa Domnului. Pornind de la această concepţie, rabinii au alcătuit o listă cu 39 de munci de bază interzise de Shabbat, scopul lor nefiind acela de a crea o constrângere, ci dimpotrivă, de a permite omului să se elibereze cât mai mult de muncile ce ar putea degenera în robie, de a se elibera de goana după bogăţie şi de a reînvăţa să trăiască. Răgazul creat de odihna de Shabbat trebuie să fie ocupat cu rugăciuni, studiu, o atmosferă sărbătorească, atât la sinagogă, cât şi acasă. Circumcizia este considerată, după Avraam, semnul esenţial al legământului dintre Dumnezeu şi poporul său. În a opta zi de viaţă, băieţelul este introdus prin acest rit în Legământ. Operaţia este efectuată în general de către un circumcizor, care rosteşte o binecuvântare potrivită, ca şi de tatăl copilului. Circumcizia este ritul oficiat cu cea mai mare fidelitate de evrei, indiferent de tendinţa căreia îi aparţin. Kashrut reprezintă ansamblul de reguli care structurează sistemul alimentar al evreilor. Sunt considerate pure numai rumegătoarele cu copita despicată (Deuteronomul 14, 6). Porcul, calul, iepurele sunt interzise (sunt tame, adică impure). Animalul sacrificat ritualic trebuie vidat de sânge: Dar ia bine seamă să nu mănânci sânge, pentru că sângele are în el viaţa şi să nu mănânci viaţa laolaltă cu carnea. Să nu mănânci sângele, ci să-l verşi jos ca apa Deuteronomul 12, 23-24). Sunt permise de asemenea toate vietăţile care vieţuiesc în apă şi au aripi şi solzi, rămânând interzise reptilele şi moluştele, dar şi vulturul, corbul, şoimul, uligaia, cioara, struţul, cucuveaua, pescăruşul, uliul, huhurezul, ibisul, lebăda, pelicanul etc. (Deuteronomul 14, 9-21). În plus, Să nu fierbi iedul în laptele mamei sale (Deuteronomul 14, 21). Despre iudaismul actual este puţin de zis. Religia iudaică, prin fiinţa şi scopul ei, ar fi fost menită să fie numai o pregătire, o călăuză spre Cristos cum spune apostolul Pavel. De aceea, cu venirea creştinismului, valabilitatea sa ar fi încetat. Tema mozaismului era ideea mesianică, venirea unui Mesia, care urma să întroneze universalitatea religiei adevărate, în locul iudaismului particularist şi exclusivist. De vreme ce împărăţia mesianică s-ar fi realizat prin venirea lui Isus şi instituirea creştinismului, mozaismul şi-ar fi încheiat menirea istorică. Perpetuarea lui ar fi o eroare. Aşteptarea unui alt Mesia, cerut numai de interesele naţionale exclusive ale poporului evreu, face din mozaismul de astăzi mai mult o doctrină naţională decât una religioasă. Aceasta rezultă şi din faptul că iudaismul mai supravieţuieşte şi azi, redus însă aproape exclusiv numai la poporul iudeu, fără să fi fost îmbrăţişat de alte popoare.
